Mergi la conţinutul principal

Cloşcă a pus mâna pe Concordia!

* a fost nevoie de o întrerupere pentru câteva minute a energiei electrice în zonă, pentru a se afla oficial că, într-un final, a cumpărat terenurile de la foştii proprietari * cazul retrocedării "cu cântec" a unei bucăţi din Piaţa Concordia îl include şi pe fostul primar Cibu, pe semnătura căruia au fost daţi înapoi cei circa 1.000 mp de teren

O simplă întrerupere de curent electric a făcut "lumină" în controversatul caz de retrocedare a unor suprafeţe importante din Piaţa Concordia. A fost nevoie ca zona "privată" din această piaţă să rămână circa 10 minute fără energie electrică pentru a descoperi ceea ce ziariştii încearcă să afle, la modul oficial, de mai mulţi ani: Simion Cloşcă este adevăratul proprietar al celor 1.000 de mp din sectorul legume-fructe. Ce-i drept, în povestea retrocedării unei bucăţi din Piaţa Concordia a existat întotdeauna suspiciunea implicării fraţilor Cloşcă, însă niciodată numele vreunuia dintre ei nu a fost găsit "la vedere" în actele premergătoare sau ulterioare afacerii. Deşi cei doi fraţi, fie împreună fie separat, au apărut în ultima vreme, de mai multe ori, mandatari ai unor foşti proprietari, de mult uitaţi, ai unor imobile naţionalizate situate în "buricul" Centrului istoric, în cazul Concordia au avut grijă ca numele lor să nu depăşească nivelul de simplu zvon. După mai bine de 3 ani de la intrarea pe agenda publică brăileană a controversatului subiect odată cu semnatura de undă verde dată de fostul primar, actual parlamentar PNL-ist Constantin Cibu, cărţile au fost date pe faţă: Cloşcă Simion este proprietarul bucăţii de teren din piaţă. El apare din august anul curent semnatar al noilor contracte de închiriere încheiate cu tarabagiii şi agenţii comerciali din suprafaţa de teren retrocedată "cu cântec" în mandatul lui Cibu celor patru persoane semnatare a cererii de retrocedare (soţii Victor şi Paraschiva Rugină, Elena Zanet şi Carmen Gaidau).

Tarabagiii au semnat contractele de închiriere direct cu Simion Cloşcă

Luni dimineaţă, timp de circa un sfert de oră, în zona privată a Pieţei Concordia a fost întreruptă furnizarea energiei electrice din dispoziţia Direcţiei de Administrare a Pieţelor şi Târgurilor (DAPT) Brăila. Instituţia a acţionat în acest fel, după cum a explicat directorul Simona Drăghincescu, în contextul în care partenerul tradiţional SC "Milion Trade" cel care fusese desemnat de către revendicatori, în urmă cu un an, administrator al celor 1.000 mp, a comunicat abia la începutul acestei luni că din august nu mai are nicio legătură cu administrarea zonei private din piaţă.
Speriaţi de întreruperea curentului, proprietarii de spaţii comerciale din zona retrocedată au sunat şi la redacţie, acuzând "Milion Trade" că, deşi le-a încasat banii de utilităţi, nu ar fi achitat mai departe facturile. Adevărul legat de proprietarul real al terenului a ieşit la lumină abia în urma discuţiilor directe cu tarabagiii şi proprietarii de spaţii. Aceştia au povestit că Simion Cloşcă a devenit proprietar în urma încheierii unei tranzacţii cu persoanele semnatare ale cererii de retrocedare - soţii Victor şi Paraschiva Rugină, Elena Zanet şi Carmen Gaidau. Mai mult, oamenii spun că au deja semnat un nou contract de închiriere valabil din luna august, lucru confirmat şi de reprezentanţii lui Cloşcă, pe care i-am găsit în spaţiul amenajat ca sediu al administraţiei zonei retrocedate. În acelaşi timp, ei au subliniat că întreruperea curentului este doar o neînţelegere ce va fi rezolvată, în sensul asumării consumului de utilităţi de la începutul lunii august. Dar au punctat că agenţii economici ce deţin spaţii comerciale pe cei 1.000 mp ar trebui să încheie contracte individuale cu furnizorii de utilităţi publice, cu atât mai mult cu cât fiecare are subcontori care individualizează consumul pe spaţii comerciale. În acest sens, Cloşcă a semnat un act adresat comercianţilor de pe proprietatea sa, prin care le acordă termen până la finele lunii octombrie să finalizeze demersurile legate de încheierea de contracte individuale. De asemenea, administratorii au explicat că regula refacturării va rămâne valabilă doar pentru zona tarabelor, unde este aproape imposibilă contorizarea individuală la utilităţile publice.

