"Autorităţile vor efectua aceste controale, acest lucru pare evident", a declarat joi Marlène Holzner, purtătoarea de cuvânt a comisarului pentru Energie Gunther Oettinger.
Comisia Europeană poate face recomandări, dar nu poate obliga
Siguranţa a 22 de reactoare, dintre care nouă pe teritoriul Uniunii Europene (UE), se află în joc în urma descoperirii unor potenţiale fisuri pe cuva Reactorului numărul 3 al Centralei de la Doel, lângă Antwerpen, a dezvăluit marţi Agenţia Federală belgiană pentru Control Nuclear (AFCN) într-un comunicat.
Producătorul acestei cuve, grupul olandez Rotterdamsche Droogdok Maatschappij, şi-a încetat, între timp, activitatea. El a livrat alte 21 de cuve, dintre care una echipează Reactorul numărul 2 al Centralei belgiene Tihange, lângă Liège, care va fi supusă unei verificări în septembrie.
Potrivit cotidianului francez Le Monde, acelaşi tip de cuve echipează două reactoare în Olanda, două în Germania, două în Spania, unul în Suedia, două în Elveţia, zece în Statele Unite şi unul în Argentina.
Lista ţărilor vizate a fost confirmată pentru AFP de către o sursă apropiată dosarului, dar nu şi numărul reactoarelor, care ar fi mai mic.
Autoritatea nucleară elveţiană (IFSN) a confirmat că firma olandeză a echipat Centrala de la Muhleberg, care are un singur reactor. Însă ea a precizat că fabricantul cuvei reactorului centralei de la Leibstadt este japonez.
AFCN din Belgia se află în contact cu organisemele similare din ţările vizate şi a anunţat o reuniune pentru o dată încă neprecizată, au declarat pentru AFP mai multe surse informate.
Potrivit AFCN, "numeroase indicii cu privire la defecte în materialul de bază, din oţel, al cuvei (de la Doel 3) au fost constatate la sfârşitul lui iunie, în special la nivelul inelului situat cel mai jos".
Centralele de la Doel şi Tihange sunt exploatate de către Electrabel, o filială a grupului francez GDF-Suez. Ele au în total şapte reactoare, ale căror concepţie şi echipamente sunt diferite.
Agenţia belgiană apreciază că este posibil ca două reactoare să fie oprite definitiv. "O eventuală reparaţie a cuvei este practic imposibilă şi nu este o opţiune demnă de reţinut, deoarece există temeri că o asemenea operaţiune ar putea conduce la apariţia altor tensiuni la nivelul peretelui cuvei, un lucru care trebuie să evitat neapărat", a explicat ea.
"O înlocuire a cuvei este extrem de dificilă (nivel ridicat de radiaţii) şi nu a mai fost efectuată absolut nicăieri în lume", a subliniat, în plus, AFCN.
Descoperirea acestor anomalii a fost posibilă în urma utilizării unui nou tip de captori ultrasonici, potrivit agenţiei.
Ea a ţinut să îi ofere asigurări lui Oettinger, care a obţinut un control la toate instalaţiile nucleare din UE după catastrofa de la Fukushima, în Japonia, în martie 2011.
UE numără 147 de reactoare repartizate în 14 ţări, dintre care 58 în Franţa, Un număr de 24 de reactoare noi se află în faza de proiectare, dintre care şase sunt deja în faza de construcţie, şi anume două în Bulgaria, unul în Franţa şi două în Slovacia.
Doar 38 de reactoare au fost inspectate, până în prezent, iar controalele suplimentare cerute de către Oettinger urmează să permită aflarea atuurilor şi punctelor slabe ale fiecăruia dintre tipurile de reactoare exploatate în UE.
Comisarul va prezenta un raport la toamnă, iar "problema descoperită la Reactorul numărul 3 de la Centrala Doel va figura în acest raport", a precizat purtătoarea sa de cuvânt.