Mergi la conţinutul principal

Companiile de stat, obligate să cedeze la buget cea mai mare parte din profit. Practica era criticată de liberali în guvernarea PSD

Guvernul a adoptat un memorandum care obligă companiile de stat să cedeze grosul profiturilor pe care le-au făcut anul trecut la buget. Practic le cere să renunțe la aproape tot profitul lor și să-l transforme în dividende. Companiile de stat, însă, rămân fără bani de investiţii.

 

Informația apare într-o comunicare a Transgaz de vineri către investitori.

Guvernul Cîțu nu a pomenit nimic despre adoptarea unui astfel de memorandum. Decizii similare au luat și guvernele PSD, iar liberalii au criticat atunci astfel de politici de drenare a banilor din companiile de stat.

Transgaz va fi obligată astfel să renunțe la minimum 90% din cele 230 de milioane de lei, cât a fost anul trecut, potrivit Hotnews. Aceasta, în condițiile în care avea programate investiții de aproape 800 de milioane de lei pentru acest an.

Anul trecut, Guvernul a cerut Transgaz să transforme în dividende doar 57% din profitul pe 2019. Era pentru prima dată după 3 ani când compania rămânea cu bani în cont din profitul făcut.

O altă companie afectată este Hidroelectrica, la care acționari prinicipali sunt Ministerul Energiei și Fondul Proprietatea. Aceasta a fost deja obligată să transforme tot profitul în dividende. Mai mult, acționarii au luat un miliard de lei din rezerve, în condițiile în care și Hidroelectrica avea în plan investiții pentru anul acesta.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro