Alături de femeile de serviciu, oamenii ăştia reprezentau serviciul secret, urechea lipită de uşă, comisionarii amantelor directorilor, spălătorii de urme etc. Ce primeau în schimb? Mână liberă la trecut kilometri peste kilometri fără a se urni din loc. Unul chiar mi-a spus, cu aerul unui câştigător de premiu Nobel pentru literatură, că-şi plăteşte ratele la bancă taman cu benzina substituită. Şi mă întreb: ce-o face bietul om acum?
Lucrurile merg chiar mai departe. Am scris într-un text publicat în revista Cultura despre un director de instituţie publică, cu totul şi cu totul autentic, care punea la cale o întreagă vânzoleală de personal, o teribilă ţesătură de acte, încurcături din cele bizare, numai şi numai să pună mâna pe o sacoşă de ipsos de 3, maxim 4 lei.
Dar şperţarii noştri mai au două şanse: Consiliul Judeţean şi Consiliul Municipal. Cu o hotărâre scurtă şi "hotărâtă", un preşedinte de Consiliu Judeţean sau un primar îi pot repune "în drepturi" pe necăjiţii noştri, ştergându-se cu viziunea guvernului Boc pe rezervoare.
