Devenită deja tradiţie, tabăra româno-germană de îngrijire a mormintelor de război din garnizoana Brăila a debutat, ieri, cu o scurtă ceremonie ţinută în faţa bustului generalului Eremia Grigorescu. Cei 12 militari din Forţele Aeriene Germane au făcut cunoştinţă oficial cu cei 12 militari din garnizoana noastră, care-i vor ajuta să ecologizeze Cimitirul German, pe durata a două săptămâni, până pe 18 septembrie. În prezenţa comandantului garnizoanei, colonelul Ariton Ioniţă, a primarului Aurel Simionescu, a subprefectului Florin Cârligea şi a unui grup de ofiţeri brăileni, s-au arborat drapelele şi s-au intonat imnurile naţionale ale celor două ţări. Primarul Simionescu, colonelul Ariton şi locotenentul Martin Lang, comandantul militarilor germani, au ţinut scurte discursuri, în care s-au referit la importanţa cinstirii înaintaşilor şi a construirii unui viitor comun pentru cele două naţiuni în spaţiul Uniunii Europene. Locotenentul Lang a fost şi anul trecut la Brăila, într-o misiune similară şi a ţinut să-şi exprime bucuria de a reveni în oraşul nostru. Ofiţerul german a mărturisit că-i place foarte mult arhitectura clădirilor vechi de la noi. Unitatea de aviaţie din care fac parte cei 12 militari are garnizoana în Kerpen, oraşul german în care s-a născut campionul de Formula 1 Michael Schumacher.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.