Comisia Udrea cere revocarea şi urmărirea penală a ministrului PDL | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Comisia Udrea cere revocarea şi urmărirea penală a ministrului PDL


Preşedintele comisiei, Ludovic Orban a declarat, miercuri, că raportul a fost votat în unanimitate de parlamentarii din comisie.
De asemenea, potrivit lui Orban, raportul va fi depus joi la Biroul Permanent al Camerei, alături de anexe.
Comisia de anchetă cere ca plenul Camerei să aprobe sesizarea Curţii de Conturi pentru verificarea modului în care a fost efectuată execuţia bugetară la MT, precum şi pentru verificarea oportunităţii şi legalităţii cheltuirii banilor publici cu ocazia evenimentului de lansare a campaniei "Romania, land of Choice", din 5 iunie 2009, de la Paris, pentru contractele de publicitate externă la Eurosport şi CNN, pentru programele "Paşte în Bucovina", "Lumină la malul mării", inclusiv pentru concertul lui Goran Bregovici, precum şi pentru toate contractele care au făcut obiectul anchetelor comisiei.
Comisia mai propune sesizarea ANAF pentru luarea măsurilor legale care se impun pentru contractele dintre Ministerul Turismului cu SC Eurofirm Art SRL.
Totodată, comisia solicită Camerei să aprobe sesizarea BNR pentru cercetarea rescadenţării creditului Elenei Udrea de la BRD.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro