Comisarii Gărzii Financiare Brăila care au picat examenul de evaluare din vară şi urma să fie daţi afară au fost mutaţi cu serviciul în alte judeţe. Perioada de valabilitate a mutării lor este de 6 luni, maxim cât prevede legea, răstimp în care s-ar putea încheia procesul pe care comisarii brăileni l-au deschis ANAF (Administraţia Naţională a Finanţelor Publice), nemulţumiţi de faptul că au primit preavize în cadrul procesului de restructurare. Mutarea comisarilor pe posturi libere din ţară pare a avea un uşor iz de răzbunare, dacă luăm în calcul unde anume a decis ANAF să-i mute, de parcă s-a fi urmat tiparul "la dracu'n praznic". De exemplu, este vorba de judeţele Bihor, Arad sau Teleorman, cel mai apropiat fiind Călăraşi. Iar asta în condiţiile în care există posturi disponibile la Brăila, în cadrul deconcentratelor Ministerului Finanţelor. Deranjul pentru comisarii mutaţi este maxim, pentru că nu-şi pot lua familiile cu ei, nu le este decontată cazarea sau masa şi nici integral transportul când vin acasă. Singurul care şi-a rezolvat cât de cât situaţia a fost Nicolae Frăţilă, fostul comisar şef adjunct al GF Brăila: el a cerut şi i s-a aprobat transferul către Finanţe Brăila, după ce a văzut că primise "mutaţia" tocmai la secţia judeţeană Bihor a Gărzii Financiare.
Viorel Munteanu îşi face bagajele pentru Alexandria
Comisarii repetenţi de la Garda Financiară Brăila au fost mutaţi prin ţară, pe o perioadă de 6 luni. Decizia le-a fost comunicată luna trecută şi a fost pusă în aplicare imediat de cei vizaţi. Mai concret, este vorba de cei 4 comisari care au picat examenul de evaluare din vara acestui an: Gabriel Chirnogeanu, Nicolae Frăţilă, Viorel Munteanu şi Viorel Adrian Munteanu, cu menţiunea că al 5-lea repetent, Cornel Buzea, a optat pentru sectorul privat, spre deosebire de colegii săi de suferinţă. Aşadar, în cazul lui Chirnogeanu mutarea s-a făcut la Comisariatul Judeţean Arad al GF, pentru Nicolae Frăţilă, fostul adjunct al GF Brăila, pe ordinul de mutare scria GF Bihor, pentru Viorel Munteanu - fostul şef al GF Brăila -, mutarea este pentru Alexandria, judeţul Teleorman, iar pentru Viorel Adrian Munteanu la Călăraşi. Singurul care a făcut cerere de transfer a fost Frăţilă, motivând că mai are doar câteva luni până la pensie şi a cerut ocuparea unui post liber la Finanţe Brăila. ANAF a aprobat cererea lui de transfer. În mod ciudat, niciunul dintre ceilalţi nu a procedat similar, deşi o puteau face, mai ales că la nivelul deconcetratelor judeţului nostru ale Ministerului de Finanţe sunt posturi libere ce puteau fi ocupate şi se evita astfel mutarea în alte judeţe. Mai mult, cel puţin în cazul lui Viorel Adrian Munteanu care este unic întreţinător de familie, acesta ar fi putut refuza uşor mutarea şi ar fi putut cere transfer fără teama de a-i fi refuzat. Nu a făcut-o însă.
Singurul din grupul celor patru mutaţi care a putut fi contactat a fost Gabriel Chirnogeanu, însă el a refuzat să facă vreo declaraţie, motivând că are pe rol un proces cu ANAF. Totuşi, este evident că niciunuia dintre ei nu îi este comod, mai ales că au o anumită vârstă şi au familii de care a trebuit să se rupă pentru o perioadă de 6 luni. Plus că nu li se decontează cazarea, masa şi transportul.
Nicolae Frăţilă a reuşit să rămână la Brăila Mutaţilor nu li se decontează masa şi cazarea
Dar să vedem ce spune despre "mutare" Legea Funcţionarului Public. "Mutarea temporară în cadrul altui compartiment se dispune motivat, în interesul autorităţii sau instituţiei publice, de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, pe o perioadă de maximum 6 luni într-un an, cu respectarea pregătirii profesionale şi a salariului pe care îl are funcţionarul public. Dacă mutarea se dispune în altă localitate, funcţionarul public beneficiază de o indemnizaţie egală cu salariul net, la acoperirea tuturor cheltuielilor de transport şi la un concediu plătit de 5 zile. Plata acestor drepturi se suportă de autoritatea sau instituţia publică la care se face mutarea, în termen de cel mult 15 zile de la data aprobării mutării. Funcţionarul public poate refuza mutarea în cadrul altei structuri a autorităţii sau instituţiei publice în altă localitate, dacă se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 89 alin. (3) adică graviditate; îşi creşte singur copilul minor; starea sănătăţii, dovedită cu certificat medical, face contraindicată mutarea; mutarea se face într-o localitate în care nu i se asigură condiţii corespunzătoare de cazare; este singurul întreţinător de familie; motive familiale temeinice justifică refuzul de a da curs mutării".
Ca termen de comparaţie, la o detaşare, funcţionarul public avea următoarele drepturi: pe perioada detaşării îşi păstrează funcţia publică şi salariul, iar dacă salariul corespunzător funcţiei publice pe care este detaşat este mai mare, el are dreptul la acest salariu. Pe timpul detaşării în altă localitate autoritatea sau instituţia publică beneficiară este obligată să-i suporte costul integral al transportului, dus-întors, cel puţin o dată pe lună, al cazării şi al indemnizaţiei de detaşare.
Reamintim că în iulie, comisarii de la secţiile judeţene Brăila, Buzău şi Tulcea au susţinut proba scrisă şi interviul la Slobozia. Dintre cei 36 de examinaţi din cele trei judeţe, opt au fost respinşi dintre care, atenţie!, cinci de la GF Brăila. Este vorba despre Cornel Buzea, Gabriel Chirnogeanu, Nicolae Frăţilă, Viorel Munteanu şi Viorel Adrian Munteanu. Toţi cinci sunt comisari clasa I, dar trei dintre ei au grad profesional superior şi doar doi au grad de asistent.
O parte dintre ei au ales să conteste imediat atât procedura de reorganizare a Gărzii Financiare, cât şi decizia de eliberare din funcţie. De altfel, Curtea de Apel Galaţi a dispus încă din 13 iulie suspendarea, până la judecarea pe fond, a aplicării ordinului ANAF în baza căruia s-a făcut restructurarea agenţiei, inclusiv a Gărzii Financiare şi s-au organizat testările la nivel naţional. În aceste condiţii, imediat după această decizie, comisarii brăileni respinşi la evaluare s-au prezentat la serviciu şi, la scurt timp, au primit ordinele de mutare.