Conform condiţiilor impune de ICCJ, Cocoş nu are voie să-şi părăsească locuinţa din Bucureşti fără permisiunea procurorilor anticorupţie, nu are voie să comunice, direct sau indirect, cu ceilalţi inculpaţi din dosar, martori sau experţi, precum şi cu ceilalţi participanţi la comiterea infracţiunilor pentru care este cercetat.
Totuşi, fostul soţ al Elenei Udrea nu a putut părăsi arestul Poliţiei Capitalei, pe numele său fiind emis un mandat de arestare preventivă în dosarul Alinei Bica disjuns din cel privind despăgubirea ilegală de la ANRP, în care este arestat şi fiul său, Alin Cocoş, dar şi fostul şef al DIICOT, iar fostul ministru al Economiei, Adriean Videanu este cercetat sub control judiciar. În cazul lui Gheorghe Ştefan, instanţa supremă a decis să admită propunerea procurorilor DNA de prelungire a arestării preventive pe o perioadă de 30 zile, începând cu 26 februarie până la 27 martie. În acelaşi dosar, judecătorii au dispus prelungirea arestului la domiciliu pentru fostul ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu şi omul da afaceri Dumitru Nicolae, pentru 30 de zile, începând cu 23 februarie până la 24 martie.
Milioane de dolari
În dosarul Microsoft, Cocoş este acuzat că ar fi pretins şi primit 9.000.000 de euro de la Claudiu Florică şi Dinu Pescariu, pentru ca, prin intermediul Elenei Udrea, la acea vreme ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului şi vicepreşedinte PDL, să asigure firmelor susţinute de Florică încheierea şi derularea contractului de licenţiere Microsoft cu Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.
Totodată, potrivit anchetatorilor, în anul 2010, Dorin Cocoş, în baza înţelegerii cu Udrea, ar fi pretins de la Gabriel Marin, administrator al societăţii Omnilogic, suma de circa 3.000.000 de euro, pentru a debloca plăţile aferente contractului e-România. Gabriel Marin a făcut un denunţ la DNA, arătând că i-a plătit lui Dorin Cocoş prin intermediul lui Dinu Pescariu, suma de 3.050.000 de euro. Dorin Cocoş ar fi cerut, de asemenea, 17,5 milioane de euro pentru el, Gheorghe Ştefan şi Gabriel Sandu, pentru a interveni în achiziţionarea dreptului de utilizare a licenţelor Microsoft, din care 15,7 milioane de euro ar fi ajuns în contul unor firme controlate de cei trei, direct sau prin intermediari.
Potrivit informaţiilor apărute în presă, înainte de a fi plasat în arest la domiciliu, Gabriel Sandu le-ar fi declarat anchetatorilor, în susţinerea solicitării sale de înlocuire a acestei măsuri, că pe întreaga durată a mandatului său de ministru al Comunicaţiilor ar fi finanţat lunar PDL cu sume însumând aproximativ 300.000 de euro. Gabriel Sandu le-ar mai fi spus procurorilor DNA care instrumentează dosarul "Microsoft" că o parte din banii daţi ca mită ar fi ajuns şi la foştii miniştri Adriean Videanu şi Radu Berceanu, dar şi la Roberta Anastase.
Omul de afaceri Dorin Cocoş a făcut un denunţ în dosarul Microsoft în care a inclus relatări privindu-l pe Vasile Blaga, dar nu a făcut nicio referire la Elena Udrea. Sursele citate de mediafax.ro nu au precizat care sunt persoanele nominalizate de Cocoş, în schimb au menţionat că firul mărturisilor acestuia duce până la Vasile Blaga.