COSR a solicitat guvernului un buget total de 90 de milioane de lei pentru anul olimpic 2012, dintre care 68 de milioane de la bugetul de stat şi 22 de milioane din accizele pentru tutun şi alcool. Guvernul a aprobat însă doar 31 de milioane de lei, din care 9,14 milioane vor veni de la bugetul de stat, iar restul de 22 de milioane din accize.
Preşedintele COSR, Octavian Morariu, a făcut o comparaţie cu bugetele primite în anii olimpici anteriori, 2004 şi 2008, apreciind că suma primită în 2012 se află la jumătate.
Comitetul Olimpic şi Sportiv Român avea planificat ca din totalul de 68 de milioane de la buget să aloce activităţii sportive suma de 63,5 milioane de lei. Cum nu a primit decât 9,14 milioane, oficialii COSR vor aloca pentru activitatea sportivă 7,64 milioane de la buget, suplimentând suma cu 18 milioane din cele 22 de milioane pe care le va primi din accizele la tutun şi alcool.
"Sunt discrepanţe între federaţii şi nu mi se pare corect ca în an olimpic federaţiile care se află în cursă să nu fie corect finanţate, şi mă refer aici la handbal şi polo. Nicio federaţie nu a fost chemată la consultări pe marginea bugetului. Cu siguranţă vor fi afectate centrele olimpice de juniori. La fel şi Festivalul Olimpic al Tineretului European. Îmi manifest îngrijorarea privind finaţarea sportului în acest an. Trebuie înţeles faptul că pregătirea unui sportiv se face continuu. Un sportiv de performanţă nu se poate compara spre exemplu cu o activitate economică, să o închizi şi să-i dai drumul peste trei luni. Un sportiv nu se poate antrena mai puţin", a declarat Morariu.
Oficialul COSR a precizat că în bugetul pe care îl are în acest an la dispoziţie nu au fost cuprinse primele pentru eventualele performanţe la JO de la Londra: "În buget nu au fost prinse primele sportivilor şi antrenorilor pentru eventuale performanţe la Jocurile Olimpice. Sper însă că ele se regăsesc în bugetul ministerului. E greu ca în aceste condiţii să pretinzi performanţele aşteptate de către public şi vreau să trag astfel un semnal de alarmă. Noi nu vom protesta, pentru că valorile noastre sunt diferite. Noi încercăm să înălţăm steagul României la cel mai înalt nivel. Şi lupta noastră e pentru ei, pentru sportivi, nu pentru noi. Cine vede altceva se înşeală. Eu am convingerea însă că cineva acolo sus ne mai iubeşte încă. Cineva va înţelege situaţia asta. Nu e posibil ca dintr-un condei să pui ipotecă pe sportul românesc. Nu e normal".
Morariu nu a putut preconiza câte medalii ar putea obţine delegaţia României la JO de la Londra în condiţiile actuale. "Eu cred că e cel mai greu moment de după Seul. E adevărat că întâlnim o criză fără precedent, dar există linii sub care decenţa sportivă nu poate scădea. Noi vorbim despre acest minim de care avem nevoie. Cu toate aceste cred că sportivii nu trebuie să fie îngrijoraţi, sunt convins că primele pentru Jocurile Olimpice se regăsesc în bugetul ministerului. În plus premierile în natură de la sponsorii noştri sunt pregătite. Mi-e greu să dau o cifră exactă la câte medalii mă aştept. Dacă e să ne luăm după anul sportiv precedent ar trebui să spun că vom avea o medalie de aur şi 11 în total, dar sportul nu este ceva precis", a precizat Morariu.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.