CLM şi CJ Brăila vor să renegocieze contractul privind Patinoarul acoperit | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

CLM şi CJ Brăila vor să renegocieze contractul privind Patinoarul acoperit

• consilierii municipali au aprobat, ieri, încetarea contractului de asociere dintre CLM şi CJ Brăila pentru exploatarea patinoarului artificial acoperit • subiectul a agitat spiritele în cadrul şedinţei, după ce liberalii s-au arătat sceptici în ceea ce priveşte motivele din spatele rezilierii • primarul Marian Dragomir şi viceprimarul Doiniţa Ciocan au explicat că nu este niciun motiv de îngrijorare, doar că vor renegocia condiţiile de finanţare şi investiţiile viitoare în patinoar

 

Membrii CLM Brăila au aprobat ieri, încetarea prin acordul părţilor a contractului ce stătea la baza asocierii dintre Primăria Brăila şi Consiliul Judeţean pentru exploatarea patinoarului artificial acoperit. Potrivit primarului Marian Dragomir şi a viceprimarului Doiniţa Ciocan scopul este acela de a realiza un nou contract de asociere mult mai clar în ceea ce priveşte împărţirea profitului, finanţările şi investiţiile viitoare la nivelul obiectivului.

“Aş vrea să ofer câteva informaţii suplimentare vizavi de modul în care trebuie să intepretăm, să analizăm articolul 3 (n.r. - “Bunul imobil patinoar artificial acoperit rămâne în administrarea SUPAGLE Brăila până la stabilirea modalităţii de exploatare al acestuia, prin hotărâre a CLM”) al acestei hotărâri. Ne dorim ca în luna septembrie să aducem în analiză şi aprobare a CLM, realizarea regulamentului de administrare al patinoarului ca bun public, respectiv a regulamentului, a caietului de sarcini, a oportunităţii, a indicatorilor. În acelaşi timp, suntem în stadiul în care am propus o nouă asociere, un nou parteneriat către Consiliul Judeţean, în ceea ce priveşte modul în care vom desfăşura activitatea acestui patinoar, vom finanţa funcţionarea, respectiv cheltuielile de exploatare, de administrare şi în mod special, dacă va fi cazul, cheltuielile privind posibilele investiţii în acest patinoar. Deci maxim în luna octombrie, toate aceste documente vor fi aduse în analiza şi aprobarea Consiliului Local”, a declarat Doiniţa Ciocan.

Trebuie precizat că asocierea dintre CLM şi CJ Brăila s-a făcut prima dată în 2004, după care s-a întocmit un nou contract în august 2009. Din raportul proiectului de hotărâre, aflăm că părţile au convenit să desfăşoare împreună activitatea de exploatare a bazei sportive. Asociaţii au fost de acord ca activitatea de exploatare să fie încredinţată Direcţiei de Administrare şi Gospodărire Comunală la vremea respectivă, acum Serviciul de Utilitate Publică, de Administrare şi Gospodărire Locală, ţinând seama de regimul juridic al bazei sportive şi de agrement “Patinoar artificial acoperit” Brăila, obiectiv ce aparţine domeniului public al municipiului.

Interesant este că la această hotărâre a fost ataşată o adresă care prezintă pe scurt ultima şedinţă a Consiliului de conducere al asociaţiei, din care reies câteva motive pentru care a fost necesară regândirea contractului.

“S-a discutat situaţia prezentată de SUPAGL Brăila prin care s-a solicitat cuprinderea în bugetele ambilor asociaţi a pierderilor înregistrate pentru anii 2015 şi 2017, pentru obiectivul pationar artificial acoperit. S-au analizat prevederile contractului de asociere, în sensul armonizării acestora cu modificările care sunt necesare, pentru optimizarea activităţilor generatoare de venituri, care se pot desfăşura în această locaţie. (...) În această situaţie, considerăm necesară şi oportună modificarea actelor administrative referitoare la contractul de asociere existent, adaptându-le la prevederile legale şi la ceilalţi factori care determină satisfacerea interesului public”, se arată în respectiva adresă.

 

Liberalii consideră că este ceva putred la mijloc

Plecând tocmai de la pierderile înregistrate de SUPAGL Brăila cu patinoarul în anii trecuţi, consilierul municipal Petrică Popa a solicitat lămuriri legate de modul în care patinoarul va putea funcţiona pe viitor având în vedere această situaţie. Viceprimarul Doiniţa Ciocan a explicat că nu are informaţii concrete legate de sume, însă îi va pune la dispoziţia consilierului liberal o situaţie în scris, cu proxima ocazie. Aceasta a punctat că acesta este motivul pentru care îşi doreşte un acord de parteneriat regândit cu CJ Brăila, care să stabilească foarte clar regulile de finanţare, inclusiv capitolul pierderi. 

“Într-o hotărâre de CLM datată 2004 a existat un parteneriat între CJ şi CLM Brăila în aceeaşi speţă, prin care erau stipulate destul de clar: 50% la profit şi pierderi CLM, 50% - profit şi pierderi Consiliul Judeţean. Probabil că nu aţi agreat acea formulă că nu dădea bine şi acum trebuie să revenim la revenire”, a replicat Popa. Ciocan a dorit totuşi să sublinieze că hotărârea din 2004 a fost abrogată şi contractul valabil până în prezent a fost încheiat în 2009.

Liberalul Sorin Ioniţă a atras la rândul său atenţia plenului asupra performanţelor echipelor de hochei, făcând un apel ca nu cumva patinoarul să fie închis ca urmare a acestei mutări administrative.

“Eu îmi aduc aminte că atunci când am început mandatul, în prima parte, cineva punea în băşcălie patinoarul de vânzare pe OLX. Am demonstrat că am deschis patinoarul şi el a funcţionat. Şi în 2016, şi în 2017 şi va funcţiona şi acum. Bănuiesc că nu aveţi nicio legătură cu cei care puneau în băşcălie patinoarul pe OLX şi nu ştiu de ce vă faceţi griji că nu ar funcţiona patinoarul în 2018. Nu există niciun motiv în acest sens. Doar ajungând la perioada de finalizare a unui protocol, îl încheiem, venim în CLM şi vom stabili şi vă vom propune atunci ce înseamnă o valoare a suportului financiar oferit de Primărie şi de Consiliul Judeţean pentru funcţionare, pentru invetiţii la patinoar. Deoarece ne dorim ca acest patinoar să existe în continuare. Dacă o să analizaţi, tariful de acces la pationarul din Brăila este cel mai scăzut la nivel naţional. Tot în CLM vom analiza dacă va fi indexat doar cu rata inflaţiei sau dacă dumneavoastră de la PNL veţi propune o creştere semnificativă a acestui tarif. Eu cred că ar trebui să rămână în continuare unul accesibil tuturor locuitorilor municipiului şi judeţului Brăila, cu atât mai mult cu cât celălalt patinoar care funcţiona într-un mare centru comercial s-a închis. În concluzie, patinoarul Brăila, singurul din judeţul Brăila, va fi în continuare funcţional”, a comentat primarul Marian Dragomir.

După o altă serie de contre, proiectul a fost aprobat cu  19 voturi “pentru” şi 7 “împotrivă” din partea grupului PNL.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro