Colindători la Flotila Fluvială „Mihail Kogălniceanu” | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Colindători la Flotila Fluvială „Mihail Kogălniceanu”

• în ajun de Sfinte Sărbători, Comandamentul Flotilei Fluviale și-a deschis porțile pentru primii colindători • micii mateloți de la Școala „Fănuș Neagu” au interpretat colinde și au fost răsplătiți cu daruri pregătite de marinarii militari

 

În ajun de Sfinte Sărbători, Spiritul Crăciunului cuprinde tot mai mult orașul împodobit cu scânteieri de chiciură, iar colindele interpretate de cei mici răsună în mai toate instituțiile urbei dunărene. 

Săptămâna aceasta, Comandamentul Flotilei Fluviale „Mihail Kogălniceanu”, de pe Strada Împăratul Traian, și-a deschis porțile pentru primii colindători. Este vorba de „marinarii isteți” de clasa a II-a, de la Școala Gimnazială „Fănuș Neagu” (fostă nr. 2), de pe Șoseaua Buzăului, care au venit să-i colinde pe marinarii militari brăileni.

„Colindul este o neprețuită zestre spirituală al cărui farmec aparte izvorăște din înțelepciunea creștină a datinilor străbune. Glasuri cristaline și clopoței zglobii au umplut cu veselie Sala Comandamentului Flotilei Fluviale „Mihail Kogălniceanu” Brăila, care i-a așteptat pe cei mici gătită de sărbătoare. Căldura colindelor a încălzit inimile personalului fluvial cu Vestea Nașterii Domnului, iar ținutele regulamentare de mateloți s-au asortat cu cadourile pe care Moș Crăciun le-a pregătit sub bradul tricolor”, precizează surse din cadrul Forțelor Navale Române.

Salutul militar de la finalul vizitei celor mici, precum şi urarea tradițională de „Sărbători fericite!” au fost la fel de emoționante, atât pentru gazde cât şi pentru colindătorii de la „Fănuș Neagu”, care au fost răsplătiți cu dulciuri.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro