Una dintre cele mai apreciate trupe de black metal din România, Negură Bunget, revine în Galaţi pe 28 septembrie, în cadrul unui concert ce va sărbători lansarea oficială a noului album "Zi", 20 de ani de activitate, dar şi 10 ani de la lansarea celebrului album "Om". Interesant de precizat este faptul că locul în care fusese iniţial programat evenimentul a fost schimbat recent de către organizatori. Potrivit unui comunicat de presă, concertul Negură Bunget din Galaţi va avea loc în Summer Time Pub, deoarece Place Pub se închide în curând. Precizăm că setlistul concertului va reflecta direct această aniversare triplă, şi va cuprinde atât piese noi, cântate în premieră, cât şi unele vechi, cu un accent special pe cele de pe albumul "Om".
Invitaţii Negură Bunget în turneul aniversar sunt canadienii de la Ossific, o excelentă formaţie post black metal, cu care grupul timişorean a mai cântat deja în Canada în 2015. Ossific lansează de asemenea un album nou chiar înainte de începerea turneului, intitulat "... as roots burn".