"Oricine ar fi noul proprietar, îl aştept să semneze contractul de refacturare a serviciilor de utilităţi publice"

Regula de facturare a utilităţilor era următoarea: DAPT, în calitate de contractor general al serviciilor de utilităţi în zona pieţei, le refacturează către partenerii din piaţă fie chiriaşi, fie proprietari, aşa cum este cazul celor 1.000 mp retrocedaţi. "Pentru mia de metri pătraţi, administratorul desemnat şi firma către care făceam refacturarea serviciilor de utilităţi era "Milion Trade". În primele zile din septembrie m-am trezit în situaţia de a nu mai avea cui să refacturez, în contextul în care «Milion Trade» m-a anunţat în scris că de la 1 august nu mai are nicio treabă cu piaţa, fără să-mi spună cine anume este noul proprietar ori administrator desemnat în locul său. La bursa zvonurilor auzisem că ar fi vorba despre Cloşcă, dar abia acum a venit o adresă la DAPT prin care Simion Cloşcă ne informează că este proprietarul terenului din piaţă. La rândul său DAPT va răspunde cu o adresă prin care îi comunicăm proprietarului că, dacă până joi, 17 septembrie, ora 10.00 nu se prezintă nimeni să semneze contractul de refacturare a serviciilor de utilităţi publice, DAPT va întrerupe din nou energia electrică", a anunţat Drăghincescu.
Amintim că la mijlocul anului 2006, comisia de retrocedare a proprietăţilor confiscate abuziv, în baza Legii 10, a decis retrocedarea a aproximativ 1.000 de metri pătraţi din Piaţa Concordiei, decizie pe care fostul primar PNL-ist Constantin Cibu a semnat-o. Acest fapt a iscat de atunci numeroase dispute, primarul fiind la un pas de a o da afară pe directorul DAPT Brăila, Simona Drăghincescu, care susţinea despăgubirea bănească a proprietarilor, mai ales că în zonă s-au făcut investiţii din bani publici, şi care s-a opus deciziei primarului. Mai mult, la momentul respectiv, graba cu care fostul primar a semnat dispoziţia de retrocedare a părut suspectă adversarilor politici, care nu au pierdut prilejul de a-l ataca. Atât senatorul Aurel Simionescu, în prezent primar al oraşului, cât şi deputatul PSD Mihai Tudose, au avertizat la momentul respectiv că Cibu creează un precedent periculos prin retrocedarea în natură a Pieţei Concordiei şi că riscă în curând să retrocedeze şi platoul din faţa Primăriei. După ce iniţial a dat avizul de legalitate, în luna august 2006, Prefectura Brăila, în perioada de mandat a liberalului Nicolae Mitroi, a cerut revocarea dispoziţiei de retrocedare a Pieţei Concordia în natură, pe motiv că terenul făcea parte din domeniul public, lucru pe care primarul l-a refuzat. În paralel, DAPT Brăila a iniţiat mai multe procese în încercarea de a se împotrivi retrocedării terenurilor din piaţă. Într-un final însă, Prefectura Brăila s-a răzgândit şi s-a retras din proces, context în care instanţa a închis toate dosarele legate de litigiul cu tema retrocedării celor 1.000 mp din Piaţa Concordia.


Controversaţii oameni de afaceri Cloşcă

Numele fraţilor Cloşcă este legat de mai multe afaceri imobiliare asupra cărora planează suspiciunea obţinerii unui rezultat favorabil datorită apropierii celor doi de persoane cu funcţii cheie din administraţia locală. De-a lungul timpului, presa locală a semnalat incidenţa ridicată a situaţiilor în care fraţii Cloşcă apăreau ca mandatari ai intereselor unor foşti proprietari ai unor imobile situate în Centrul istoric ori în zone cu vad comercial. De exemplu, fosta Grădiniţă nr. 9 de pe Bulevardul Cuza sau Arena Central situată pe Calea Galaţi, vis-a-vis de cinematograful Central, sunt doar câteva dintre cazurile de notorietate în care membri ai familiei Cloşcă au fost direct implicaţi. Mai mult, cel puţin în cazul Grădiniţei de pe Cuza, municipalitatea refăcuse instalaţia de încălzire a clădirii respective cu doar câteva luni înainte de perfectarea actelor de retrocedare către fostul proprietar. Potrivit datelor furnizate de Registrul Comerţului, Corneliu Cloşcă este administrator şi asociat unic al SC "Mioriţa Com" SRL, firma care administrează restaurantul "Mioriţa" situat chiar pe Calea Călăraşilor. Tot un restaurant deţine şi fratele său, Simion Cloşcă, fiind vorba despre "Chira Chiralina", administrat de SC "Mirela Com" cu unic asociat Cloşcă. Soţia acestuia, Nina Cloşcă, apare la rându-i asociat unic la SC "Anadoris Prod" SRL, care activează tot în domeniul restaurantelor, cu un spaţiu pe Bulevardul Dorobanţilor.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro