În prima fază a preliminariilor europene pentru CM din 2013 se vor juca meciuri în cele şapte grupe a câte trei echipe, câştigătoarele urmând să obţină calificarea în play-off. Datele etapelor din preliminarii sunt 2-3 noiembrie 2011, 5-6 noiembrie, 4-5 ianuarie 2012, 7-8 ianuarie, 11-12 ianuarie şi 14-15 ianuarie.
"Este o grupă accesibilă, cu o singură adversară puternică pentru noi, Belarus, care a fost şi cap de serie. Îi cunoaştem, le ştim stilul de joc. Belarus are o echipă în reconstrucţie în prezent, dar este valoroasă, nu trebuie deloc subestimată. Le ştiu potenţialul şi cred că această calificare în play-off se va decide din grupa noastră în dubla manşă România-Belarus. Am văzut că sunt şi grupe mai tari, dar noi trebuie să ne luptăm pentru locul I, calificant mai departe. În play-off va începe greul. Până atunci avem aceste calificări şi consider că procentul de reuşită în bătălia cu Belarus este de 50-50", a declarat selecţionerul Vasile Stângă după tragerea la sorţi.
Campionatul Mondial de handbal masculin va avea loc în Spania, între 13-27 ianuarie. La turneul final vor participa 24 de echipe, 14 dintre acestea urmând să provină din Europa. Franţa, campioană mondială en-titre, şi Spania, naţiunea organizatoare, sunt calificate direct. Lor li se vor mai alătura prin calificare directă primele trei clasate la CE din 2012 (Serbia). Toate celelalte echipe participante la CE din Serbia vor fi calificate direct în play-off-ul CM din 2013 (aceste 11 echipe vor fi decise dintre Croaţia, Cehia, Danemarca, Germania, Ungaria, Islanda, Macedonia, Norvegia, Polonia, Rusia, Slovenia, Serbia, Slovacia şi Suedia).
România, în grupă cu Franţa, Brazilia, Tunisia, Cuba şi Japonia, la CM de handbal feminin
Naţionala de handbal feminin a României va evolua în grupa C preliminară a Campionatului Mondial din Brazilia (2-18 decembrie), alături de echipele Franţei, Braziliei, Tunisiei, Cubei şi Japoniei, conform tragerii la sorţi desfăşurată sâmbătă noapte.
Componenţa celorlalte grupe este următoarea: Grupa A: Norvegia, Muntenegru, Angola, Germania, China, Islanda; Grupa B: Rusia, Kazakhstan, Olanda, Coreea de Sud, Spania, Australia; Grupa D: Suedia, Danemarca, Croaţia, Argentina, Coasta de Fildeş, Uruguay.
Programul meciurilor României în grupa D este următorul: România-Tunisia (3 decembrie), România-Cuba (5 decembrie), România-Japonia (6 decembrie), România-Brazilia (8 decembrie) şi România-Franţa (9 decembrie).
Primele patru clasate din fiecare grupă se vor califica în optimile de finală (11 decembrie, se vor juca la Barueri şi Santos), fază eliminatorie, la fel ca sferturile de finală (14 decembrie), semifinalele (16 decembrie), urmate de finale (18 decembrie). Toate meciurile începând cu faza sferturilor se vor juca la Sao Paolo.
"Jucăm cu Franţa, care ştim cu toţii că începe mai slab şi apoi îşi revine excelent în timpul competiţiei, Brazilia - ţara gazdă şi deloc de neglijat şi nici Japonia nu e de neluat în seamă. Sunt grupe şi mai grele decât a noastră, dar noi trebuie să trecem mai departe, indiferent de numele adversarelor. S-a schimbat şi sistemul de joc, se pare că ne apropiem de fotbal. Eu ştiu dacă e bine acum că o echipă luptă să adune puncte în grupă şi apoi merge în optimi fără niciunul? Te poate elimina o echipă mai slabă, care prinde o zi foarte bună", a declarat Radu Voina.