Cluburile vor plăti "cash" baremurile arbitrilor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cluburile vor plăti "cash" baremurile arbitrilor

* acest lucru nu se va mai face prin intermediul FRF ca până acum, iar echipele care nu plătesc nu vor mai fi programate la partida următoare

"Se revine la sistemul cu baremuri, deoarece cluburile nu au binevoit să plătească arbitrii la federaţie. Sunt cluburi care nici acum nu au plătit arbitrii şi atunci FRF, prin Comitetul Executiv, a hotărât ca baremurile să se dea după fiecare meci, iar clubul care nu plăteşte nu va mai fi programat în următorul meci din campionat. O să se dea cash, că doar nu o să le dăm cecuri la arbitri", a spus Dragomir, după Adunarea Generală a LPF.

În ceea ce priveşte reducerea salariilor jucătorilor din Liga I şi plata fotbaliştilor pe baza performanţelor, Dragomir a afirmat că juriştii analizează această posibilitate. "Se discută acest lucru. S-a dat pe mâna juriştilor întrucât nu ştim cum să ne încadrăm în legile Uniunii Europene", a precizat Dragomir.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro