• inculpaţii acuzaţi de tentativă de omor asupra lui Vrînceanu Ionuţ Marin, faptă comisă în august 2016, într-o locuinţă de pe Plevna, au ajuns în faţa instanţei, dosarul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului Brăila • procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor Bănică Stelu, pentru violare de domiciliu şi tentativă de omor, în timp ce Lăcătuş (fost Corbu) Stănel este acuzat de complicitate la comiterea acestor fapte • în lista inculpaţilor mai este şi Dumitrache Ion, de 56 de ani, acesta fiind judecat pentru mărturie mincinoasă, întrucât a sunat la 112 să anunţe evenimentul apoi a spus anchetatorilor că nu ştie nimic • acuzat de tentativă de omor este şi Băncuţă Casius Cley, însă acesta este arestat în lipsă şi dat în urmărire generală, faţă de el fiind disjunsă cauza • potrivit procurorului, Stănel Lăcătuş l-a condus cu autoturismul, până în apropierea locului faptei, pe Băncuţă Casius Cley, apoi le-a asigurat agresorilor fuga de locul faptei, unde au fost aşteptaţi de o maşină
Acuzaţi de comiterea unei fapte extrem de grave, mai exact despre o tentativă la omor, membrii grupării interlope din Lacu Dulce, în frunte cu liderul de grup, Stănel Corbu, actual Lăcătuş, au ajuns în faţa instanţei. Judecata poate începe, asta deşi unul dintre inculpaţi este fugit, cel mai probabil peste hotare, în timp ce altul a decis să se predea. Este vorba despre judecata în dosarul atacului violent asupra lui Vrînceanu Ionuţ Marin, comis în august 2016, într-o locuinţă de pe strada Plevna, unde acesta se ascunsese. În urma anchetei, s-a stabilit că cei care l-au adus la un pas de moarte pe Vrînceanu, tocmai pentru că în urmă cu un an acesta îl atacase cu toporul pe Corbu, liderul grupării din Lacu Dulce, sunt Bănică Stelu şi Băncuţă Casius Cley, oameni de bază ai interlopului. Cei doi s-au făcut nevăzuţi după atac, cu ajutorul lui Corbu, ei fiind arestaţi în lipsă. În timp ce Bănică s-a predat autorităţilor din Anglia, el fiind adus apoi la Brăila şi încarcerat, Băncuţă este tot fugit, iar poliţiştii îl caută.
Procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila a dispus trimiterea în judecată a trei inculpaţi în acest dosar care a fost deja înregistrat pe rolul Tribunalului Brăila. Este vorba despre Bănică Stelu, de 41 de ani, fără antecedente penale, cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunilor de violare de domiciliu şi tentativă de omor, căruia i se alătură şi Lăcătuş (fost Corbu) Stănel, în vârstă de 50 de ani, cercetat în stare de control judiciar, apoi în stare de libertate, pentru complicitate la violare de domiciliu şi complicitate la tentativă de omor. S-a dispus trimiterea în judecată şi faţă de Dumitrache Ion, în vârstă de 56 de ani, cercetat în stare de libertate pentru mărturie mincinoasă. Acesta a sunat la numărul de urgenţă 112 şi a anunţat incidentul agresiv din locuinţa de pe Plevna, chiar a povestit că victima era tăiată peste tot şi că agresorii au intrat peste ei în casă, însă ulterior, în faţa procurorului de caz, a susţinut că el nu a văzut nimic şi că nu a asistat la conflict. Minciuna l-a transformat acum în inculpat.
Acuzat de tentativă de omor este şi Băncuţă Casius Cley, cumnatul lui Corbu, însă acesta este arestat în lipsă şi dat în urmărire generală, faţă de el fiind disjunsă cauza şi întocmit un alt dosar pentru continuarea cercetărilor.
După ce dosarul a ajuns la instanţă, inculpaţii au invocat excepţii în cauză, numai că judecătorii nu le-au dat dreptate. “Constată legalitatea rechizitoriului Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, a administrării probelor, precum şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii în cauza privind pe inculpaţii: Bănică Stelu, pentru săvârşirea infracţiunilor de violare de domiciliu şi tentativă de omor; Lăcătuş (fost Corbu) Stănel pentru complicitate la violare de domiciliu şi complicitate la tentativă de omor; Dumitrache Ion pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă”, este soluţia instanţei din data de 21 noiembrie.
În dosar nu s-a stabilit încă vreun termen de judecată.
Vrînceanu tăiat cu cuţitul şi lovit cu lopata, până s-a prăbuşit la pământ
În urma anchetei desfăşurate în acest caz de o violenţă extremă, procurorul a stabilit că inculpatul Stănel Lăcătuş era într-o relaţie conflictuală cu persoana vătămată, Vrînceanu Ionuţ Marian, aceştia având calitatea de părţi în mai multe dosare penale privind infracţiuni cu violenţă. Pe fondul acestei stări conflictuale şi fiindu-i teamă de un eventual atac, în august 2016, Vrînceanu a luat decizia de a pleca de acasă şi a se ascunde la domiciliul unui cunoscut de pe strada Plevna, unde locuiau însă mai multe familii. În noaptea de 7 spre 8 august 2016, Vrînceanu a dormit pe un hol, în casă fiind şi inculpatul Dumitrache Ion, precum şi o altă familie.
După cum au stabilit anchetatorii, în dimineaţa zilei de 8 august 2016, inculpatul Lăcătuş Stănel, adică interlopul Corbu, s-a urcat la volanul autoturismului său marca “Range Rover Sport” şi a plecat din cartier Lacu Dulce unde îşi are domiciliul. În autoturism se aflau şi inculpaţii Băncuţă Casius Cley şi Bănică Stelu, maşina fiind oprită apoi pe B-dul Independenţei. Cei doi pasageri au coborât din autoturismul lui Corbu şi au luat un taxi, mergând pe strada Plevnei, ei fiind urmaţi îndeaproape de inculpatul Lăcătuş Stănel, arată anchetatorii, până când aceştia au urcat în taxi. Bănică Stelu avea la el un cuţit cu lama de aproximativ 10 cm, rabatabilă. Băncuţă şi Bănică s-au oprit direct la locuinţa lui M.N. unde se ascunsese Vrînceanu, fiind văzuţi de partea vătămată care a închis imediat uşa prin interior.
Asta nu i-a asigurat însă scăparea, întrucât Bănică a lovit geamul uşii cu cuţitul, iar inculpatul Băncuţă a luat o lopată şi a dat cu ea în gream. Inculpaţii au reuşit apoi să deschidă uşa, după cum a stabilit procurorul de caz, intrând în holul casei. “Persoana vătămată s-a refugiat într-un dormitor, ba chiar a încercat să blocheze uşa, cu un frigider, însă a fost apucată de haine de către inculpaţi şi trasă în hol, unde a fost imobilizată la podea şi inculpaţii i-au aplicat mai multe lovituri”. Inculpatul Băncuţă a dat cu lopata, arată anchetatorii, în timp ce Bănică i-a aplicat victimei lovituri repetate cu cuţitul în cap, braţe şi toracele posterior. Atacul nu a durat decât câteva minute, însă după ce au văzut că Vrînceanu este la pământ, inculpaţii au fugit din imobilul de pe Plevna. Bărbatul care locuia în casa de pe Plevna l-a urcat în maşină pe Vrînceanu şi a mers cu el la Spitalul judeţean de Urgenţă, acesta rămânând internat pentru mai multe zile. Bărbatul a fost examinat medico-legal şi s-a stabilit că a suferit 7 plăgi înjunghiate în cap, braţ, fesă, genunchi şi la nivelul toracelui stâng, lovitura din urmă fiind penetrantă şi provocându-i victimei un hematom la peretele toracic (acumulare de sânge), practic victima pierzând aproximativ 700 ml de sânge. Victima a fost supusă unei intervenţii chirurgicale iar viaţa i-a fost pusă în pericol.
Corbu i-a ajutat pe inculpaţi să îşi ia tălpăşiţa
După cum a stabilit procurorul, inculpaţii Bănică şi Băncuţă au părăsit imobilul imediat după atacul violent şi au plecat cu taxi-ul cu care au venit, apoi pe strada 1 Decembrie 1918 s-au urcat într-un autoturism Opel care îi aştepta. Inculpatul Lăcătuş Stănel a venit lângă acest autoturism şi a discutat cu şoferul I.I., apoi acesta din urmă şi-a continuat drumul, mergând împreună cu Lăcătuş către locul în care acesta îşi lăsase propriul autoturism Range Rover Sport. Martorul (n.r. - şofer Opel) şi inculpatul s-au deplasat cu acest autoturism spre Popasul Stejarul, iar după puţin timp autoturismul s-a întors avându-l doar pe şofer, fără vreun alt pasager. Cei trei inculpaţi, Corbu, Băncuţă şi Bănică, s-au întâlnit şi după comiterea faptei violente, au stabilit anchetatorii, cel mai probabil pentru a pune la punct anumite treburi. Cert este că, în perioada imediat următoare săvârşirii faptelor, inculpaţii Bănică Stelu şi Băncuţă Casius Cley au fugit din ţară, fiind luată astfel măsura arestării preventive în lipsă. La data de 9 iulie 2018, inculpatul Bănică Stelu s-a predat în Anglia, el fiind adus apoi la Brăila şi încarcerat. În ziua de 27 iulie 2018, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale (SIC) al IPJ Brăila, s-au deplasat în municipiul Bucureşti, pentru a-l prelua de la aeroport pe interlopul Bănică, urmărit la nivel naţional şi internaţional, întrucât se sustrăgea de la măsura arestării preventive. Tribunalul Brăila a emis pe numele acestuia, încă din data de 29 septembrie 2016, un mandat de arestare preventivă în lipsă, pe o perioadă de 30 zile. Inculpatul acuzat de tentativă de omor este şi acum în Arest, măsura fiind ulterior prelungită.
În faţa anchetatorilor, inculpatul Bănică a recunoscut participarea sa la conflictul cu persoana vătămată, însă nu prea a spus adevărul, el susţinând că doar l-a tăiat puţin pe Vrînceanu, asta după ce a mers în locuinţa unde se afla acesta pentru a cumpăra etnobotanice şi s-a luat la ceartă cu el. Inculpatul Lăcătuş Stănel a refuzat să dea declaraţii. Totuşi, procurorul de caz a stabilit că sunt probe din care rezultă participarea intenţionată a acestui inculpat la organizarea transportului autorilor, către locul faptei şi înapoi.
Potrivit procurorului, inculpatul Lăcătuş i-a transportat pe inculpaţii Bănică şi Băncuţă până în apropierea locuinţei familiei de pe strada Plevna şi i-a însoţit pe jos până la staţia de taxi, de unde aceştia au urmat un traseu ocolit, pentru a evita camerele de supraveghere stradale. Lăcătuş a aşteptat sosirea autoturismului Opel, care s-a produs la scurt timp după ce Băncuţă şi Bănică au plecat spre locuinţa în care se afla persoana vătămată. Corbu a plecat imediat din zonă, cu autoturismul său Range Rover, în care se mai afla şi şoferul autoturismului Opel. S-a ajuns la concluzia că Lăcătuş Stănel s-a deplasat în zona respectivă tocmai pentru a asigura transportul coinculpaţilor.
La câteva minute după părăsirea municipiului Brăila, pe DN 2B către Pădurea Stejarul, autoturismul Opel condus de martorul I.I. a revenit şi s-a îndreptat către locuinţa inculpatului Lăcătuş Stănel. Practic, arată procurorul, Stănel a renunţat la mijlocul propriu de transport şi i-a aşteptat pe coinculpaţi în afara oraşului, în zonă împădurită, deplasându-se apoi cu alt autoturism către locuinţa sa, ceea ce dovedeşte implicarea acestuia în organizarea atacului violent.
Potrivit anchetatorilor, inculpatul Lăcătuş Stănel se afla într-o relaţie conflictuală cu persoana vătămată. Prin rechizitoriul din noiembrie 2016 al Judecătoriei Brăila s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului din acea cauză Vrînceanu Ionuţ Marin pentru infracţiunile de lovire sau alte violenţe şi distrugere, asta după ce, în octombrie 2015 i-a aplicat lui Lăcătuş Stănel lovituri cu un topor, provocându-i leziuni şi degradându-i autoturismul. Vrînceanu a fost şi condamnat pentru fapta comisă la o pedeapsă de 2 ani şi 2 luni închisoare.
Legat de atacul violent asupra lui Vrînceanu, aflat în locuinţa lui M.N. de pe strada Plevna, inculpatul Lăcătuş Stănel s-a interesat permanent de desfăşurarea urmăririi penale şi a încercat să influenţeze martorii. Acesta a exercitat presiuni asupra persoanei vătămate, prin interpuşi, încercând să o determine să îşi retragă declaraţiile.
La începutul lunii februarie 2018, oamenii legii au pus în executare un mandat de aducere, dispus de instanţă faţă de Stănel Lăcătuş (fost Corbu), acesta fiind săltat de acasă şi dus la IPJ Brăila, unde s-a adunat întreaga familie să îl sprijine. Corbu a ajuns apoi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, pentru audieri în dosarul de tentativă de omor asupra lui Ionuţ Vrînceanu, liderul interlop din Lacu Dulce fiind acuzat de complicitate. Acesta a fost pus sub control judiciar, pentru 60 de zile, însă a reuşit apoi să scape de măsura controlului judiciar.