Implemetarea legii dării în plată în forma aprobată iniţial de Parlament reprezintă un risc major pentru perspectiva macroeconomică, iar aplicarea retroactivă la împrumuturile aflate în derulare poate afecta încrederea investitorilor şi creditarea, a avertizat, joi, Comisia Europeană (CE).
"Un risc major pentru perspectiva macroeconomică este potenţiala implementare a legii dării în plată în forma aprobată iniţial de Parlament. Aplicarea retroactivă a legii la creditele aflate în prezent în derulare ar putea avea un impact negativ asupra creşterii creditării, încrederii consumatorilor şi investitorilor, precum şi asupra cererii interne", notează Comisia Europeană într-un raport privind perspectivele economice, publicat joi.
Potrivit legii, debitorul va ceda toate bunurile ipotecate în favoarea creditorului, în situaţia în care executarea obligaţiilor asumate prin contractul de credit a fost garantată cu două sau mai multe bunuri. Modificările au fost intens criticate de către reprezentanţii băncilor.
În decembrie, preşedintele Klaus Iohannis a transmis Parlamentului cererea de reexaminare asupra legii privind stingerea creditelor prin darea în plată a imobilelor, invocând faptul că acest proiect este binevenit, însă forma adoptată de Legislativ, în loc să-i ajute pe cei cu credite, riscă să creeze "dificultăţi".