Comisia Europeană oferă 80 de milioane de euro pentru vaccinul împotriva COVID-19. Trump a vrut vaccinul doar pentru americani | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Comisia Europeană oferă 80 de milioane de euro pentru vaccinul împotriva COVID-19. Trump a vrut vaccinul doar pentru americani

Comisia Europeană a oferit luni un sprijin financiar în valoare de până la 80 de milioane de euro către CureVac, un dezvoltator de vaccinuri inovatoare cu sediul în Germania, pentru a intensifica dezvoltarea și producția unui vaccin împotriva COVID-19, conform unui comunicat al Comisiei Europene. Presa din Germania a scris zilele trecute că Donald Trump ar fi oferit 1 miliard de dolari firmei CureVac pentru a produce un vaccin exclusiv pentru cetățenii SUA.

 

Preşedinta Comisiei, Ursula von der Leyen, şi comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educaţie şi tineret, Mariya Gabriel, au discutat cu managementul CureVac prin videoconferinţă, potrivit Mediafax.

A participat, de asemenea, şi vicepreşedintele Băncii Europene de Investiţii (BEI), Ambroise Fayolle. Sprijinul urmează să fie acordat sub forma unei garanţii a UE pentru un împrumut BEI evaluat în prezent la o valoare identică, în cadrul InnovFin, mecanismul de finanţare pentru boli infecţioase din cadrul programului Orizont 2020.

„În această criză a sănătăţii publice, este extrem de important să sprijinim cercetătorii noştri de prim rang şi companiile din domeniul tehnologiei. Suntem hotărâţi să punem la dispoziţia CureVac finanţarea necesară pentru a intensifica dezvoltarea şi producerea unui vaccin împotriva Coronavirusului. Sunt mândră că avem astfel de întreprinderi precum CureVac în UE. Casa lor este aici, însă vaccinurile lor vor fi în beneficiul tuturor, atât în Europa, cât şi în afara ei.”, a spus preşedinta Comisiei, Ursula von der Leyen, conform comunicatului de presă.

Mariya Gabriel, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educaţie şi tineret, a declarat: „Sprijinirea cercetării şi a inovării de înaltă calitate din UE este o parte esenţială a răspunsului nostru coordonat împotriva răspândirii virusului. În 2014, CureVac a câştigat cel dintâi premiu al UE pentru stimularea inovaţiei. Ne angajăm să sprijinim în continuare cercetarea şi inovarea la nivelul UE în aceste momente critice. Ştiinţa şi inovarea în Europa se află în centrul politicilor noastre de protejare a sănătăţii oamenilor.”

„BEI este şi rămâne Banca UE pentru inovare, chiar mai mult ca niciodată în contextul crizei actuale din domeniul sănătăţii. Datorită unui parteneriat puternic şi fructuos cu Comisia de-a lungul timpului în domeniul instrumentelor financiare pentru cercetare şi inovare (InnovFin), suntem hotărâţi să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a susţine nevoile CureVac în beneficiul cetăţenilor UE şi nu numai.”, a spus Ambroise Fayolle, vicepreşedintele pentru inovare al Băncii Europene de Investiţii.

Înfiinţată în anul 2000, CureVac(link is external) este o companie biofarmaceutică germană care a dezvoltat o tehnologie nouă pentru a depăşi unul dintre cele mai mari obstacole în calea utilizării vaccinurilor: nevoia de menţinere stabilă fără refrigerare. Tehnologia sa pentru vaccinuri se bazează pe molecule de ARN mesager (ARNm), care stimulează sistemul imunitar. Studiile preliminare au demonstrat că tehnologia poate constitui o reacţie rapidă la COVID-19. În cazul în care va fi demonstrat acest lucru, milioane de doze de vaccin ar putea fi produse la costuri scăzute în unităţile de producţie existente ale CureVac. CureVac şi-a început deja programul de dezvoltare a vaccinurilor împotriva COVID-19 şi estimează lansarea testelor clinice până în iunie 2020.

Comisia a recunoscut potenţialul CureVac de a aduce vaccinuri salvatoare pentru oamenii din întreaga lume într-un mod sigur şi la preţuri accesibile încă din 2014, când CureVac a primul premiu oferit de UE pentru stimularea invoării în valoare de 2 milioane de euro, finanţat prin programul de cercetare şi inovare al UE (Programul Cadru 7). Premiul a fost conceput pentru a sprijini dezvoltarea în continuare a ideii de pionierat. În prezent, Comisia şi BEI îşi consolidează în comun eforturile pentru a oferi CureVac mijloacele necesare, profitând de cooperarea lor îndelungată în ceea ce priveşte instrumentele financiare dedicate sprijinirii cercetării şi inovării, cum ar fi InnovFin din cadrul programului Orizont 2020 şi, în special, facilitatea sa de finanţare a bolilor infecţioase (Infectious Disease Finance Facility).

Trump a vrut vaccinul exclusiv pentru americani

Preşedintele american Donald Trump a încercat să obţină drepturi exclusive pentru un vaccin împotriva coronavirusului, vaccin la care lucrează oamenii de știință de la compania CureVac din Tübingen, relatează Die Welt. 

Donald Trump ar încerca să îi „convingă” pe oamenii de știință de la compania germană care lucrează la un potențial vaccin contra coronavirus cu donații financiare consistente și astfel să asigure exclusivitatea pentru țara sa, potrivit unor surse guvernamentale germane citate de Die Welt.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro