La evenimentul organizat în Bucureşti, clubul brailean "Daos" a participat cu 18 sportivi, iar prestaţiile lor au fost şi de această dată la înălţime. Munca depusă la antrenamente nu a fost în zadar, astfel că brăilenii au cucerit 17 medalii: 7 de aur, 5 de argint şi 5 de bronz.
La copii Rareş Gavrilă la -35 kg şi Nicola Bisinicu la -30 kg au cucerit medaliile de aur, Sorin Ioan şi-a adjudecat argintul iar Rareş Balaban şi Ayan Manolache au intrat în posesia celor de bronz. În concursul juniorilor patru brăileni au urcat pe podium. Trei dintre ei, Tudor Mustaţă, Călin Gheorghiu şi Dragoş Leu şi-au adjudecat medaliile de aur iar Marius Racoviţă şi-a trecut în palmares o medalie de argint. Cristina Burlacu a urcat pe cea mai înaltă poziţie a podiumului de premiere la adulţi, performanţă realizată de Daniel Liţă şi de Lucian Golban la categoria 82 kg. Golban şi-a trecut în cont şi medalia de argint la open, performanţă care i-a adus ca bonus şi biletul de avion pentru Campionatul European de BJJ din ianuarie 2015 de la Lisabona. Nicolae Beliciu s-a clasat pe locul al doilea la categoria 94 kg iar Florin Gavrilă pe poziţia a treia la categoria - 82. La avansaţi Gheprghe Negru a cucerit argintul la categoria -64 kg şi bronzul la open, aceleaşi rezultate fiind realizate şi de Claudiu Bordei la categoria -94 kg.
"A fost o zi grea şi lungă, cu multe emoţii. Am plecat cu gândul să dăm ce e mai bun din noi şi am reusit . La copii s-a remarcat Bisinicu, acesta evoluând mare parte din concurs accidentat, Gavrilă, un sportiv foarte talentat, el fiind deja la a 6-a medalie de aur din tot atâtea participări. Gheorghiu, Călin, Leu şi Mustaţă s-au remarcat de asemenea prin evoluţii spectaculoase. Ţin să-i felicit pe toţi cei care au concurat şi de asemenea le mulţumesc sponsorilor care au contribui la toate rezultatele obţinute anul aceasta, părinţilor şi colegilor din Bucureşti, Mangalia, Galaţi, Craiova şi Bistriţa ", a declarat instructorul Daniel Cernat.