Sâmbătă, 5 septembrie, clubul "Orizont 64" în colaborare cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Brăila şi Cercul Militar organizează cea de a XV-a ediţie a "Festivalul şahului brăilean", o competiţie de şah blitz, rezervată copiilor şi juniorilor cu vârste până în 19 ani. Turneul care se va desfăşura la Mall şi va fi structurat pe trei secţiuni, 5-9 ani, 10-13 ani şi 14-19 ani. Se vor aplica regulamentele Federaţiei Române de Şah şi FIDE. Înscrierile pentru această competiţie sunt limitate la 50 de participanţi. Ritmul de joc: fiecare jucător va dispune de 5 minute pentru toată partida. Criteriile de departajare, în caz de egalitate, vor fi anunţate de organizatori în ultima rundă. În funcţie de numărul de participanţi din fiecare turneu se va juca în sistem eliminatoriu sau sistem round-robin fiecare cu fiecare. Competiţia se va desfăşura la Mall Braila, începând cu ora 9.30. Înscrierile încep la ora 9.00. Informaţii suplimentare se pot afla de la Ionel Balcan, vicepreşedintele clubului "Orizont 64", la numerele de telefon, 0721 894024 şi 0746 251342 sau pe adresa de email - orizont64@yahoo.com. Premierea va avea loc în aceeaşi zi, după încheierea ultimei runde. Arbitrii competiţiei sunt Mircea Camburi şi Ionel Balcan.
Taxa de participare la această competiţie este de 50 lei.
Participanţii trebuie să se prezinte la acest turneu cu ceas de control, tablă şi piese de şah regulamentare.
Şahiştii care vor câştiga fiecare secţiune la "Festivalul şahului brăilean" vor primi câte 200 lei, cei de pe locul al doilea câte 150 lei iar cei de pe locul al treilea câte 100 de lei. Aceştia vor mai fi recompensaţi cu medalii, cupe, diplome şi dulciuri. De altfel, toţi ceilalţi concurenţi vor primi diplome de participare, medalii şi dulciuri.