Cloşcă jr. a cerut arest la domiciliu | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cloşcă jr. a cerut arest la domiciliu

Judecătorii Tribunalului Brăila au respins marţi, 11 februarie, cererile formulate de cei doi inculpaţi din dosarul "kilogramului de cannabis". Astfel, Simion Nicolae Cloşcă, în vârstă de 22 de ani, fiul omului de afaceri brăilean Simion Cloşcă, a solicitat instanţei înlocuirea arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, prevăzută de noul Cod de Procedură Penală, iar Gabriel Radu, de 26 de ani, a cerut înlocuirea arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar. Cererile ambilor inculpaţi au fost respinse, aceştia având la dispoziţie 48 de ore pentru a face contestaţie împotriva deciziei judecătorilor.

Reamintim că în ziua de 24 ianuarie 2014, la propunerea procurorilor DIICOT - Biroul Teritorial Brăila, judecătorii au dispus arestarea preventivă a lui Simion Nicolae Cloşcă, pentru săvârşirea a cinci infracţiuni: trafic de droguri de risc, instigare la introducerea în ţară de droguri de risc, finanţarea activităţii de introducere în ţară de droguri de risc, deţinere de droguri pentru consum propriu şi proxenetism în formă simplă. Pe 31 ianuarie 2014, Curtea de Apel Galaţi a respins recursul declarat de Cloşcă, acesta rămânând în arest preventiv.
Cel de-al doilea inculpat în dosarul "kilogramului de cannabis", Gabriel Radu, care a colaborat cu anchetatorii, se află în arest preventiv din 12 octombrie 2013, în urma flagrantului pus la punct de către DIICOT. Ancheta în dosarul "Cloşcă" a fost efectuată cu sprijinul autorităţilor judiciare din Spania şi al poliţiei judiciare din cadrul BCCO Timişoara, SCCO Arad şi SCCO Brăila, fiind confiscată cantitatea de 1.025 grame cannabis, pe care traficanţii de droguri urmau să o vândă în Brăila, cu 70 de lei doza.
Pe parcursul derulării cercetărilor, procurorii DIICOT au colaborat, de asemenea, cu Direcţia de Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române, cu ataşatul MI român la Madrid, cu magistraţi şi ofiţeri de poliţie din mai multe oraşe spaniole. În octombrie 2013, doi ofiţeri din cadrul SCCO Brăila au mers în Spania, pentru a asista la întocmirea actelor aflate în cererea de asistenţă judiciară internaţională adresată autorităţilor spaniole. S-a reuşit, astfel, identificarea traficantului de droguri spaniol Lopez Cristian Perez zis "Sepu", care i-a vândut lui Cloşcă Jr. kilogramul de cannabis cu suma de 1.550 de euro, după un periplu prin Madrid, Zaragoza, Alicante şi Yecla. Drogurile au fost introduse în ţară de Gabriel Radu pe la Vama Nădlac.
Reprezentanţii acuzării precizează, printre altele, că Simion Nicolae Cloşcă a deţinut cannabis încă din aprilie 2013, oferindu-le spre consum şi amicilor şi că celălalt inculpat, Gabriel Radu, a vândut droguri primite de la Cloşcă jr. cu 70 de lei doza.

Cum adică arest la domiciliu?

Conform noii legislaţii, măsura arestului la domiciliu constă în obligaţia impusă inculpatului, pe o perioadă de cel mult 30 de zile, de a nu părăsi imobilul unde locuieşte, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza şi de a se supune unor restricţii stabilite de acesta. Pe durata arestului la domiciliu, inculpatul are obligaţia de a se prezenta în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat. El nu are voie să comunice cu persoana vătămată sau membrii de familie ai acesteia, cu alţi participanţi la comiterea infracţiunii, cu martorii ori experţii, precum şi cu orice alte persoane care nu locuiesc în mod obişnuit împreună cu el sau care nu se află în îngrijirea sa.
În cazuri urgente, pentru motive întemeiate, cel care se află în stare de arest la domiciliu poate părăsi imobilul fără permisiunea oamenilor legii, informând imediat despre aceasta instituţia, organul sau autoritatea desemnate cu supravegherea sa şi organul judiciar care a luat măsura arestului la domiciliu ori în faţa căruia se află cauza.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro