* acesta va fi susținut de Corala „Camerata” a Centrului de Creație Brăila și de invitații lor speciali, duminică, 21 aprilie, de la ora 10.00 * dirijor: cpt. Raul Ionuț Badale
Corala Feminină „Camerata” a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila (Centrul de Creație), în colaborare cu Consiliul Județean și Primăria Municipiului Brăila va susține duminică, 21 aprilie, începând cu ora 10.00, un Concert de muzică sacră, sub bagheta dirijorală a cpt. Raul Ionuț Badale. La evenimentul care va avea loc la Capela Militară „Sfinții Mucenici Brâncoveni”, din cartierul Viziru, vor particpa, de asemenea, invitați speciali ai Coralei „Camerata” și ai parohiei brăilene.
Corala Feminină „Camerata” a fost înființată în anul 1997 la inițiativa Centrului de Creație Brăila, într-o perioadă în care activitatea culturală brăileană înregistra un vizibil declin. Bagheta dirijorală a fost încredințată profesoarei Paraschiva Moise, referent cu probleme muzicale în cadrul instituției. „Camerata” a fost și o replică a celebrului cor bărbătesc „Armonia” al Casei Municipale de Cultură. De altfel, Corul „Armonia” era singurul cor activ în anii ‘90, cu manifestări publice de calitate, astfel că apariția Coralei Feminine „Camerata” a fost una binevenită.
Reunind circa 40 de membre de vârste și categorii sociale diferite (studente, salariate, casnice, pensionare), Corala Feminină „Camerata” a acumulat, de-a lungul anilor, un repertoriu de aproximativ 70 piese, predominantă fiind miniatura corală, cu o vădită varietate tematică și structurală și cu o remarcabilă preocupare privind interpretarea expresivă.
În prezent, Corala „Camerata” este dirijată de cpt. Raul Ionuț Badale, ofițer cu o bogată experiență dirijorală în cadrul Garnizoanei Brăila.