Să ai un copil bolnav şi să ajungi cu el în spital este un vis urât pe care nicio mamă nu-şi doreşte să-l aibă. Iar când în locul unde copilul ar trebui să fie tratat este mizerie, nu există medicamente iar cadrele medicale întind mâna după şpagă ca să-şi facă treaba, visul urât se transformă de-a dreptul în coşmar. Prin asta a trecut o brăileancă ajunsă cu fetiţa ei, în vârstă de doar câteva luni, în Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, şi care, sub protecţia anonimatului, a acceptat să le povestească jurnaliştilor de la "Obiectiv" ce a îndurat. Tânăra mamă, căreia îi vom spune Eliza, a avut inspiraţia să suprindă şi câteva imagini cu telefonul mobil, din care reiese mizeria în care sunt îngrijiţi micuţii, într-o secţie de pediatrie, în România secolului XXI.
{flv}05112010026{/flv}
Brăileanca a rezistat cu fetiţa ei doar câteva zile în spital, la începutul lunii noiembrie, după care a cerut să fie externată, de frică să nu i se îmbolnăvească bebeluşul mai mult decât era deja. "Sunt gândaci în rezerve, wc-urile sunt infecte, cu pânze de păianjen pe pereţi, urină pe jos şi mucuri de ţigară la geamuri. Îţi trebuie mască să intri acolo. Nici măcar săpun nu există, ce să mai vorbim de produse de dezinfecţie! Riscul de îmbolnăvire este foarte mare pentru un copil a cărui sănătate este oricum şubredă. Acolo mai mult te îmbolnăveşti decât te faci bine", ne-a povestit Eliza, revoltată de faptul că femeile de serviciu nici măcar nu-şi dau interesul să mascheze cumva tot acest peisaj. Ea spune că poate înţelege faptul că e criză şi nu sunt bani pentru produse de dezinfecţie, însă este convinsă că aici e vorba de nesimţire, pentru că personalul ar putea măcar să arunce cu apă pe jos, ca să spele urina, în loc să stea la cafele şi ţigări. La fel de bine ar putea mătura şi pânzele de păianjen de pe pereţi şi ar putea strânge şi mucurile de ţigară stinse în tocurile ferestrelor. Şi toate acestea în condiţiile în care vizitatorii nu sunt lăsaţi să intre în secţie, ca să nu aducă microbi. "Dar cine are pile sau le bagă ceva în buzunar, intră chiar şi în saloane. Şi medicii, şi asistentele aşteaptă să le bagi în buzunar, iar atunci când primesc bani, dintr-o dată îşi schimbă comportamentul şi devin zâmbitori, prietenoşi. Nu cereau direct, dar îţi dădeai seama ce vor pentru că altfel ridicau vocea la tine. Până şi femeile de serviciu au tupeu. Dimineaţa, când se schimbă tura, vorbesc tare la uşile saloanelor şi folosesc un limbaj urât la adresa pacienţilor", a mai povestit brăileanca.
O altă nemulţumire a Elizei este legată de tratamentul pe care l-a primit fetiţa ei în spital, bazat pe antibiotice. "Eu nu sunt medic, dar ştiu că administrarea antibioticelor la copii sub doi ani nu prea este recomandată, pentru că ele afectează modul în care funcţionează sistemul imunitar şi distrug flora bacteriană. În afara cazurilor de infecţii la ureche, celelalte infecţii din copilărie ar putea fi vindecate şi fără antibiotice. Şi aşa mă întreb eu: se folosesc corect medicamentele? Pentru că orice copil, indiferent de boală, primea antibiotice. Ca să nu mai zic că am cerut o suspensie pentru dureri de burtă şi mi s-a zis să aştept vizita, adică vreo câteva ore, deşi era o urgenţă sau că m-au pus să plătesc o amărâtă de branulă", a adăugat mămica.
Conducerea spitalului respinge toate acuzaţiile
De partea cealaltă, conducerea spitalului respinge orice acuzaţii cu privire la curăţenia din Secţia de Pediatrie. Managerul Rodica Sin a exclus posibilitatea ca aspectele relatate în sesizare să fie reale, în condiţiile în care chiar în weekend a fost în inspecţie în unitate şi a constatat că toate secţiile corespund din punct de vedere al igienei. "Este exclus aşa ceva. În privinţa curăţeniei şi a mâncării nu se poate reproşa nimic. Personal am fost sâmbătă şi duminică în spital şi pot spune că este curat pe fiecare secţie. Mai ales la Pediatrie, care are două şefe de secţie foarte serioase şi severe, personalul nu-şi permite să nu facă curăţenie aşa cum trebuie", a spus Rodica Sin. Managerul este de părere că, dacă există probleme legate de curăţenia toaletelor, acestea sunt din cauza vizitatorilor, nicidecum din cauza faptului că femeile de serviciu nu-şi fac datoria. Pentru a evita pe viitor asemenea reclamaţii, conducerea spitalului a găsit ca soluţie disciplinarea aparţinătorilor, care să respecte programul de vizite şi să nu stea un timp îndelungat în unitatea medicală. "Probleme avem, dar cu vizitatorii care folosesc toaleta spitalului. Nu vii aici să te duci la toaleta spitalului, ci ca să vizitezi un bolnav, să-l încurajezi şi pentru asta este suficient un sfert de oră. Voi fi mai strictă cu vizitatorii, pentru că de aici pleacă problema", a considerat Rodica Sin. Managerul susţine că nu sunt probleme nici cu aprovizionarea cu medicamente şi materiale sanitare, pacienţii fiind trimişi să cumpere ceva doar atunci când solicită anumite produse care nu se regăsesc în listele de achiziţii ale spitalului. "Avem branule pentru copii, perfuzoare, seringi, în cantitate dublă faţă de alte secţii, pentru că aici tratamentele se fac la 6 ore. Nu am probleme la materialele sanitare din planul de achiziţii. Dacă se solicită un alt fel de branulă faţă de cel pe care îl avem, atunci trebuie cumpărat", a precizat Rodica Sin. În ceea ce priveşte nemulţumirea reclamantei privind tratamentul pe care l-a primit fetiţa ei în spital, bazat pe antibiotice, managerul a arătat că acesta este stabilit de medicul specialist, care ştie cel mai bine medicaţia ce trebuie prescrisă în funcţie de afecţiune. "Stabilirea tratamentului este apanajul medicului specialist. Cu toţii avem copii şi uneori suntem nevoiţi să ajungem cu ei la spital, pentru că nu-i putem trata acasă. Nu m-aş duce cu copilul la medic dacă nu aş avea încredere că tratamentul prescris este cel potrivit", a adăugat Sin. Managerul a admis, în cele din urmă, că nu va trece cu vederea sesizarea, deşi nu crede că problemele menţionate sunt reale şi a promis că va înfiinţa un loc pentru reclamaţii. "Nu sunt de acord cu această sesizare. Eu, personal, am mers în spital şi curăţenia este foarte bună, la fel şi mâncarea, deoarece am schimbat meniul şi monitorizăm permanent gramajul. Voi lua în calcul sesizarea şi voi atenţiona din nou secţiile în privinţa curăţeniei, deşi au mai fost atenţionate. Mămica nemulţumită avea posibilitatea să vină cu reclamaţia la conducerea spitalului, uşa mea este deschisă. Voi face o căsuţă pentru reclamaţii, unde să-şi poată exprima, anonim, nemulţumirile", a încheiat Rodica Sin.
Coşmar trăit şi de alte mămici
Deşi conducerea spitalului contestă veridicitatea celor semnalate în reclamaţie, aceste aspecte ne-au fost confirmate şi de alte mămici, internate cu bebeluşii, tot în cursul lunii noiembrie, în Secţia de Pediatrie. "A fost oribil pentru mine, îmi este şi greu să mă gândesc prin ce am trecut în cele 5 zile cât am stat internată acolo cu băieţelul. La baie mirosea foarte rău a urină, era mizerie. Nici duş nu am îndrăznit să fac, pentru că era întuneric, nu era bec şi îmi era şi scârbă. Mi-au cerut să cumpăr branulă şi leucoplast, deşi leucoplast aveau, l-au folosit pe cel din spital, dar l-au oprit acolo şi pe cel cumpărat de mine. Nu am dormit deloc pentru că noaptea era foarte frig, nu dădeau deloc căldură, în schimb ziua era atât de cald, de credeam că leşin. Când am ajuns acasă, mi-am promis să nu mă mai internez în veci cu băieţelul la Brăila", ne-a povestit G.O., o altă mamă care ne-a contactat recent. Dincolo de aspectele ce ţin de igiena din secţie, mămicile s-au arătat nemulţumite mai ales de atitudinea personalului sanitar. "Am refuzat să mai dau şpagă după ce am constatat că veneau la mine ca să primească ceva, şi asistente care nu erau la salonul meu, dar care aflaseră că am fost darnică la început. Seara, putea să plângă copilul cât de tare, că nu venea nicio asistentă să vadă ce are. Eu m-am internat joi şi în weekend a fost teroare, pentru că nu vorbeşte nimeni cu tine, nu-ţi explică nimic. Era un alt medic de gardă decât cel la care am făcut internarea, care i-a schimbat copilului tratamentul, de nici nu mai ştiu cu câte antibiotice l-au «îndopat»", ne-a povestit o altă mămică calvarul prin care a trecut.
Pentru că imaginile pot spune uneori mai mult decât o mie de cuvinte, îi lăsăm pe cititori să le vizioneze pe www.obiectivbr.ro.