CJ Brăila caută operator maxi-taxi spre Blasova | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

CJ Brăila caută operator maxi-taxi spre Blasova

• pe lista de trasee mai sunt şi alte trei rute în interiorul judeţului • licitaţia este programată pentru jumătatea lunii viitoare

 

Consiliul Judeţean Brăila a transmis către Serviciul de Atribuire Electronică în Transporturi al Agenţiei pentru Agenda Digitală a României solicitarea de organizare a unei licitaţii pentru atribuire a 4 trasee pe raza judeţului nostru. Potrivit anunţului, este vorba despre traseul Brăila - Lunca - Blasova (neatribuit), apoi de traseul Însurăţei – Lacu Rezii şi Însurăţei – Bărăganul (ambele abandonate recent de către fostul operator de transport ce deţinea licenţa pentru cele două trasee, SC „Lentimed” SRL) şi, în fine, Brăila - Latinu – Mănăstirea Măxineni (neatribuit).

Calendarul procedurii propus de către autoritatea locală prevede ca de duminică, 30 octombrie, până vineri, 4 noiembrie, operatorii de transport

interesaţi să depună ofertele în format electronic, urmând ca marţi, 15 noiembrie, să se deruleze efectiv şedinţa de atribuire.

De menţionat că toate cele 4 trasee fac parte din “Programul de transport public judeţean de persoane prin curse regulate pentru reţeaua de trasee din judeţul Brăila”, valabil până în 30 iunie 2019.

Reluarea procedurii spre Blasova, în Insula Mare a Brăilei vine după recenta atribuire a concesiunii lacului Blasova şi în contextul în care în zonă a fost dată în folosinţă o unitate de alimentaţie publică amplasată chiar pe malul lacului.

Mai rămâne ca autorităţile să reabiliteze şi drumul de acces spre lacul Blasova, mai cu seamă sectorul spre intersecţia cu magistrala rutieră a Insulei - DJ 212A.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro