Comisarul şef Ionel Iorga, fostul titular al Biroului de Investigaţii Criminale de la Poliţia Municipiului Brăila, a compărut, ieri, în faţa instanţei Curţii de Apel Galaţi, pentru a treia oară în şedinţă de contestaţie a măsurii arestului la domiciliu.
Judecătorii s-au întrunit la orele 8.30, însă pronunţarea s-a dat spre după-amiază şi n-a fost una favorabilă lui Iorga: "respinge contestaţia şi dispune arest la domiciliu pentru următoarele 30 de zile".
Reamintim că Iorga a intrat în vizorul DNA Galaţi în noiembrie anul trecut, fiind reţinut pentru 24 de ore şi apoi depus în arest la domiciliu sub acuzaţiile de abuz în serviciu şi imixtiune în anchetele subalternilor. A mai urmat încă un mandat similar, timp în care Iorga a şi fost trimis în judecată.
Cazul "Iorga" este un exemplu tipic de "cum se înfundă poliţiştii unii pe alţii", după ce reclamaţia a ajuns la DNA chiar de la un subaltern al lui Iorga, subcomisarul Vasile Petrof, acum ofiţer de dispecerat, care a denunţat faptul că superiorul său i-ar fi întors o anchetă ce viza nişte interlopi, însă în favoarea părţii vătămate, care era un fost poliţist.
Caz vechi, măsură nouă
Astfel, Iorga i-ar fi rupt lui Petrof referatul de neîncepere a urmăririi penale împotriva interlopilor- acuzaţi de înşelăciune - şi l-ar fi pus să-l refacă. Mai mult, Iorga ar fi intervenit ca "făptuitorii" să-i dea banii datoraţi fostului poliţist, care îşi deschisese o firmă de cherestea.
Cazul s-a consumat în 2013, dar a "buşit" la finele anului trecut, când comisarul şef a şi fost ridicat de DNA de la serviciu, pus sub acuzare şi apoi trimis în judecată. Ieri, Iorga a încercat din nou să schimbe măsura preventivă a arestului la domiciliu cu aceea de cercetare în stare de libertate. Magistraţii Curţii de Apel n-au admis contestaţia sa.
Menţionăm că Iorga este nimeni altul decât ofiţerul care în 2005 a fost atacat în casă cu coktailuri Molotov, cel mai probabil de către interlopi pe care-i avea în vedere în acea vreme, când era şef al Biroului de Crimă Organizată. Cms. şef Ionel Iorga ne-a relatat în urmă cu o lună, în exclusivitate, că este în conflict cu anchetatorii şi de aici i s-ar trage acest dosar.
Mai mult, Iorga ne-a făcut dovada că denunţătorul din acest caz a fost implicat şi-n dosarul atacului său, relatându-ne despre un proces verbal privind incendiul din 2005, în care scms. Vasile Petrof figurează ca organ de cercetare penală şi în care s-ar minimaliza efectele atacului produs asupra familiei Iorga, chiar în locuinţa sa, de pe Buzăului.