CJ Brăila își face sediul serviciului de întreținere drumuri la Ianca: 6 milioane lei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

CJ Brăila își face sediul serviciului de întreținere drumuri la Ianca: 6 milioane lei

* consilierii județeni au aprobat, recent, studiul de fezabilitate și documentația pentru realizarea sediului serviciului propriu al CJ Brăila pentru lucrări de întreținere * clădirea va fi ridicată în orașul Ianca * valoarea investiției este de 6.220.249 lei cu TVA și a fost criticată de către consilierii PNL Brăila

 

 

Subiectul serviciului propriu de întreținere drumuri al Consiliului Județean Brăila încă mai stârnește contre la nivelul aleșilor. Mai nou, consilierii județeni au dezbătut și aprobat un proiect care viza Studiul de Fezabilitate și documentația tehnico-economică pentru înființarea sediului acestui serviciu de întreținere a drumurilor. Este vorba despre o clădire care se va realiza în orașul Ianca, având o valoare a investiție de peste șase milioane de lei, sumă criticată dinspre tabăra consilierilor PNL Brăila.

Din referatul de aprobare și din raportul proiectului aflăm că înființarea acestui serviciu s-a făcut printr-o hotărâre din 30 august 2017, plecându-se de la considerentele că de la nivelul CJ Brăila, prin Direcția Tehnică de Lucrări Publice, trebuie să existe ca preocupare principală menținerea în stare de viabilitate a sistemului de drumuri județean.

”Crearea acestui serviciu în cadrul CJ Brăila are la bază următoarele principii (caracteristici): coordonarea și realizarea lucrărilor curente de reparații produse în urma unui accident tehnic (surpări, cedare terasamente, înfundări de podețe sau rigole etc.); deblocări de sectoare de drum din cauza fenomenelor meteo externe; lucrări de deszăpezire pe perioadele de iarnă; înființarea de echipe specializate de intervenție în caz de urgențe, echipe dotate special pentru intervenții rapide și eficiente; dotarea graduală de utilaje și echipamente specifice (prin achiziții cu fonduri naționale, sau europene), astfel încât, într-un interval de cinci ani, secția să execute cu forțe proprii, toate lucrările privind întreținerea și repararea drumurilor publice, conform indicatorului AND 54/2002; creșterea siguranței circulației rutiere pe sistemul de drumuri județene și creșterea confortului în trafic. La ora actuală realizarea investiției este absolut necesară și oportună, mai ales datorită încadrării în cerințele legislative privind construirea, întreținerea și exploatarea drumurilor de interes public, cât și inexistența unei astfel de firme (structură) la nivel județean. Opțiunea tehnico-economică care va rezolva situația existentă, constă în realizarea unei structuri la nivel de județ, care să asigure condițiile necesare pentru exploatarea, întreținerea și repararea utilajelor specifice activităților de reparații sisteme rutiere, depozitarea de materiale specifice acestor tipuri de lucrări, precum și asigurarea condițiilor de conducere și gestionare a acestora, prin organizarea de birouri, ateliere de întreținere și spații de depozitare și stocare. Pentru rezolvarea acestor probleme a fost nevoie a se realiza un Studiu de Fezabilitate, având la bază un studiu geologic și unul topografic, vizat de OCPI”, se mai arată în cadrul referatului de aprobare al proiectului.

Tot din proiect aflăm că studiul de fezabilitate a fost realizat de SC INVPROECT SRL Brăila, firma câștigătoare a licitației lansate de CJ Brăila în acest sens. Ei bine, soluția de realizare a sediului serviciului, propusă de aceștia, a fost concepută având la bază cerințele CJ Brăila și ținându-se cont de structura funcțională și arhitecturală: garaje, ateliere și spații de depozitare cu o suprafață de cca. 560 mp; birouri și spații similare - cca. 280 mp; platforme tehnologice betonate; gospodărie de agregate naturale; spații verzi; racordări (branșamente) la întreaga gamă de rețele edilitare; precum și împrejmuirea incintei și acces rutier la Strada Școlii din Ianca. Potrivit anexelor proiectului, valoarea totală a investiției este de 6.220.249 lei (inclusiv TVA), respectiv 5.227.100 lei (fără TVA). Din care, construcție plus montaj: 4.654.328 lei (cu TVA), respectiv 3.911.200 lei (fără TVA). Ar mai trebui precizat că durata de execuție a lucrărilor de intervenție a fost stabilită la 18 luni, dar și că în devizul general estimativ se menționează că proiectarea are o valoare totală de 426.258 lei cu TVA.

 

Valoarea investiției, criticată în ședință

 

Proiectul a fost dezbătut în ședința ordinară a CJ Brăila din 31 martie, ce a avut loc online, prin sistem video. Consilierul județean PNL Mario Da'Ros Spiridon a dorit să atragă atenția plenului că din punctul său de vedere alocarea unei asemenea sume pentru un sediu, i se pare lipsită de bun-simț.

”M-am uitat la devizul general al obiectivului și mi se pare foarte mult. Este 1 milion de euro, domnule președinte! Poate când o deveni proiect de execuție s-o mai uita cineva pe cifrele astea, să îl aducă la o valoare cât de cât de bun-simț așa. Mi se pare foarte mult 1 milion de euro pentru un sediu la Ianca”, a declarat liberalul.

Președintele CJ Brăila Francisk Chiriac a precizat că odată aprobat proiectul nu sunt șanse să se mai intervină asupra sa, însă a dorit să puncteze că valorile vin ca urmare a unui studiu realizat de specialiști. Mai mult, acesta a precizat că vor mai exista diferențe în urma licitației publice pentru stabilirea constructorului.

”Valoarea nu am făcut-o noi. Nu am calculat-o noi, ci au făcut-o specialiștii în urma unui contract. Aceasta este valoarea indicată de dânșii. Vor fi diferențe între faza DALI și faza de proiectare și vor fi diferențe și între faza de proiectare și faza de achiziție obiectivă a realizării acestui obiectiv. Știți foarte bine care sunt etapele de adjudecare a unui astfel de contract”, le-a transmis Chiriac colegilor.

În cele din urmă proiectul a fost aprobat în unanimitate.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro