Companii locale în jocul unui tun evazionist de 16 milioane euro! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Companii locale în jocul unui tun evazionist de 16 milioane euro!

 

Firme brăilene de comercializare a combustibililor, părtaşe într-o megaescrocherie cu motorină, prin care statul a fost ţepuit cu 16 milioane de euro! Departamentul Naţional Anticorupţie a stabilit că în încrengătura de firme şi relaţii comerciale ce au compus "tunul" tras bugetului statului sunt şi societăţi din Brăila. Nu le nominalizează pe toate, însă face referire la SC "Tegemio Prod" din Mircea Vodă. Contactat de redactorii "Obiectiv", patronul spune că a fost verificat de Garda Financiară şi totul a fost OK. Revenind, pe scurt, o firmă din Ialomiţa pretindea că a scos pe piaţă spre vânzare un produs nou "petrotex" (declarativ un amestec de motorină şi păcură neconformă) pentru care acciza este mult mai mică, însă, în realitate, vindea motorină ce a ajuns prin diferite firme fantomă să fie comercializată la staţii PECO din Brăila. Patronul "Tegemio" spune că nu a avut relaţii comerciale cu firma ialomiţeană.

Patru persoane au fost reţinute de procurorii anticorupţie, pentru 24 de ore, pentru săvârşirea de infracţiuni de evaziune fiscală în domeniul produselor petroliere, prejudiciind bugetul de stat cu aproximativ 16 milioane de euro, informează DNA, printr-un comunicat. Este vorba despre Peter Attila Racz, Ion Livadariu, Stelian Livadariu şi Dumitru Costache, acuzaţi în principal de constituirea unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală, spălare de bani şi trafic de influenţă. Aşa cum au argumentat procurorii anticorupţie, cei patru au constituit un grup infracţional prin intermediul căruia au reuşit ca, în perioada 2009 - 2010, să înşele statul, căruia nu i-a plătit corect acciză. Şi, mai interesant, afacerea avea la "înaintare" patroni şi administratori cu un nivel scăzut de şcolarizare sau, pur şi simplu, fără o pregătire în elaborarea unor operaţiuni comerciale de ordinul milioanelor de euro. Mecanismul viza, în esenţă, comercializarea de motorină tip Euro 5 fără plata accizelor. Cei patru, spun procurorii, au folosit, în perioada 2009 - 2010, antrepozitul fiscal al SC "Texas Grup Oyl" SRL din Slobozia şi i-au instigat pe reprezentanţii legali ai acestei firme să nu evidenţieze în documentele contabile operaţiunile comerciale efectuate şi veniturile realizate, coroborat cu înregistrarea unor operaţiuni fictive. Astfel, sub pretextul fabricării unui produs finit (petrotex) pentru care acciza este mult mai mică, aceştia au achiziţionat în mod legal motorină tip Euro 5 în regim suspensiv de accize. Concomitent, au evidenţiat în contabilitatea firmei în mod fictiv achiziţia de la firme "fantomă" a unei alte materii prime (păcură neconformă) necesare fabricării aşa - zisului produs finit. În continuare, pe baza unor documente contabile false, în contabilitatea "Texas Grup Oyl" au fost înregistrate vânzări de petrotex către firme "fantomă". În realitate, însă, motorina tip Euro 5 a fost comercializată fără plata accizelor către societăţi comerciale care deţin staţii de distribuţie carburanţi din judeţele Brăila, Sibiu şi Botoşani, prin intermediul altor societăţi "fantomă". În majoritatea situaţiilor, firmele "fantomă", cu sedii în România, Bulgaria şi Ungaria, au fost constituite în mod special pentru a crea aparenţa de legalitate a acestui circuit infracţional.
Banii obţinuţi erau retraşi de către membrii grupului infracţional din unităţile bancare prin intermediul unor firme "fantomă", pe baza unor justificări fictive, cum ar fi achiziţia de cereale sau fier vechi, sau în numele unor persoane fizice care nu aveau nicio legătură cu aceste operaţiuni.

"N-am avut relaţii comerciale cu firma ialomiţeană"

Procurorii care au anchetat cazul nu au putut demonstra că "Texas Grup Oyl" ar fi livrat mai departe motorina către propriul depozit din Slobozia, pentru că n-au găsit documente, în schimb, au descoperit documente prin care motorina a fost facturată mai departe către firmele "Tegemio Prod" Brăila şi "Ana Oil" din Sibiu.
Potrivit Registrului Comerţului, firma cu sediul la Mircea Vodă are un singur asociat, pe Ion Adam, cu obiectul de activitate "Comerţ cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi şi gazoşi şi al produselor derivate". Acesta mai apare alături de Grigore Sava, asociat cu părţi egale la "Tegemio Trading", cu sediul în Brăila. Revenind la firma lui Adam, aceasta a înregistrat în 2009, cel mai recent an de raportare a rezultatelor financiare, un profit de 2.662 lei la o cifră de afaceri de 18,8 milioane lei. Contactat telefonic, Ion Adam a explicat că nu înţelege de ce apare pe lista firmelor cărora "Texas Grup Oyl" le-a facturat combustibil întrucât nu a avut relaţii comerciale cu aceasta. "Cunosc cazul, au venit cei de la Garda Financiară în control la mine, au verificat actele, totul a fost bine. Ce vă pot spune este că nu am avut relaţii comerciale cu firma din Slobozia, ci cu alte firme de la care am cumpărat cu bună-credinţă combustibil pe care mi l-au adus aici, la poartă, şi pe care l-am plătit corect", a explicat sursa citată.

Administratorul "paiaţă"

La firma din Slobozia figurează la acest moment unic asociat şi administrator Florin Ciocoi, născut în 1983, în cazul cărora procurorii s-au edificat imediat: "Din verificările efectuate cu privire la numitul Ciocoi Florin s-a stabilit că acesta nu îndeplineşte condiţiile pentru a administra o societate de profilul Texas Grup Oyl, în sensul că are două clase".
De altfel, la începutul acestui an, procurorii Parchetului Bucureşti au cerut şi au obţinut arestarea preventivă a lui Florin Ciocoi, un tânăr de 28 de ani, care în acte este administrator al "Texas Oyl" Slobozia, Costel Iordache, Tudor Bodeanu şi Viorica Cristea - foştii patroni ai companiei, care, de fapt, îi cedaseră fictiv firma lui Ciocoi. Într-un final, Curtea de Apel Bucureşti le-a admis recursul foştilor patroni, eliberându-i astfel pe Iordache, Bodeanu şi Cristea.
La instrumentarea acestui dosar, procurorii au colaborat cu ofiţeri din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române - Direcţia de Investigare a Fraudelor, Inspectoratului General al Jandarmeriei Române şi din cadrul Serviciului Român de Informaţii, se mai arată în comunicatul DNA.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro