Mergi la conţinutul principal

Colegiul Tehnic ”COSTIN D. NENIȚESCU” Brăila – Școală-Ambasador a Parlamentului European

* titulatura a fost primită în urma unor activități derulate în cadrul unui proiect coordonat de Inspectoratul Școlar Județean Brăila * ambasadorii proiectului de la Colegiul “Nenițescu” au facilitat elevilor întâlniri cu eurodeputați, precum și accesul la anumite platforme pentru informare și conștientizare, prin care au înțeles beneficiile care decurg din faptul că România este stat european, atât din punct de vedere al dezvoltării personale, cât și din punct de vedere economic, politic și social

 

Colegiul Tehnic ”Costin D. Nenițescu” Brăila a primit de curând titulatura de Școală - Ambasador a Parlamentului European, după o serie de activități derulate în cadrul unui proiect sub îndrumarea Inspectoratului Școlar Județean, Brăila, activități în care au fost evidențiate elemente extrem de importante cu referire la instituțiile europene.

Activitățile din cadrul proiectului s-au derulat în parteneriat cu o serie de instituții școlare dar și alte instituții publice și a implicat un număr de 15 elevi de la clasele XI-XII din cadrul Colegiului Tehnic ”Costin D. Nenițescu”.

Ambasadorii-seniori, prof. Alina Giurgiu, prof. Oana Cătălina Moldoveanu și coordonatorii prof. Geanina Cîrîc, prof. Angelica Mușat au facilitat întâlniri cu eurodeputați, accesul la anumite platforme pentru informarea și conștientizarea de către elevi că suntem stat european și că avem o serie de facilități atât din punct de vedere al dezvoltării personale cât și din punct de vedere economic, politic și social.

Directorul Colegiului Tehnic ”Costin D. Nenițescu” Brăila, prof. Angelica Mușat, declară că în afara numeroaselor activităților dedicate Parlamentului European datorită cărora colegiul a obținut titulatura mai sus amintită, în anul școlar 2020 – 2021 s-au derulat și alte proiecte și activități.

Chiar dacă a fost un an școlar atipic, cu derularea cursurilor atât în sistem on-line cât și în sistem față în față, elevii și colectivul școlii au fost ca întotdeauna dornici să se implice în proiecte și activități inovative.

În urma selecției Ministerului Educației, elevii claselor a IX-a din cadrul Colegiului „Nenițescu” au participat la pretestarea PISA obținând rezultate bune și foarte bune. Totodată proiectul ROSE ”Construim împreună un viitor mai bun” și-a derulat activitățile specifice celui de al doilea an, activități, în special axate pe orele remediale dedicate pregătirii examenului de bacalaureat. Chiar dacă în sistem online, și în acest școlar s-a derulat simpozionul ”Noi și pământul pentru o viață mai buna” dedicat în luna mai, Zilelor Școlii, un simpozion-tradiție.

Director adjunct prof. dr. Violeta Valentina Săraru a declarat că indiferent de condițiile ultimei perioade elevii, părinții și întreg colectivul Colegiulu Tehnic ”Costin D. Nenițescu” au demonstrat că sunt o echipă puternică, unită și își așteaptă și în anul școlar 2021-2022, viitorii elevi pentru a deveni mai buni, mai puternici și statornici  deviza școlii este ”Doar împreună vom reuși”!

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro