• este obiectivul pe care şi l-a propus Viitorul Ianca în sezonul 2020-2021 • lotul echipei cuprinde acum 25 de jucători • alţi doi jucători, Chivu şi Orăşanu sunt aproape de gruparea din Ianca • “Obiectivul este ceva mai pretenţios, clasarea pe podiumul seriei”, a declarat Cosmin Necoară
După un sezon competiţional în care şi-a realizat obiectivul, acela de a se clasa între primele şase formaţii din Seria a II-a a Ligii a III-a, pentru campionatul 2020-2021, unul care se va desfăşura într-un format inedit, cu 10 serii a câte 10 echipe, Viitorul Ianca are acum un ţel mult mai pretenţios: clasarea pe podiumul Seriei a II-a. O grupă în care deja două formaţii au ca obiectiv declarat promovarea în Liga a II-a, acestea fiind CSM Focşani şi Oţelul Galaţi, dar cu aceleaşi pretenţii începe noul sezon competiţional şi Dacia Unirea. Ceea ce înseamnă ca va fi o luptă acerbă pentru promovare dar şi pentru podium.
În vederea acestui obiectiv, Viitorul Ianca a făcut o serie de transferuri interesante. L-a adus în această vară pe Laurenţiu Iorga, un jucător născut pe 17 martie 1988 la Babadag, cu 216 jocuri în prima ligă a României. Iorga are şi patru jocuri în Champions League. Au mai fost cooptaţi în lot Bogdan Dumitru, Mădălin Stroe şi cinci jucători de la Victoria Traian: Buzatu, Alin Ion, Puia, Dinu, Paul Ioan. Clubul din Ianca este foarte aproape de achiziţionarea lui Cosmin Chivu precum şi a lui Orăşanu, fotbalişti care, de asemenea, au fost legitimaţi la echipa din Traian.
“Chivu este în probe la prima echipă a celor de la Voluntari şi dacă nu va rămâne acolo ne-a promis că vine la noi. De asemenea suntem în tratative cu Orăşanu. Acesta este student la Sibiu şi aşteaptă să vadă modalitatea în care se vor ţine cursurile. Cred că şi el va semna cu Viitorul. Mai avem discuţii avansate cu un fotbalist şi sperăm că până la finalul acestei săptămâni ele se vor materializa”, ne-a declarat Cosmin Necoară, directorul sportiv al clubului Viitorul Ianca.
Sursa citată ne-a mai spus că lotul formaţiei din Ianca are în acest moment 25 de jucători. Iar obiectivul pentru sezonul 2020-2021 este clasarea pe unul dintre primele trei locuri ale Seriei a II-a.
“La momentul acesta avem 25 de fotbalişti în lot cărora li se pot alătura Chivu, Orăşanu şi jucătorul cu care suntem în discuţii avansate. Este un lot numeros, valoric superior celui pe care l-am avut. Dar avem nevoie de soluţii pentru că nu se ştie cu ce te poţi confrunta pe parcursul campionatului. Pandemia de coronavirus nu a scăzut în intensitate, de aceea ne luăm măsuri de precauţie. Cât priveşte obiectivul, acesta este ceva mai pretenţios, clasarea pe podiumul seriei”, a mai spus Cosmin Necoară.
Din lotul din sezonul precedent au rămas: Mitrea, Leu, Coteţ, Colniceanu, Postolea, Preda, Necoară, Stănciulescu, Cireaşă, Olenic, Dima, Irimia, Ndigwe, A. Radu, M. Coman, Mucuţă, Cazacu.