* pentru zonele unde stațiile de pompare încă nu sunt funcționale, APT-urile (agregate de pompare termice) reprezintă singura soluție pentru udarea culturilor, în perioadele de secetă, cum a fost cea din anul trecut * din păcate, la nivelul județului Brăila au funcționat în vara trecută doar 106 APT-uri * asta în condițiile în care, înainte de revoluție, pe vremea fostelor Cooperative Agricole de Producție (CAP) erau puse în funcțiune sute și sute de motopompe
Greu de crezut că se vor mai reface toate stațiile de pompare distruse! Pentru ce s-a furat, nu a dat nimeni socoteală, iar în vara anului trecut, când pârjolul secetei a distrus culturile agricole, s-a reclamat lipsa acută a apei deoarece s-a ales praful și de acele jgheaburi din beton construite în anii '70-'80, care asigurau apă pentru circa 15.000 de hectare în zonele Cazasu, Tudor Vladimirescu, Movila Miresii, Siliștea, Scorțaru Vechi, Unirea, Tichilești și Gropeni. Iar în contextul în care, de foarte multe ori, terenurile sunt lucrate în prezent de alți fermieri decât cei vinovați pentru distrugerile făcute în primii ani după revoluție, ar fi de bun simț ca nevoia de apă a acestora să fie rezolvată cumva. Inclusiv conducerea Agenției Naționale pentru Îmbunătățiri Funciare (ANIF), sucursala Brăila, recunoaște că trebuie făcut ceva cât mai repede, o soluție propusă fiind alocarea de fonduri pentru asigurarea apei prin conducte de mare capacitate.
Până atunci mai e, dar iată că tot mai mult a început să se aplice sintagma “ajută-te singur”. Dovadă că fermierii, disperați că își pierd culturile, recurg la clasicele motopompe sau agregate moderne de pompare. Însă totul costă, fiind nevoie și de conducte, aspersoare etc. Așa că pentru diminuarea cheltuielilor s-au întocmit proiecte, în cadrul Programului “Micul Fermier”, în cadrul căruia, potrivit lui Vasile Turcitu, directorul ANIF Brăila, “acum există posibilitatea acordării unui million de euro pentru acoperirea cheltuielilor cu echipamentele de udare, pentru reabilitarea stațiilor și asigurarea necesarului de pompe și conducte. Facilități de care pot beneficia și Organizațiile Utilizatorilor de Apă pentru Irigații (OUAI n.n.)”. Acesta ne-a mai spus că, în vara anului trecut, utilizându-se 106 agregate de pompare termice (APT) la nivel de județ, s-au irigat cumulat peste 166.000 ha cu apă luată direct din canale. Aceste agregate sunt insuficiente, însă, în vreme de secetă severă. Ca termen de comparație, înainte de 1990, când toate stațiile funcționau, se apela în paralel la sute și sute de APT-uri, existente îndeosebi la CAP-uri (Cooperative Agricole de Producție).
Directorul Turcitu ne-a explicat de ce ar fi nevoie ca tot mai mulți fermieri să investească în astfel de agregate. ”Dacă irigi cu unul 50 hectare pe vară, înmulțit cu 2 sau 3 - 4 udări, îți salvezi culturile. Iar dacă ai soiuri și hibrizi românești, adaptați la secetă, obții o producție acceptabilă. Nu mare, ca la soiurile intensive din străinătate, însă și cu soiurile noastre reușești ca măcar să îți acoperi cheltuielile”. Directorul ANIF ne-a dat și un exemplu negativ: în zona Chiscani s-ar putea iriga cu APT-uri circa 600 de hectare aflate între Lacul Sărat, pășune și un canal magistral plin cu apă, însă, din păcate, acest lucru nu se întâmplă.