Clădire fantomă, reparată şi uitată | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Clădire fantomă, reparată şi uitată

* este vorba despre fosta Policlinică pentru Copii de pe Calea Călăraşilor, renovată în decursul mai multor ani, pe bani mulţi, dar care încă nu are o utilitate şi riscă să se degradeze din nou stând degeaba * imobilul se află în administrarea Casei Judeţene de Pensii şi încă mai are nevoie de câteva lucruri de pus la punct, în special sistemul de încălzire, însă nu există fonduri * în timpul vizitei sale la Brăila, Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a vorbit şi despre această clădire şi a ţinut să precizeze că ”este un subiect pe care l-a deschis, astăzi” * atât Rîndunică, cât şi secretarul de stat la Ministerul Muncii, Cătălin Boboc, au vorbit despre un parteneriat cu Ministerul Justiţiei, respectiv, Parchetul de la Brăila, pentru continuarea lucrărilor necesare şi utilizarea clădirii

 

 

 

 

 

O clădire frumoasă din Brăila, renovată pe milioane de lei, în urmă cu câţiva ani, zace în prezent nefolosită şi riscă să se degradeze de la un an la altul din pricina lipsei de interes a guvernanţilor. Discutăm despre fosta Policlinică pentru Copii de pe Calea Călăraşilor, care este deţinută şi administrată de Casa Judeţeană de Pensii Brăila, însă nu poate fi folosită, deoarece câteva lucrări esenţiale nu au fost realizate la momentul renovării. Din păcate, nici până în prezent nu s-a găsit o sursă de finanţare pentru remedierea problemei. După cum ne-a explicat directorul Casei de Pensii, Adrian Rîndunică, mai este nevoie de realizarea sistemului de încălzire al imobilului, sistematizarea curţii interioare, amenajarea unui lift şi reabilitarea unui corp de clădire care se află în curte, ce ar putea fi folosit pentru arhivă. În timpul vizitei sale, pe 20 mai, la Brăila, Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a discutat şi despre acest subiect, dând promisiuni că a luat act despre problemele semnalate şi că nu are de gând să lase clădirea să se degradeze. La rândul său, Rîndunică ne-a precizat că a profitat de faptul că subiectul respectivei clădiri a fost readus în atenţia publică şi că va discuta cu secretarul general al Ministerului Muncii, Eduard Corjescu, despre o modalitate prin care s-ar putea rezolva problema. Atât acesta, cât şi secretarul de stat la Minsiterul Muncii, Cătălin Boboc, au vorbit despre o colaborare cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila, care ar putea renova imobilul, după care să îl transforme parţial într-un nou sediu, pe care să îl împartă cu Casa Judeţeană de Pensii.

 

Ce a spus ministrul Muncii la Brăila despre fosta Policlinică

 

Raluca Turcan, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, a vizitat, recent, judeţul Brăila şi, printre alte subiecte, a vorbit şi despre situaţia problematică a clădirii de pe Calea Călăraşilor, aflată în administrarea Casei Judeţene de Pensii. ”Mi-a fost sesizat acest aspect. Am şi văzut acea clădire. Şi am avut câteva discuţii cu privire la parteneriate pe care le putem lansa, astfel încât să fie valorificată”, a declarat Turcan.

Întrebată dacă Ministerul Justiţiei va fi de acord să preia clădirea pentru ca Parchetul să poată finaliza lucrările rămase neterminate, Turcan a dat un răspuns oarecum evaziv, dar a oferit asigurări că nu îşi doreşte ca investiţia de acolo să fi fost făcută degeaba.

Da. Vom vedea. E un subiect pe care l-am deschis astăzi şi o să îl urmărim. Clădirea este semi-finalizată. Mai este partea de încălzire din ce am înţeles. Bun. Acum, dacă faci un contract de închiriere sau un parteneriat sau, mă rog, alte forme juridice de împărţire a unui imobil, pot să opereze şi ei investiţii, dacă nu sunt suficienţi bani (...) Sincer, eu nu pot să vă spun ce a fost până acum. Cert este că mi-a fost adus subiectul în discuţie şi cum sunt un om foarte păstrător, consider că ar fi păcat să se degradeze această clădire”, a adăugat ministrul.

Prezent alături de Raluca Turcan, secretarul de stat la Ministerul Muncii, Cătălin Boboc (preşedintele interimar al PNL Brăila), a dorit să sublinieze că Parchetul Brăila a transmis deja o scrisoare deschisă în care informează Casa Judeţeană de Pensii şi ministerul că ar putea finaliza lucrările dacă apoi va putea utiliza o parte din respectivul imobil.

Din ce am discutat cu colegii de la Casa de Pensii, ea este suficient de mare, poate prea mare doar pentru Casa de Pensii. Aşa cum a spus doamna ministru, noi vom porni demersurile juridice. Ştiţi foarte bine, nu poate un alt minister să bage bani acolo dacă nu sunt aranjate documentele”, a conchis Boboc.

 

Rîndunică încearcă să convingă şi mai mult la Centru pentru a urgenta găsirea unei soluţii

 

Contactat după vizita ministrului Muncii la Brăila, directorul Casei Judeţene de Pensii Brăila, PSD-istul Adrian Rîndunică, ne-a explicat că în momentul de faţă clădirea are cel mai mult nevoie de punerea la punct a sistemului de încălzire, astfel încât să nu se degradeze şi mai tare la venirea sezonului rece. Acesta a mai vorbit şi despre sistematizarea curţii interioare, amenajarea unui lift, dar şi reabilitarea unui corp de clădire, care ar putea funcţiona pe post de arhivă. Facem precizarea că exact aceleaşi probleme le semnala şi fostul director al Casei, în anul 2019, în timp ce vorbea, la vremea respectivă, despre realizarea unui Studiu de Fezabilitate pentru acel corp. Potrivit lui Rîndunică, lucrurile nu au mai avansat pentru că nu au fost fonduri. Actualul director a afirmat că a discutat şi că va avea o întâlnire cu secretarul general al Ministerului Muncii, în încercarea de a urgenta rezolvarea situaţiei şi de a evita oarecum anumite proceduri birocratice de durată.

Propunerea mea ar fi ca, în primul rând, Ministerul Muncii să treacă această clădire în patrimoniul public al statului, ea fiind în patrimoniul privat al Casei Judeţene de Pensii. De aceea vreau să mă duc la minister. Pentru că o hotărâre de Guvern ar dura foarte mult. Eu vreau să găsim o formulă prin care Casa Judeţeană de Pensii să dea pur şi simplu clădirea ministerului, tocmai din dorinţa de a se întâmpla ceva cu respectivul imobil. O dăm cu titlu gratuit, ca donaţie. Nu ştiu. Să găsim formula potrivită. Nu mă pricep foarte bine, dar ne poate îndruma un expert în sensul ăsta. După aceea, Guvernul să dea o hotărâre comună a Ministerului Muncii şi Ministerului Justiţiei. Practic, să dea jumătate din clădire, cele două etaje, nu ştiu, cu titlu gratuit, pe o perioadă anume, pe care o stabilesc dumnealor, Parchetului. Iar Parchetul, pentru că beneficiază de lucrul ăsta, să asigure investiţia pentru terminarea lucrărilor. Asta ar fi propunerea mea pe care doresc să o discutăm. Acum, poate dumnealor au altă viziune sau poate au o altă abordare. Dorinţa mea este să reuşim să facem ceva”, a declarat Rîndunică.

Directorul Casei de Pensii a mai precizat că atât instituţia pe care o conduce, cât şi Parchetul, în general, produc foarte multe documente şi au nevoie de spaţiu pentru arhivă. Acesta a afirmat că în acest sens, corpul din curtea fostei Policlinici ar putea să fie de folos, însă prioritară este rezolvarea problemei încălzirii.

Credeţi-mă. Eu îmi doresc din tot sufletul. Pentru că s-au investit foarte mulţi bani şi este păcat să nu îi dăm o utilitate acelei clădiri. Suntem câteva instituţii, cum e Parchetul cu Tribunalul, noi cu AJPIS aici, care stăm un pic mai restrânşi în birouri. Nu neapărat că nu stăm noi confortabil. A nu se înţelege greşit. Ideea este că producem foarte multe hârtii. Nu e spaţiu chiar optim pentru desfăşurarea activităţilor. Noi le facem cât putem de bine. Dar ideea este că, evident, când ai o locaţie foarte bună, e păcat doar să te uiţi la ea. Ştiţi cum e? Să ai o clădire cum e la noi vizavi aici, în care poţi să îţi desfăşori activitatea foarte bine, dar singurul lucru pe care poţi să îl faci este să stai şi să te uiţi... Nu este în regulă”, a mai adăugat Rîndunică.

 

Cum a fost reabilitată clădirea monument istoric

 

Fosta Policlinică pentru copii de pe Calea Călăraşilor, a trecut printr-o renovare care a durat câţiva ani. Dar chiar şi aşa, în 2019, o bucată de tencuială s-a desprins de pe faţada proaspăt reabilitată, semn că lucrarea nu a fost făcută tocmai exemplar. Executantul a fost firma ”Concivia” SA. Aceasta a câştigat contractul în valoare de peste 7 milioane de lei în anul 2012. Lucrările de reabilitare au început în acel an, însă în 2013 au fost întrerupte, din pricina unor probleme legate de proiectare. Constructorul a solicitat atunci o suplimentare a devizului de lucrări şi, din păcate, rezolvarea acestor probleme a durat câţiva ani, astfel că şantierul a fost redeschis abia în 2016. Un an mai târziu a avut loc recepţionarea lucrărilor, în luna noiembrie 2017. Toate aceste intervenţii s-au realizat cu fonduri primite de la Ministerul Muncii. Chiar dacă s-a făcut recepţia lucrărilor, nici până astăzi clădirea nu a fost folosită de către proprietar: Casa Judeţeană de Pensii. Deşi situaţia legată de încălzirea clădirii şi de restul intervenţiilor necesare fusese ridicată încă din 2019, încă nu a fost găsită vreo sursă de finanţare.

Aşa cum am precizat şi în alte ediţii, clădirea situată pe Calea Călăraşilor nr. 14 a fost construită în perioada 1935-1937, la iniţiativa lui Vasile Demetrescu-Brăila, medic şef al Asigurărilor Sociale din Brăila. Imobilul are o suprafaţă de circa 3.600 mp şi în anul 2004 a fost inclus pe lista monumentelor istorice, la poziţia 58 Br-II-m-B-02077, sub denumirea Palatul Asigurărilor Sociale Brăila. În perioada regimului comunist, din 1955, vreme de 44 de ani, imobilul a găzduit fosta policlinică de copii, considerată, la vremea aceea, una dintre cele mai bune unităţi medicale spitaliceşti din România. După Revoluţie, fosta unitate medicală a fost închisă. Clădirea a fost revendicată de Casa de Pensii Brăila, care a preluat-o în proprietate, în 2004.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro