Comunitatea armeană din România, neliniştită de declaraţiile lui Băsescu | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Comunitatea armeană din România, neliniştită de declaraţiile lui Băsescu

"Cât despre comunitatea armeană din România, ea se limitează, în Săptămâna Mare, la a-şi exprima neliniştea şi nedumerirea în legătură cu declaraţiile preşedintelui României pe parcursul vizitei sale în Azerbaidjan, urmând ca poziţiile noastre oficiale să fie prezentate în săptămână care urmează", scrie Vosganian pe blogul său.
Declaraţiile făcute de Traian Băsescu la Baku pe tema soluţionării conflictului Nagorno-Karabah sunt în contradicţie cu poziţia comunităţii internaţionale, a declarat viceministrul armean de externe, Şavarş Kocearian.
"Nu vreau să cred că şeful unui stat UE face astfel de declaraţii părtinitoare şi neconstructive", a spus el.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro