* revoltat că a rămas fără două colete trimise de fiul său, care este plecat de 10 ani în Suedia, Ion Fleșeru, client al firmei brăilene de transport internațional Transmarian, ne-a contactat, zilele acestea, pentru a-și spune păsul * concomitent, omul a depus o plângere la Poliție, solicitând recuperarea prejudiciului * Fleșeru spune că, în momentul în care l-a contactat pe șoferul care a adus coletul din Suedia, acesta i-a spus că "i l-au furat țiganii"
Supărat că, deși a încercat să rezolve problema pe cale amiabilă, a fost ingnorat în mod constant, Ion Fleșeru, de 69 de ani, din municipiul Fetești, județul Ialomița - client vechi al firmei de transport internațional de persoane și colete Transmarian - care acoperă, în acest moment, Suedia, Anglia și Olanda, ne-a contactat pentru a-și spune păsul și pentru a ne cere ajutorul.
Bărbatul s-a aflat, timp de câteva luni, în Suedia, la fiul său, de unde spune că a achiziționat, printre altele, un expresor Siemens performant. Coletul cu expresorul a fost trimis în România pe 30 iulie a.c., prin intermediul firmei Transmarian, precizează reclamantul, însă acesta nu a mai ajuns nici până astăzi la destinație. Vă prezentăm, mai jos, pățania clientului firmei de transport brăilene, așa cum a fost relatată de Ion Fleșeru în sesizarea depusă la IPJ Brăila, pe data de 10 august a.c.
"În perioada 19.05 - 30.07.2022, m-am aflat în Suedia, la fiul meu, Fleșeru Marius Cătălin. În data de 09.07.2022, am achiziționat din localitatea Strangnas un espresor de cafea marca Siemens, model EQ 6 Plus S100, al cărui preț a fost de 5.995 coroane suedeze, aproximativ 2.830 de lei, conform bonului fiscal cu nr. 2234864849 din data de 09.07.2022, pe care îl voi atașa acestei plângeri. Pe data de 30.07.2022, în jurul orei 16.00, nora mea, Fleșeru Mioara, a pus espresorul și un troler la firma de transport marfă și călători TRANSMARIAN, cu sediul în Brăila, pentru a fi trimise în România, la adresa mea de domiciliu, mai sus-menționată. Deși coletele trebuiau să ajungă la destinație în ziua de 02.08.2022, conform graficului firmei de transport, la destinație au ajuns abia în data de 04.08.2022 și doar trolerul în care aveam diverse obiecte personale, iar espresorul nu a mai ajuns. L-am întrebat pe șoferul de pe microbuz unde este cel de-al doilea colet, acesta spunându-mi că "mi l-au furat țiganii". Nefiind de acord cu situația creată, l-am întrebat pe șoferul de pe microbuz - despre care știu doar că se numește "Florin" -, când s-a pierdut coletul. Mi-a spus că la Brăila a ajuns doar trolerul, fără espresor. Mi-a comunicat un număr de telefon al colegului său, care a adus coletele din Suedia în România și, luând legătura cu acesta, am aflat de la el că, din Suedia, au plecat 2 colete, însă pe traseul spre România espresorul a fost pierdut. Florin, șoferul de pe microbuzul care a preluat marfa de la Brăila, mi-a confirmat și el că l-a anunțat colegul său, la predarea coletelor, că lipsește un colet pe numele "Fleșeru Ion". Am încercat să iau legătura cu conducerea firmei, însă pe site-ul https://transmarian.ro nu este afișat niciun număr de contact al conducerii administrative. Menționez că, la momentul punerii espresorului la curier, nu a fost făcută nicio precizare de către șofer cu privire la obligația pe care aș fi avut-o de a declara faptul că valoarea coletului este una ridicată, ci doar mi s-a atras atenția că în conținutul celor două colete să nu se regăsească alcool, tutun sau medicamente, solicitare pe care, de altfel, am respectat-o.
Vă rog să mă ajutați să îmi recuperez bunul pierdut sau contravaloarea acestuia, precum și aplicarea măsurilor legale ce se impun față de firma Transmarian, pentru prejudiciul produs".
Pe lângă cele de mai sus, clientul firmei brăilene ne-a relatat că nu a primit chitanță după ce a achitat costul transportului și că a încercat să rezolve problema în mod amiabil, dar că nu s-a putut. Mai mult, Ion Fleșeru acuză faptul că nu este primul colet pierdut pe drum de firma brăileană, un incident similar întâmplându-se și în urmă cu circa trei ani. De data aceasta, bărbatul se arată hotărât să nu mai lase lucrurile așa. El ne-a dat de înțeles că a făcut plângere și la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Brăila.
În urma celor reclamate de clientul firmei de transport brăilene, am contactat, pe data de 1 septembrie, Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Sud Est (Galați), de care aparține și Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Brăila, solicitând informații în legătură cu eventualele plângeri înregistrate pe numele firmei de transport brăilene. Conducerea CRPC ne-a transmis că solicitarea a fost înregistrată și că se va reveni cu un răspuns "în cel mai scurt timp posibil".
Vineri, 2 septembrie, respectiv luni, 5 septembrie, am încercat să luăm legătura cu reprezentanții societății de transport pentru a le solicita un punct de vedere în legătură cu cele sesizate, însă acest lucru nu a fost posibil. La numerele de telefon puse la dispoziție de angajații firmei (punctul de lucru de pe Calea Călărașilor) nu a răspuns nimeni: fie suna ocupat, fie intra mesageria vocală. Vom reveni.