Deputaţii din Comisia juridică au avizat, marţi, favorabil cererea DNA de reţinere a deputatului PSD Sebastian Ghiţă, dar au respins solicitarea de arestare preventivă a acestuia.
Din totalul de 21 de voturi exprimate, 11 deputaţi s-au pronunţat pentru reţinerea lui Sebastian Ghiță, 5 împotrivă, iar 5 s-au abţinut.
În ceea ce priveşte cererea DNA de arestare preventivă, 10 deputaţi au votat pentru, 6 împotrivă şi 5 s-au abţinut.
"Nu a fost întrunit numărul necesar de voturi (pentru a aviza arestarea preventivă - n.r.). Asta va fi trecut în raport. Se va face un singur raport, în care se vor menţiona rezultatele celor două voturi, unul cu privire la reţinere, doi cu privire la arestare. Este un singur proiect de hotărâre cu privire la reţinere şi la arestare. Plenul va decide. Noi avem numai un vot consultativ", a declarat Ciprian Nica, vicepreşedintele Comisiei juridice din Camera Deputaţilor.
Decizia finală aparţine plenului Camerei Deputaţilor care se va pronunţa în şedinţa de miercuri, prin vot secret, cu bile.
Deputatul Sebastian Ghiţă a susţinut marţi, după şedinţa Comisiei Juridice, că procurorii DNA urmăresc să-l forţeze să facă denunţuri împotriva lui Victor Ponta, în acest sens fiind dispuşi să-l creadă pe unul dintre denunţătorii săi, Răzvan Alexe, care ar fi "în relaţie cu interlopi".
"Am ajuns în această situaţie după pierderea alegerilor prezidenţiale de către partidul în care m-am înscris. Până atunci, într-adevăr am muncit, am dezvzoltat companii, am avut relaţii cu oameni din străinătate şi am fost un om respectat. De un an de zile, pe căi directe sau indirecte, se doreşte ca eu să dau, să ofer, să fac denunţuri contra lui Victor Ponta", a declarat Sebastian Ghiţă.
De asemenea, acesta a susţinut că procurorii sunt dispuşi să creadă un personaj certat cu legea pentru a-şi atinge scopurile.
"Construcţia logică a procurorilor bazată pe denunţuri, asezonată cu denunţul unui personaj (Răzvan Alexe-nr.)cu şase arestări, acuzat de trafic de influenţă, proxenetism, contrabandă cu ţigării şi nu multe alte probleme, împuşcat, în relaţie cu toate clanurile de interlopi, care a ajuns un tip crezut. Un om pe care un procuror l-a trimis în instanţă şi care se întoarce şi-şi denunţă procurorul şi procurorul ajunge în închisoare şi mafiotul se plimbă şi pune poze pe Facebook din New York", a mai spus Ghiţă.
Deputatul a precizat că nu a fost niciodată un apropiat al lui Răzvan Alexe. "Nu am fost niciodată apropiat de Răzvan Alexe. Niciodată nu am avut relaţii cu acel personaj. Îmi pare rău că instituţii ale statului par să conteze pe cuvântul dânsului", a spus Ghiţă.
De altfel, în faţa comisiei, Sebastian Ghiţă a prezentat un filmuleţ în care era detaliată "activitatea infracţională" a lui Alexe Răzvan. Înregistrarea conţine colaje cu fotografii ale lui Alexe Răzvan alături de personaje controversate din lumea mondenă, dar şi detalii despre dosarele în care este vizat, inclusiv cel în care se vorbeşte despre trafic de droguri.
Datele procurorilor arată însă că acelaşi Răzvan Alexe era beneficiarul interveneţiilor pe care Ghiţă le-ar fi făcut pentru a afla date din dosare. "Faptele au fost comise în contextul în care, pe de o parte, deputatul avea interesul să-i protejeze pe Cosma Vlad Alexandru şi Alexe Răzvan, implicaţi în activitatea infracţională ce făcea obiectul anchetei, iar pe de altă parte, avea personal interese de natură financiară la mai mulţi agenţi economici supuşi anchetei şi evidenţiei SC CONECO SRL şi SC MEDIA FANTASY SRL", se arată în referatul procurorilor.
Potrivit unui martor din dosar, în vara anului 2013, "Ghiţă Sebastian s-a întâlnit cu Alexe Răzvan la restaurantul Vienna Cafe din Ploieşti, ocazie cu care i-a relatat date relevante din dosarul instrumentat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, pe care le cunoştea de la procurorul general Tudose Liviu".
Potrivit unui alt martor, folosindu-se de reţeaua de influenţă din parchete şi poliţie, Sebastian Ghiţă i-a avertizat pe apropiaţi ai săi că au telefoanele interceptate şi sunt supravegheaţi ambiental.
Deputatul Sebastian Ghiţă are şapte capete de acuzare în noul dosar pentru două infracţuni de dare de mită, şantaj, două infracţiuni de folosire, în mod direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, cumpărare de influenţă şi conducerea fără permis.
Procurorii scriu şi despre întregul sistem infracţional pus la punct de deputat în judeţul Prahova, susţinând că "această forţă dobândită a fost folosită în mod efectiv de Ghiţă Sebastian Aurelian ca monedă de schimb pentru cointeresarea unor funcţionari publici şi angrenarea lor într-un mecanism infracţional care presupunea satisfacerea intereselor ilicite, de orice natură, ale deputatului".
Sebastian Ghiţă a negat acuzaţiile procurorilor DNA privind traficul de influenţă şi darea de mită, susţinând că se presupune în mod eronat că oameni cu o carieră profesională de 10-15 ani în spate ar fi fost mituiţi de el prin menţinerea în funcţii.
"Sunt acuzat de două infracţiuni de dare mită şefului procuroraturii din Ploieşti şi şefului poliţiei din Ploieşti, ca să fiu scurt. Mita nu constă în bani, în imobile, în avantaje, în ceva material. Mita, spun procurorii în urma unui denunţ, constă în menţinerea în funcţie a acestor oameni. Adică, aceşti oameni cu cariere de 10-15 ani, cu un parcurs pofesional setat de lege, procurorul numit de doamna Laura Codruţa Kovesi, în două rânduri şi de CSM, iar poliţistul avansat subsecretar de stat de primul ministru Cioloş, acum. Se presupune că aceşti oameni au fost mituiţi de mine prin menţinerea în funcţie", a declarat Sebastian Ghiţă, după şedinţa Comisiei Juridice.
În context, el a susţinut că procurorul Liviu Tudose care a fost arestat în dosarul său s-ar fi întâlnit cu fostul premier Victor Ponta, dar nu pentru a discuta despre funcţii, ci pentru a-i da o invitaţie la un concert al orchestrei simfonice din Prahova, unde cânta fiica sa. El a mai spus că nu a participat la această întâlnire, dar ştie despre ce a fost vorba.
"Există şi această menţiune, numai că, procurorul ajuns arestat şi fără posibilitatea să se apere, nu a reuşit să menţioneze faptul că dânsul a mers la Victor Ponta pentru a-i duce o invitaţie la un concert al Filarmonicii din Ploieşti, unde erau copii, copii mulţi şi unde fiica procurorului concerta în instanţă şi invitaţia era la şase luni, şi întâlnirea, la care eu n-am fost, invitaţia era la şase luni de zile după ce acel presupus dosar din care se scoteau informaţii se trimisese în instanţă", a mai spus Ghiţă, în legătură cu Liviu Tudose.
Întrebat de jurnalişti cum ştie care au fost discuţiile din biroul lui Ponta, deşi el nu participase la întâlnire, Ghiţă a explicat doar "ştiu care au fost discuţiile"
În dosarul DNA, procurorii menţionează reţeaua pusă la punct de deputat în Prahova, reţea despre care a vorbit în faţa procurorilor şi Liviu Tudose, fost procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, arestat şi el în dosar. Magistratul a declarat că în discuţiile purtate cu Sebastian Ghiţă acesta lăsa să se înţeleagă, folosind expresia „omul meu", că sunt multe persoane pe care le controlează.
Liviu Tudose, arestat în dosar pentru că ar fi furnizat informaţii confidenţiale şi pentru că ar fi luat mită, ar fi fost la rândul său beneficiar al relaţiilor cu care se lăuda deputatul Ghiţă. Procurorii redau în document o declaraţie dată la începutul lunii martie de procurorul Liviu Tudose, în care acesta susţine că "în primăvara anului 2014, împreună cu Ghiţă Sebastian Aurelian a mers la Victor Ponta, ocazie cu care premierul i-a oferit o funcţie de conducere, respectiv director Departamentului pentru Luptă Antifraudă sau o funcţie de execuţie în cadrul ONPCSB, propunere cu care acesta, în principiu, a fost de acord, dar care nu a mai fost materializată".