* sâmbătă, zeci de persoane așteptau să primească vaccinul împotriva coronavirusului la centrul de la Spitalul Județean * aglomerația s-a produs în urma unei erori a platformei de vaccinare, care i-a programat la rapel pe toți în aceiași zi, asta pe lângă persoanele programate pentru prima doză * chiar și fără astfel de erori, au mai apărut cozi la vaccinare, din cauza celor care vin mult mai devreme față de ora programării
Campania de vaccinare pare să meargă tot mai bine în județul Brăila. Programările se întind și până la sfârșitul lunii aprilie și zilnic se vaccinează sute de persoane la centrele din municipiu și județ. Se întâmplă însă să se formeze și cozi, în special la Spitalul Județean de Urgență Brăila, centrul care are și cea mai mare capacitate de vaccinare. Sâmbătă, 6 martie, la intrarea în respectivul centru se formase o coadă de zeci de persoane, după cum se poate vedea dintr-o fotografie trimisă pe adresa redacției de un brăilean. Acesta dădea vina pe nerăbdarea unora dintre cei programați, care veniseră mai devreme decât era cazul.
Reprezentanții spitalului ne-au declarat că se întâmplă frecvent ca anumite persoane să vină mai devreme, însă pe data de 6 martie a fost o situație aparte. Astfel, aglomerația care se vede în fotografia trimisă de cititorul nostru s-ar fi format din cauza unei erori a platformei naționale unde se fac programările la vaccinare.
“Acum este o problemă în sensul că au început rapelurile la cei care au fost foarte mulți la începutul lunii februarie. E vorba de rapelul cu Moderna, deci cei care fac rapelul cu Moderna la 28 de zile. Au fost atunci la începutul lui februarie foarte mulți programați, pentru că mergea destul de repede. Și acum a fost să zic o scăpare a sistemului care i-a programat la rapel de toți odată, la aceeași oră. Din platformă au fost programate 50 de persoane la o singură oră, de la 8 sau 9 dimineață, toate cu rapel, pe lângă cei care erau programați inițial. Au fost aceste greșeli care vor mai persista câteva zile cu aceste planificări de rapeluri toți odată. Înțeleg că majoritatea dintre ei au primit rapel de reprogramare la altă oră dar nu toți au ținut cont și aici cred că a fost o scăpare a platformei când a dat drumul la programare. Noi nu putem umbla la programări, noi doar încercăm să îi vaccinăm pe toți cei care vin”, ne-a declarat dr. Delia Râșnovenu, managerul Spitalului Județan.
Pe lângă erorile acestea, mai sunt zile aglomerate și pentru că unii brăileni vin mult mai devreme la centru față de ora programată.
“E greu să gestionezi când vine lumea mai devreme decât perioada programată. De aceea, îi rugăm încă o dată să vină la ora programată, așa cum e specificată în mesajul pe care îl primesc. Unii vin de dimineață și astfel stau foarte mult. Noi încercăm să îi împrăștiem, ca să zic așa, putem face acest lucru, dar e destul de greu de gestionat”, ne-a mai spus directorul Râșnoveanu
La centrul de la Spitalul Județean vaccinarea se face în prezent cu vaccinul Pfizer, prima doză și rapel, și vaccinul Moderna, doar pentru rapel.
Aproape 18.000 de persoane vaccinate. Programările se întind până în mai
Nici bine nu s-a deschis centrul de vaccinare de la Liceul Tehnologic “Anghel Saligny” că programările s-au făcut deja pentru toată luna martie și aprilie, după cum ne-au declarat reprezentanții Serviciului Public de Asistență Medicală și Administrare a Creșelor, cel care se ocupă de campania de vaccinare din centrele amenajate în sălile de sport din școlile și liceele din municipiu.
Așa cum reiese din datele transmise de ISU Brăila, pe 7 martie, 626 de persoane au primit vaccinul anti Covid-19, din care 107 s-au vaccinat la centrul de la Școala Gimnazială “Mihai Eminescu” și 114 la cel de la Liceul Tehnologic “Anghel Saligny”.
În total, de la începutul campaniei de vaccinare și până duminică, 7 martie, 17.972 de persoane s-au imunizat împotriva coronavirusului, din care 6.112 cu a doua doză.
Cazurile de Covid-19 au încep din nou să crească. 90 de cazuri în 3 zile
Acesta este bilanțul numărului de cazuri nou confirmate de autorități pentru perioada 5-7 martie. Concret, pe 5 martie s-au înregistrat 37 de cazuri Covid-19, pe 6 martie au fost confirmate alte 40 de noi cazuri, iar pe 7 martie numărul raportat a fost de 13 cazuri noi de Covid-19. Totodată, în perioada 5-7 martie s-au înregistrat și 10 decese, din care 8 în rândul pacienților din municipiul Brăila și 2 din alte localități.
Brăila se apropie de numărul de 10.000 de cazuri confirmate, de la începutul pandemiei și până pe 7 martie. În ceea ce privește numărul deceselor, peste 500 de persoane au pierdut lupta cu virusul.
Autoritățile mai transmit că 485 de persoane se aflau, în week-end-ul trecut, în carantină la domiciliu și alte 31 de persoane se aflau în izolare. În spital se aflau internate aproape 100 de persoane infectate cu noul coronavirus.