Când spunem Societatea Filarmonică Lyra vorbim de ani de nesfârşite lupte prin instanţele de judecată, adversarii adevărului istoric şi juridic fiind instituţiile publice din Brăila, reprezentate, pe parcursul procesului de revendicare, de exponenţi care acoperă o bună parte a spectrului politic. Nu întâmplător doctorul Teodorescu reprezintă o legendă vie a Brăilei, personalitatea sa incandescentă depăşind cu mult graniţele muzicii. Un singur om împotriva unui sistem indiferent, somnoros şi greoi reprezintă o secvenţă socială de mare amploare, care atrage nu numai atenţia, ci şi adeziunea oricărui om cu o minte şi o simţire sănătoase.
Concertul de inaugurare de sâmbătă marchează trecerea într-o nouă etapă de existenţă a Societăţii Filarmonice Lyra şi reprezintă un mare pas de ieşire din anormalitate, dar un mic pas de intrare în normalitate. Este evident pentru orice brăilean care coabitează cu muzica în mod natural că inexistenţa unei orchestre care să încununeze eforturile excepţionale care s-au consumat, cu mică răsplată, pentru a aduce Societatea Filarmonică Lyra până la acest stadiu reprezintă, pe de o parte, motivul unei triste dezamăgiri şi, deopotrivă, nerăbdări, iar, pe de altă parte, germenii unei mari frustrări. Este imposibil să ieşi din logica desfăşurării lucrurilor şi să nu admiţi că înfiinţarea unei orchestre la Brăila este singurul act care poate da sens şi viaţă sacrificiilor unor oameni care, reprezentaţi la vârf de doctorul Teodorescu, vor să repună Brăila pe harta muzicală a României.
Se reţin trei intervenţii de-a lungul spectacolului, care dau trei teme de gândire şi interes pentru perioada imediat următoare. În debut, Constantin Teodorescu a atras atenţia asupra imposibilităţii Filarmonicii Lyra de a achiziţiona o instalaţie de încălzire, fapt ce atrage, fatal, suspendarea concertelor pe timpul iernii. A doua intervenţie, cea a profesorului Vasile Zbarcea, a adus, în esenţă, problematica unui simbolism ce ţine de o elementară moralitate: propunerea ca sala de concerte "Lyra" să poarte numele doctorului Nicu Teodorescu. Cea de-a treia intervenţie a vizat ceea ce, deja, am anunţat în preambul, adică faptul că publicul meloman brăilean merită o orchestră. Cel care a spus acest lucru cu convingere şi nădejde este dirijorul Liviu Buiuc, care, alături de Orchestra Simfonică a Teatrului "Nae Leonard" - Galaţi, reprezintă o "instituţie" intim ataşată istoriei zbuciumate a Societăţii Filarmonice Lyra.
Prezenţa Cristinei Anghelescu a reprezentat un eveniment
Concertul simfonic extraordinar susţinut de Orchestra Simfonică a Teatrului "Nae Leonard" - Galaţi, cu dirijorul Liviu Buiuc şi participarea Cristinei Anghelescu, a marcat, cum spuneam mai sus, inaugurarea sălii de concerte "Lyra" şi a fost dedicat membrilor societăţii şi sponsorilor care l-au făcut posibil. Astfel, prima parte a cuprins Uvertura "Inaugurarea casei", de Ludwig van Beethoven, precum şi excelenta prestaţie a violonistei Cristina Anghelescu în Concertul pentru vioară şi orchestră, nr. 5 în la major, de Wolfgang Amadeus Mozart. Partea a doua a cuprins o simfonie a lui Mozart, simfonia nr. 28 în do major KW 200, supranumită şi cea "a trilurilor".
De la uvertura "Inaugurarea casei", cea cu care s-a deschis concertul, până la simfonia de final, depăşind emoţiile de început privitoare la acustica sălii, Orchestra Simfonică a Teatrului "Nae Leonard", sub mâna sigură a dirijorului Liviu Buiuc, şi-a rafinat din ce în ce mai mult "sound"-ul, oferind, realmente, momente de mare rafinament în interpretarea unor momente muzicale nu tocmai uşor de transfigurat. De asemenea, orchestra a susţinut, marcând pe alocuri o simbioză deplină cu solistul, vioara Cristinei Anghelescu în concertul pentru vioară şi orchestră, nr. 5 în la major, de W. A. Mozart, piesă muzicală cu un anume grad de dificultate. Scurtele lumini de satisfacţie au putut fi vizibile pe faţa dirijorului Liviu Buiuc.
Cât o priveşte pe Cristina Anghelescu, se impun câteva precizări care să-i contureze personalitatea.
Cristina Anghelescu a început studiul viorii la vârsta de 6 ani, sub îndrumarea tatălui său, Aurelian Anghelescu, violonist de asemenea. Desăvârşirea artistică se împlineşte la absolvirea Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, la clasa Maestrului Ştefan Gheorghiu, un discipol al lui David Oistrah. Este laureată a numeroase concursuri de mare prestigiu, din care amintim "J. Thibaud" (Paris, 1981), "Alberto Curci" (Neapole, 1983), "Tibor Varga" (Sion, 1983), "Dr. Luis Sigale" (Vina del Mar, 1985), "Ceaikovski" (Moscova, 1986), "Jan Sibelius" (Helsinki, 1990, şi Andria, 1991). Cristina Anghelescu, după ce în perioada studenţiei a concertat pe marele scene ale României, a început să susţină turnee, abordând un repertoriu divers şi cu un deosebit grad de dificultate, pe scenele din Berlin, Dresda, Paris, Praga, Bratislava, Caracas, Moscova, Budapesta, Londra, Madrid etc, unde a fost acompaniată de orchestre dirijate de maeştri celebri ai baghetei, precum Leif Segerstam, Erich Bergel, Jukka Pekka Saraste.
Cristina Anghelescu, apreciată de parizieni ca având "un mişcător lirism", de moscoviţi pentru "interpretarea îndrăzneaţă şi originală", de budapestani pentru " vivacitate, strălucire şi echilibru sonor", a reprezentat, prin prezenţa ei la inaugurarea sălii de concerte "Lyra", un eveniment de aceeaşi importanţă ca însuşi momentul celebrării privit în ansamblul lui.
