Dezastru la examinarea naţională a comisarilor brăileni ai Gărzii Financiare! Cinci comisari de la GF Brăila au picat examenul scris şi încă unul examenul oral. Astfel s-a ajuns în situaţia de-a dreptul hilară, în care instituţia brăileană are libere două locuri pentru că au picat examenul mai mulţi comisari decât se estimase. Problema şi mai gravă este că aceşti şase comisari care n-au obţinut notă de trecere au o vechime şi, implicit, o experienţă destul de mare în instituţie. Mai mult, printre cei şase se află un fost adjunct al GF Brăila, ba chiar şi un comisar şef care, iată, n-au reuşit să treacă de examinare. În schimb, un proaspăt comisar care nu de mult era secretar al comisarului şef a reuşit să obţină punctajul necesar pentru a rămâne pe post. Între timp, comisarii care n-au luat examenul au primit deciziile de eliberare din funcţie pe care le-au contestat, însă, în instanţă. Termenul este chiar astăzi la Tribunalul Brăila. Şi ar mai fi o problemă: există o hotărâre executorie a Curţii de Apel Galaţi, încă din data de 13 iulie, prin care s-a dispus suspendarea aplicării Ordinului ANAF privind reorganizarea structurilor din teritoriu. Şi totuşi, procedura de examinare reglementată prin acest ordin a continuat.
Surpriză de proporţii la afişarea rezultatelor finale, în urma testării profesionale la nivel naţional a personalului preavizat în vederea concedierii din cadrul structurilor teritoriale ale Gărzii Financiare. La secţia judeţeană Brăila a GF au picat mai mulţi comisari decât numărul de posturi disponibile după reorganizarea instituţiei, judeţul nostru fiind printre primele secţii ale GF cu număr mare de comisari picaţi. Concret, 6 comisari nu au reuşit să obţină nota de trecere, astfel încât au mai rămas 2 posturi neocupate, după ce comisarii care au luat examenul s-au încadrat pe posturile disponibile. Acest aspect a fost sesizat public chiar de către comisarul şef al GF Brăila, Marcel Constantin, în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural de zilele trecute. Anunţul venea în contextul în care Constantin prezentase rezultatele la semestru ale instituţiei pe care o conduce, rezultate cu mult sub nivelul celor din semestrul I 2010.
Nicolae Frăţilă
Revenind la examinare, comisarii de la secţiile judeţene Brăila, Buzău şi Tulcea au susţinut proba scrisă şi interviul la Slobozia. Dintre cei 36 de examinaţi din cele trei judeţe, opt au fost respinşi dintre care, atenţie!, cinci de la GF Brăila. Este vorba despre Cornel Buzea, Gabriel Chirnogeanu, Nicolae Frăţilă, Viorel Munteanu şi Viorel Adrian Munteanu. Toţi cinci sunt comisari clasa I dar trei dintre ei au grad profesional superior şi doar doi au grad de asistent. În afară de aceştia, a mai picat la examenul oral Cristache Serea, la fel comisar clasa I grad profesional superior.
Interesant de menţionat este că, din parcurgerea listei, se evidenţiază două nume de comisari care au ocupat funcţii de conducere la nivelul GF Brăila. Este vorba despre Viorel Munteanu, care a fost director coordonator pe vremea când instituţia fusese reorganizată şi dispăruse funcţia publică de comisar şef, procedură în urma căreia Marcel Constantin fusese eliberat din funcţie. Al doilea este Nicolae Frăţilă, cel care a fost director coordonator adjunct pe perioada cât Constantin nu a fost la Gardă.
La polul opus apare cazul Cristinei Bărbieru care, până în urmă cu aproximativ un an, lucrase ca personal contractual la secretariatul GF Brăila. Între timp ea a devenit comisar, iar la recenta examinare a obţinut 119,33 puncte din minim 100 necesare pentru promovare.
Curtea de Apel Galaţi a dispus încă din 13 iulie suspendarea aplicării Ordinului ANAF de reorganizare
Nici Frăţilă şi nici Munteanu nu au putut fi contactaţi pentru a comenta situaţia, telefoanele de serviciu ale celor doi fiind închise, explicabil de altfel dat fiind faptul că au primit deja ordinele de eliberare din funcţie şi au predat aparatele.
În schimb, avocatul Felicia Chirnogeanu, cea care reprezintă în instanţă interesele comisarilor care au fost preavizaţi şi ulterior eliberaţi din funcţie, a declarat sec: "Refuz să fac orice comentariu pe această temă. Voi prezenta argumentele de ordin juridic în faţa instanţei, care sper că va judeca obiectiv cauza. În ce-i priveşte pe clienţii mei, aceştia îşi vor valorifica drepturile legale prin acţiunile pe care le-au demarat deja sau pe care le vor demara în viitor". Totuşi, surse apropiate procesului susţin că în afară de hibele de ordin procedural şi juridic ale întreg procesului de reorganizare, unul dintre argumentele forte pe care mizează grupul de comisari care au atacat deciziile de eliberare din funcţie este nelegalitatea procedurii de examinare. Asta, în contextul în care Curtea de Apel Galaţi, la solicitarea unuia dintre comisarii brăileni, Gabriel Chirnogeanu, soţul avocatei care-i reprezintă pe colegii lui de "suferinţă" dispusese încă din 13 iulie suspendarea, până la judecarea pe fond, a aplicării ordinului ANAF în baza căruia s-a făcut restructurarea agenţiei, inclusiv a Gărzii Financiare şi s-au organizat testările la nivel naţional. Practic, hotărârea instanţei gălăţene ar fi trebuit să blocheze procedura la nivel naţional. De altfel, cu acest scop, o copie a hotărârii instanţei gălăţene a ajuns pe masa preşedintelui ANAF, precum şi a comisarului general al Gărzii Financiare, însă fără rezultatul scontat.
Constantin a lipsit de la GF Brăila timp de aproape un an
Viorel Munteanu Reamintim că în primăvara anului 2009, în urma reorganizării ANAF, la nivel naţional au fost desfiinţate posturile de directori executivi, comisari ori inspectori şefi cu statut de funcţionari publici, fiind înfiinţat în schimb postul de conducere director coordonator, ca personal contractual. La nivelul Secţiei Judeţene Brăila a Gărzii Financiare, acest lucru a însemnat eliberarea din funcţie a lui Marcel Constantin şi înlocuirea lui cu Silviu Stănescu - director coordonator, avându-l adjunct pe Nicolae Frăţilă. În octombrie 2009, ca urmare a retragerii PSD de la Guvernare, postul de coordonator al GF Brăila a fost scos la concurs, fiind ocupat de Viorel Munteanu. Abia în mai 2010 a revenit Constantin la conducerea instituţiei, după ce s-a aplicat decizia Curţii Constituţionale privind neconstituţionalitatea actului normativ prin care se făcuse în primăvara lui 2009 reorganizarea ANAF. În tot acest răstimp el se judecase în instanţă cu ANAF, cerând reîncadrarea lui pe funcţia de conducere.
Rezultate slabe la semestru
Recent, GF Brăila a prezentat rezultatele înregistrate în urma activităţii derulate în primul semestru al acestui an. Problema este că indicatorii prezentaţi chiar de către conducătorul instituţiei, Marcel Constantin, sunt cu mult sub valorile înregistrate în semestrul I al anului trecut. Concret, în acest an s-a reuşit verificarea a doar 1.510 operatori economici faţă de 2.180 în semestrul I 2010, fiind încheiate 1.965 acte de control faţă de 2.289 anul trecut. Astfel, numărul total de amenzi aplicate a fost de 802, cu o valoare totală de 14,5 miliarde lei, adică undeva la jumătate faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Singurul indicator unde situaţia este mai bună decât în 2010 este numărul de dosare şi valoarea prejudiciului estimat pentru fiecare în parte: în acest an au fost întocmite 37 de dosare (31 dosare în 2010) cu un prejudiciu de 516 miliarde lei (doar 89 miliarde în 2010, de peste 5 ori mai puţin decât în acest an).
Cu privire la aceste rezultate, Constantin s-a plâns că a mai rămas cu doar 5 echipe a câte doi comisari la control: "Proiectul de hotărâre al Guvernului privind reorganizarea Gărzii Financiare a fost lansat încă de la începutul anului 2011, fapt ce a condus semnificativ la scăderea eficienţei activităţii comisarilor în control. La înfiinţarea Gărzii Financiare, în anul 1991, secţia judeţeană Brăila avea 32 de comisari, la data de 1 ianuarie 2004 odată cu înfiinţarea ANAF avea 26 de posturi, iar în prezent 14". Nu este lipsit de importanţă faptul că în cursul primului semestru al anului trecut, la conducerea GF Brăila nu a fost tot timpul Marcel Constantin, el revenind la cârma instituţiei abia din mai 2010.