Comisiile din Senat au validat revenirea la termenul de "ţigan" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Comisiile din Senat au validat revenirea la termenul de "ţigan"

Raportul favorabil a fost adoptat cu 10 voturi pentru şi trei împotrivă. Astfel, între cei care au susţinut propunerea legislativă s-a numărat liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti, împreună cu liberalul Emilian Frâncu, precum şi senatorul PSD, Lia Olguţa Vasilescu, senatorul PDL Tudor Panţuru, dar şi independenţii Constantin Cibu şi Ovidiu Mărcuţianu. Împotriva legii lui Prigoană au pledat senatorii UDMR Gyorgy Frunda şi Fekete Szabo şi senatorul PDL Mihai Niţă.

Faţă de propunerea legislativă a lui Prigoană a fost adoptat un amendament formulat de social-democrata Lia Olguţa Vasilescu, prin care se sancţionează atribuirea de conotaţii negative termenului de ţigan. "În documentele emise de instituţiile din România cu referire la persoanele de etnie romă/ţigănească denumirea utilizată va fi de ţigan/ţigancă. Atribuirea de conotaţii negative la folosirea cuvântului este interzisă", se prevede în iniţiativa menţionată. Textul de lege urmează să intre în dezbaterea şi votul plenului Senatului, urmând ca la Camera Deputaţilor să fie acordat votul final în acest caz.

Prigoană a argumentat cu un text scris de Pruteanu

Prin iniţiativa sa, Prigoană propune ca "în documentele emise de instituţiile din România cu referire la persoane de etnie romă/ţigănească denumirea utilizată va fi de ţigan/ţigancă". "Atribuirea de conotaţii negative la folosirea cuvântului este interzisă", se mai arată în textul iniţiativei legislative.

În expunerea de motive a propunerii legislative, Prigoană preia argumentaţia dintr-un articol din 2008 al lui George Pruteanu. "Cuvântul «rom» este de origine ţigănească. În limba ţigănească înseamnă «om, persoană». Vocabula nu a apărut după 1989, ci, vizibil, după Primul Război Mondial: în denumire, cuvântul rom, în paralel cu altele care-l foloseau pe cel tradiţional, ţigan. Motivaţia de atunci era similară cu cea invocată după 1990: încercarea de scoatere a etniei de sub incidenţa conotaţiilor peiorative ale cuvântului ţigan. Nu cred că e o soluţie, pentru că o ameliorare ar fi schimbarea realităţilor, nu a cuvântului care le denumeşte. Cum ar fi ca acei români care sunt prost văzuţi în Italia, de exemplu, să pretindă că ei nu sunt «români», ci «daci» sau «vlahi»?!", îl citează Prigoană pe Pruteanu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro