Comunicat de presă. Conducerea CJ Brăila va rata finanțarea europeană pentru reabilitarea Palatului Administrativ | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Comunicat de presă. Conducerea CJ Brăila va rata finanțarea europeană pentru reabilitarea Palatului Administrativ

* asta susține liderul PNL Alexandru Popa că se va întâmpla în condițiile în care deși Consiliul Județean și-a mutat deja birourile în Casa Tineretului, lucrările încă nu au început la Palat, iar proiectul ar trebui să fie gata la finalul anului pentru a primi finanțare * deputatul Popa a trimis un comunicat de presă în care îl acuză pe Francisk Chiriac, președintele CJ Brăila că a ”făcut-o de oaie” și că va fi nevoit să plătească din banii bugetului județului reabilitarea clădirii administrative

 

 

 

 

Liderul PNL Brăila Alexandru Popa este ferm convins că reabilitarea Palatului Administrativ va fi realizată din banii brăilenilor și nu din fonduri europene, așa cum s-a lăudat președintele Consiliului Județean Brăila, Francisk Chiriac. Deputatul liberal a trimis un comunicat de presă în care a afirmat că în ciuda faptului că instituția CJ Brăila și-a mutat de ceva timp birourile în Casa Tineretului, lucrările la Palatul Administrativ nu au început încă, iar termenul de încheiere a acestui proiect este finalul anului 2023, condiție pentru a primi finanțare din partea Uniunii Europene.

Știți care-i culmea reabilitării pe fonduri europene a unei clădiri a administrației publice? Să semnezi contractul de finanțare, să eliberezi încăperile, să scoți tot ce se putea scoate, să demontezi tot ce se putea demonta, să lași spațiile goale, ca să intre muncitorii și să înceapă treaba, după care să constați că ai două variante: fie plătești din bugetul propriu cea mai mare parte a lucrărilor, fie nu se mai face nicio lucrare, te muți înapoi în vechile birouri și montezi ceea ce ai demontat cu câteva luni înainte, fiindcă ai ratat finanțarea europeană cu care te lăudai. Această «performanță» în accesarea fondurilor europene îi aparține președintelui președinților, Francisk Iulian Chiriac, cel mai tare PSD-ist din Brăila, care se tot laudă pe rețele de socializare că el face și alții doar vorbesc. Da, el face: o face de oaie”, a declarat ironic Popa.

Deputatul mai spune că din informațiile sale Chiriac, în ciuda unui asemenea posibil eșec, nu s-ar purta prea bine cu primarii PSD, astfel că deja au apărut discuții privitoare la faptul că noul lider al pesediștilor îi cam face ”proști” și ”incapabili”.

Numai el știe cum îi iese atât de bine ceea ce face, fiindcă după cum zic unii colegi de-ai săi, primari PSD, pentru Chiriac toți sunt proști și incapabili, numai el e deștept și capabil. Marele proiect de reabilitare a Palatului Administrativ, cu care se laudă Chiriac de câțiva ani, s-a desfășurat așa: în mai 2020 Chiriac anunța printr-o postare pe Facebook că a semnat contractul pentru reabilitarea și modernizarea Palatului Administrativ, cu o valoare de 3,8 milioane euro. S-a și pozat când a semnat, ca să se vadă clar al cui e meritul pentru reabilitarea clădirii. După care a luat o mică pauză. În aprilie 2022 Chiriac ne spunea că este de așteptat ca în luna mai instituția pe care o conduce, împreună cu Primăria, să se mute, ca să poată începe lucrările la Palatul Administrativ. A urmat o altă pauză. În toamna anului 2022 birourile Consiliului Județean de la etajul I s-au mutat în Casa Tineretului, iar Primăria Brăila a cumpărat cu peste 4 milioane lei o clădire în care să se mute. Apoi luni la rând în încăperile goale din Palatul Administrativ nu s-a întâmplat nimic. Pauzele lungi și dese, cheia marilor succese: acum aflăm că lucrările la Palatul Administrativ ar trebui să fie terminate până la sfârșitul lunii decembrie 2023 și dacă nu se întâmplă asta, toate lucrările care se fac după aceea trebuie plătite din bugetul Consiliului Județean Brăila. Aici domnul Chiriac are o mică problemă, având în vedere că lucrările nici n-au început”, a mai susținut deputatul PNL.

 

«Va fi interesant să vedem câți bani va plăti de la bugetul local pentru lucrările care ar fi fost eligibile»

Alexandru Popa este de părere că la acest moment constructorul are șanse extrem de mici să mai înfăptuiască vreo “minune” în acest caz și să realizeze lucrarea conform termenului și la standardele impuse, pentru ca instituția Consiliului Județean Brăila să poată mai apoi să recupereze finanțarea de la Uniunea Europeană.

Dar fiindcă nu vrea să dea prost (Chiriac – n. r.), nu recunoaște faptul că nu mai este timp să se reabiliteze Palatul Administrativ în cele câteva luni câte au mai rămas până la sfârșitul anului și speră ca «Tancrad» să facă o minune și să reabiliteze în 6-7 luni ceea ce s-a angajat prin contract să facă în doi ani. Așteptăm cu interes să vedem cum vor decurge lucrurile în acest basm în care crede președintele președinților și eventual, să vedem cu ochii noștri minunea”, a mai declarat Popa în comunicatul de presă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro