Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a declarat joi, la Parlament, că ciclurile de învăţământ vor fi reorganizate: liceul va dura trei ani, clasa a IX-a va fi inclusă la gimnaziu, iar clasa pregătitoare de la gradiniţă va fi obligatorie pentru toţi copiii, se anunţă în "Adevărul". Măsura va fi inclusă în noua lege a Educaţiei, pe care Ministerul o va pune în dezbatere publică în perioada următoare.
Acesta este un adevărat coşmar pentru cadrele didactice de la liceu. S-a încercat introducerea ei în urmă cu mai mulţi ani, iar perspectiva rămânerii fără clase i-a determinat pe profesorii de liceu să formeze aşa-zisele clase speciale de gimnaziu doar pentru a nu-şi vedea catedrele ameninţate. Şcolile însă nu puteau prelua clasa a IX-a. Măsura a fost atunci catalogată drept fantezistă, pentru că şcoala românească nu are infrastructura necesară, dar clasele speciale au rămas până azi. Ideea a fost preluată şi de fostul ministru Ecaterina Andronescu, însă şi ea a renunţat, la presiunea sindicatelor şi a realităţii care demonstra că şcolile generale nu prea au cum să preia clasele a IX-a. Aceste discuţii însă s-au purtat acum câţiva ani, iar de atunci numărul de copii a mai scăzut, regulile pentru obţinerea personalităţii juridice s-au schimbat, aşa că o nouă analiză a capacităţii infrastructurii ar putea aduce surprize. Şi din punctul de vedere al părinţilor şi elevilor se schimbă ceva. Elevul va sta obligatoriu tot până la 16 ani în şcoală, însă când va părăsi şcoala va avea carte mai puţină, adică doar nouă clase, în loc de zece, ceea ce înseamnă, de fapt, economie la buget.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.