Ca de multe ori colegii nostri de la "Obiectiv" sint chemati la cremenal de diversi insi carora unele articole le pica greu la stomac nu e tocmai o noutate. Ba inculpati, ba martori, uneori pretenarii nostri din redactie semneaza condica pe la Tribunal si Judecatorie - deh, riscul meseriei. Dar, ca sa treci pe-acolo si sa faci exercitii la bara, trebuie sa fii intii citat. Si intelegem ca nici oamenilor alora de la Justitie, care se ocupa cu redactarea citatiilor, nu le este foarte usor, din moment ce au pe cap jdemii de dosare, inculpati, reclamanti, martori. Dar uneori reusesc sa schimbe starea de spirit a omului, demonstrind ca Justitia te poate face si sa rizi si ca nu degeaba este legata la ochi. Ba, uneori, si la miini. Iata, de exemplu, citatia din facsimil. Are numarul de dosar 119.993 si... Stati asa! O suta nouaspe mii nouasute nouazeci si trei? Mai, oameni buni, chiar asa s-a ajuns in judetul asta, ca fiecare familie din Braila sa aiba un dosar pe la Judecatorie? E o greseala, ne zicem, si dam sa trecem peste ea. Dar soarta nu ne lasa... Observam ca martorul in cauza este chemat la doamna Justitie acasa pentru data de 19 decembrie 2005, dar citatia este emisa la data de 17 aprilie 2006. Adica lunea care tocmai a trecut. Parca sintem intr-o editie de cosmar e emisiunii cu Brucan "Profetii despre trecut". Conform citatiei, in caz de neprezentare, martorul va fi amendat cu o suma cuprinsa intre 300.000 si 5.000.000. Banuim ca sint lei vechi... Oricum, jurnalistul in cauza a facut tot posibilul sa ajunga la proces. A incercat sa faca rost de o masina a timpului, dar nu a mai gasit la 38.000. A incercat apoi metoda din filmul "Undeva, cindva"... N-a mers. Acum, s-a lasat pagubas. E dispus sa plateasca si amenda aia, dar numai daca vine personal ministrul Justitiei s-o incaseze.