Concesionarea lacului Blasova a generat haos în CJ Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Concesionarea lacului Blasova a generat haos în CJ Brăila

Un proiect de hotărâre legat de stabilirea unor criterii pentru concesionarea lacului Blasova a reprezentat "mărul discordiei" în şedinţa ordinară a CJ Brăila de ieri. Deşi discuţiile au fost ceva mai rezervate decât la întâlnirea consilierilor din luna septembrie, se pare că rugămintea preşedintelui interimar al CJ Brăila, Viorel Mortu, în privinţa dezbaterii cât se poate de serioase a proiectelor în cadrul Comisiilor de specialitate înainte de votul din plen, nu a fost respectată de membrii mini-Parlamentului judeţean. Mai exact, atunci când s-a pus problema concesionării lacului Blasova aflat în perimetrul comunei Frecăţei, mai mulţi consilieri au avut amendamente la proiect, legate în principiu de perioada minimă a concesiunii şi de valoarea redevenţei. Nicio problemă până aici, însă modul haotic în care au decurs lucrurile privind supunerea la vot a amendamentelor, acuzaţiile lansate de consilieri şi faptul că nici măcar grupurile politice nu au mai votat unitar, ridică unele semne de întrebare. Potrivit proiectului de hotărâre supus spre aprobare, redevenţa anuală minimă propusă pentru Lacul Blasova a fost de 20% din profitul brut al concesionarului, realizat din activitatea de pescuit şi acvacultură, dar nu mai puţin de 100.000 lei pe an (aceasta urmând să fie corectată de câte ori ar fi nevoie, în funcţie de rata inflaţiei). De asemenea, concesiunea să se facă pe 15 ani. Acest aspect nu a picat pe gustul multora dintre consilieri, care au propus perioade de timp şi valori diferite pentru concesiune.
Rând pe rând PSD-iştii Marius Dobrotă, Nicu Niţă, independenţii Tănase Iorgoveanu, Cristian Ancuţa, PNL-iştii Gicu Mitache, Marian Sârbu, dar şi ţărănistul Gheorghe Chiru au făcut propuneri diferite sau şi-au spus nemulţumirile. Interesant este că amendamentele acestora au fost votate, iniţial, pe rând, fără ca vreuna dintre propuneri să treacă. Apoi, la sugestia primarului Aurel Simionescu, prezent la discuţii, s-a încercat întâi votarea perioadei de concesionare, ajungându-se la concluzia că aceasta trebuie să fie de 10 ani. Problemele au apărut însă la amendamentele referitoare la stabilirea cantităţii de grâu, care ar reprezenta redevenţa pentru terenul din Blasova. După alte lungi discuţii şi contre a fost adoptată propunerea lui Nicu Niţă de 800 kg de grâu pe hectar. Toate acestea pentru ca, în final, proiectul să pice. Interesant de precizat este faptul că fiind vorba de un proiect legat de patrimoniu era nevoie de două treimi din voturile consilierilor pentru a trece. Însă liberalul Neagu Jirlăianu a lipsit de la şedinţă, rămânând doar 31 de consilieri. PNŢCD-istul Gheorghe Chiru a refuzat să participe la vot, ceilalţi 7 PNL-işti au votat "împotrivă", consilierii independenţi Marian Căpăţână şi Cristian Ancuţa s-au abţinut, astfel înregistrându-se doar 21 de voturi "pentru" ale taberei PSD - UNPR şi a liberalului Bogdan Minescu, însă insuficiente.

Chiru i-a acuzat pe unii PSD-işti că fac lobby pentru actualul concesionar

Un episod interesant al şedinţei l-a avut în centrul atenţiei pe ţărănistul Gheorghe Chiru care s-a plâns de situaţia problematică a zonei Blasova. "Există o ceaţă totală în ceea ce priveşte personajul din spatele problemei la Blasova. Nu există deloc lumină, nimeni nu dă niciodată niciun detaliu. Dar chestiunea deranjează pentru că ea continuă. Se pare că Blasova şi-a găsit un stăpân, eu zic să facem un proiect de hotărâre să îi dăm pe 150 de ani. Glumesc. Ironizez situaţia pentru că acolo e chiar o problemă", a afirmat Chiru. Mai mult, după intervenţia PSD-istului Marius Dobrotă care a susţinut ca redevenţa şi perioada de concesionare să rămână cele din cadrul proiectului, dar şi după cea a primarului Aurel Simionescu care a făcut sugestii pentru modalitatea de vot, Chiru a răbufnit: "Constat la nivelul 1 al PSD lobby pentru o societate. Reiese clar. Deci dacă primarul municipiului a venit să susţină interesul unui privat care are în spate un investitor strategic al partidului, nu mai spun nimic".

Proiectul privind drumul de la Blasova a trecut

Tot cu această ocazie a fost dezbătut şi un proiect privind "aprobarea devizului general actualizat, a indicatorilor tehnico-economici şi a cofinanţării privind cheltuielile de capital necesare realizării obiectivului de investiţie «Reabilitare DC59, KM 0^000 - KM 11^000, între DJ 212A şi staţiunea Blasova, judeţul Brăila». Fiind vorba tot de Blasova şi de această dată consilierii s-au agitat. "Acest proiect nu are ce să caute pe ordinea de zi a CJ Brăila. Acolo e vorba doar de o suplimentare de fonduri. Noi am aprobat o dată refacerea acestui drum, însă se reface în momentul ăsta, a treia, a patra oară în ultimii 10 ani. Nu este un alt proiect. (...) Consider că vreţi să scoateţi castane din foc cu mâna consilierilor judeţeni. Aceeaşi firmă a refăcut acest drum de fiecare dată. Aceeaşi firmă a adus şi expertul. Noi trebuie să ţinem cont întotdeauna de ce spune o firmă. Nu cred că este normal şi nici corect", a declarat Sârbu. La rândul său, preşedintele interimar al CJ Brăila, Viorel Mortu, a cerut o explicaţie din partea şefului Direcţiei Tehnice, Silviu Nisipeanu. "Acest obiectiv de investiţii este finanţat de Ministerul Dezvoltării în baza Ordonanţei 28/2013. Normele de aplicare a ordonanţei ne obligă ca de fiecare dată când intervin modificări, indicatorii tehnico-economici să fie aprobaţi de către Consiliul Judeţean. Practic, noi solicităm Ministerului Dezvoltării suplimentarea, iar dânşii nu aprobă decât dacă au hotărârea de consiliu. Obiectivul de investiţii, când va fi finanţat, va include şi aceste lucrări suplimentare. Avem în acest sens şi recomandarea Curţii de Conturi", a explicat Nisipeanu. În cele din urmă proiectul a trecut fiind votat de majoritatea consilierilor, cu excepţia liberalilor, care s-au abţinut. Pentru reabilitarea acestui drum, CJ Brăila asigură o cofinanţare de 102.043 lei cu TVA.

Cine este concesionar la Blasova

Trebuie precizat că în urma unei hotărâri de guvern din 2004 au fost transmise din domeniul public al statului în cel al judeţului Brăila şi administrarea Consiliului Judeţean, un teren de 309,87 ha şi alte 375 ha reprezentând lacul Blasova. În 2005, lacul a fost concesionat în suprafaţă totală prin licitaţie, pentru o perioadă de 10 ani printr-o hotărâre de CJ, către SC Gropeanu Com SRL Brăila, a omului de afaceri Aurică Gropeneanu. Conform celor apărute în proiectul de hotărâre care a picat la vot, media redevenţei încasate de CJ de la această firmă, calculată pe aceşti 10 ani de contract a fost de 61.850 lei.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro