Mergi la conţinutul principal

Comisarul Arbunea este nevinovat

* el a fost acuzat că ar fi luat mită de la doi contrabandişti cu ţigări, pentru a nu-şi lăsa subordonaţii să-i cerceteze penal pe aceştia * în plus, cms. şef a înregistrat şi o primă victorie în cazul sancţiunii pe care a primit-o, magistraţii Curţii de Apel Galaţi suspendând definitiv executarea actului ce a stat la baza mutării sale pe o altă funcţie

Comisarul şef Costel Arbunea câştigă tot mai mult teren în "lupta" pe care o duce cu şeful Poliţiei brăilene, generată de scandalul demisiilor forţate. Pe de o parte, procurorii Anticorupţie l-au găsit nevinovat de săvârşirea infracţiunilor de favorizarea infractorului şi luare de mită, iar instanţa de judecată a suspendat definitiv executarea actului ce a stat la baza mutării sale pe o altă funcţie. Practic, până la judecarea contestaţiei făcute împotriva actului de sancţionare, cms. şef Arbunea se va afla în continuare la comanda Poliţiei Municipiului Brăila. Precizăm faptul că Arbunea a fost singurul poliţist care a refuzat să îşi dea demisia din funcţie la comanda comisarului şef Cătălin Chivu.

La sfârşitul săptămânii trecute, magistraţii Curţii de Apel Galaţi i-au dat dreptate cms. şef Arbunea, ce a atacat decizia prin care, în luna august, a fost mutat pe o funcţie inferioară. Hotărârea fusese emisă de comisarul şef Cătălin Chivu, în virtutea recomandărilor Consiliului de Disciplină al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR). La baza acestei sancţiuni ar fi stat informaţii conform cărora Arbunea ar fi întreţinut relaţii de amiciţie cu un grup infracţional care se ocupă cu traficul de ţigări. Iniţial, şeful Poliţiei Municipiului a contestat decizia IGPR, dar pentru că nu i s-a dat câştig de cauză s-a adresat instanţei de judecată, contestaţie ce face acum subiectul unui proces. Între timp, comisarul şef a obţinut suspendarea executării actului administrativ de sancţionare, dictată, în primă fază, de Tribunalul Brăila. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila a atacat decizia instanţei, dosarul ajungând astfel pe masa magistraţilor Curţii de Apel Galaţi, care au respins, ca nefondat, recursul. "Am încredere în parchete şi instanţele de judecată, care dau dovadă de obiectivitate ca şi instituţii neutre de instituţia Poliţiei", ne-a spus cms. şef Costel Arbunea.

Procurorii DNA l-au găsit nevinovat de comiterea unor fapte de corupţie

În luna mai, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) - Serviciul Teritorial Galaţi s-a sesizat din oficiu referitor la faptul că şeful Poliţiei Municipiului Brăila şi-ar fi încălcat atribuţiile de serviciu pe linia respectării normelor metodologice privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor informative. Mai exact, acesta era acuzat că, în perioada 2009 - 2010, nu ar fi repartizat, pentru verificări, materiale informative despre doi brăileni cunoscuţi cu preocupări pe linia contrabandei cu ţigări provenite din Republica Moldova, favorizându-i în acest fel pe cei doi suspecţi. Mai mult decât atât, şeful Poliţiei Municipiului ar fi dispus chiar schimbarea, într-o altă zonă, a agentului care a venit cu această informaţie. În plus, ar fi existat şi indicii din care a rezultat că suspecţii ar fi fost protejaţi de Arbunea în desfăşurarea unor activităţi infracţionale de contrabandă cu ţigări, comisarul pretinzând şi primind în schimb bani, bunuri sau alte foloase.

Din verificările procurorilor a reieşit că, în 2009, informaţiile referitoare la cei doi contrabandişti au fost prelucrate cu agenţii de siguranţă publică şi apoi distruse pe bază de proces-verbal. Anul acesta, după ce s-au obţinut mai multe date, acestea au fost trimise la Serviciul de Investigare a Fraudelor, de către şeful Biroului de Ordine Publică pentru Mediul Urban. Ca urmare a cercetărilor efectuate în respectiva cauză, celor doi suspecţi şi altor membri din familia acestora li s-au întocmit dosare penale în care s-a dispus începerea urmăririi penale în luna martie, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. "Se constată că informaţiile obţinute în legătură cu cei doi făptuitori nu au fost stocate sau reţinute de Arbunea Costel ci, dimpotrivă, aşa cum rezultă din probele existente, acesta nu a avut cunoştinţă de existenţa respectivelor materiale informative. În ceea ce priveşte schimbarea agentului de poliţie din zona cartierului Vidin - Brăiliţa - Pisc, din verificări s-a constatat că făptuitorul nu are nicio implicaţie în această schimbare, decizia fiind a şefului de birou, motivată de faptul că agentul este cercetat într-un dosar", se arată în rezoluţia DNA Galaţi.

Procurorii au concluzionat că şeful Poliţiei Municipiului Brăila nu şi-a încălcat atribuţiile de serviciu conferite de fişa postului şi nu i-a favorizat în niciun fel pe cei doi suspecţi, fapt pentru care au dispus neînceperea urmăririi penale. În ceea ce priveşte comiterea infracţiunii de luare de mită, cercetările efectuate până în prezent nu au putut să dovedească existenţa faptei. Fiind audiaţi, contrabandiştii au declarat că nu au fost protejaţi sau favorizaţi de cms. şef Arbunea şi că nu i-au oferit bani, bunuri sau alte valori. "Aceştia se cunosc de foarte mult timp, s-au vizitat reciproc, însă Arbunea Costel, în calitatea pe care o are, nu a făcut intervenţii pe lângă subordonaţii săi, pentru a-i determina să nu efectueze acte de cercetare penală împotriva acestora. De asemenea, făptuitorul recunoaşte în declaraţia sa că îi cunoaşte pe cei doi şi că a apelat, contra cost, la serviciile lor (cumpărare de pui de găină, concentrate şi peşte pentru uzul familiei), însă nu i-a favorizat niciodată, nu a pretins şi nu a primit bani, bunuri sau alte valori", se mai precizează în rezoluţia procurorilor anticorupţie. În acelaşi document este specificat şi că, la baza deciziei de neîncepere a urmăririi penale a stat şi faptul că pe parcursul anchetei nu au fost identificaţi poliţiştii care să confirme eventualele intervenţii ale şefului Poliţiei Municipiului Brăila în legătură cu cei doi suspecţi.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro