Comerţul şi alimentaţia publică, domenii de risc pentru munca la negru | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Comerţul şi alimentaţia publică, domenii de risc pentru munca la negru

În urma controalelor efectuate în cursul lunii trecute de către inspectorii de muncă au fost aplicate amenzi în valoare totală de aproape 41.900 lei, majoritatea pentru sancţionarea abaterilor în domeniul relaţiilor de muncă. Potrivit raportului de activitate al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Brăila aferent lunii decembrie 2009, au fost efectuate 175 controale, din care 94 în domeniul relaţiilor de muncă (RM) şi diferenţa de 81 în sectorul securităţii şi sănătăţii în muncă (SSM). În cursul acestor verificări, inspectorii de muncă au aplicat 112 sancţiuni contravenţionale, din care 65 pe linia RM şi încă 47 pe partea de SSM. De menţionat este că majoritatea sancţiunilor au constat în avertismente şi dispoziţii de reintrare în legalitate, întrucât doar 18 au reprezentat amenzi, în principal pentru abateri în domeniul RM. De altfel, dintre cele 14 amenzi aplicate în domeniul relaţiilor de muncă, în valoare totală de 28.400 lei, trei au vizat sancţionarea cazurilor de muncă fără forme legale. "Cazurile de muncă la negru au fost înregistrate la 3 societăţi care activează în domeniul comerţ şi restaurante. Pentru fiecare dintre cele 4 persoane depistate că munceau fără forme legale de angajare a fost aplicată câte o amendă de 1.500 lei", ne-a declarat directorul coordonator al ITM Brăila, Victor Voiculeţ.

În ceea ce priveşte domeniul SSM, inspectorii de muncă au efectuat verificări la unităţi din sectoare de activitate cum ar fi construcţii, agricultură, confecţii textile, pază şi protecţie, construcţii şi reparaţii nave, precum şi transporturi auto. Printre deficienţele frecvent constatate se numără semnalizarea necorespunzătoare a riscurilor de accidentare la locurile de muncă, întocmirea planurilor SSM pe unitate fără respectarea legislaţiei în domeniu, primirea la muncă a personalului fără întocmirea dosarelor medicale sau neutilizarea echipamentului individual de protecţie. În acest context, au fost aplicate 47 sancţiuni contravenţionale din care 4 amenzi în valoare totală de 13.500 lei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro