Circus Zoo, Circus Britania si Budapest au poposit in orasul nostru pentru patru zile. Au ajuns pe 16 august si vor sta pina pe 19 august. In tot acest timp, copiii si adultii pot urmari spectacole de exceptie, pline de magie. Circul este amplasat in Parcul Monument, in fata stadionului CF Braila, iar biletele se pot cumpara de la chioscul amplasat in fata cupolei. Brailenii care nu au putut ajunge pina acum, mai au sansa de a viziona spectacolul astazi, cu incepere de la ora 17.00 si de la 20.00 si miine doar de la 17.00. Primul spectacol din orasul nostru, cel de joi seara a debutat cu o dresura de animale. Pe scena au aparut doi ciini care au intimpinat sosirea a trei lei, dintre care si o femela. Prima scena a spectacolului, a apartinut Gladiatorului Maximus care a facut atmosfera impreuna cu leii dresati. Acestia, au sarit pe rind printr-un cerc, fara nici-un fel de probleme, au fost ademeniti de catre dresor sa se catere pe gardul protector, cu bucati mici de carne, apoi Gladiatorul a inscenat o lupta cu unul dintre ei. La sfirsit, cei doi masculi au parasit ringul, iar dresorul a dat un tur de onoare purtind pe umeri leoaica. Clovnul, a intretinut atmosfera intre acte, distrindu-i pe cei mici. Miscarile talentatilor artisti au fost urmarite cu interes de catre spectatori. O tinara a efectuat exercitii acrobatice la inaltime, fara nici o ezitare, impresionind publicul cu gratia ei. A urmat show-ul pisicilor dresate, acestea au fost aduse in arena de doi ciini, topoganul fiind locul lor de joaca, iar mersul in doua labute a electrizat publicul. Pisicuta alba cu codita neagra, la sfirsitul probei, a fost pusa intr-un cosulet cu flori si plimbata de-a lungul arenei. Din nou, haiosul clovn, a asigurat citeva momente vesele, in jur de zece copii curajosi au intrat in scena si au avut ocazia de a atinge un sarpe fioros. A urmat o noua parada a animalelor, un tigru, o zebra, sase camile care au defilat in fata publicului alternind miscarile lente cu cele repezi. In lumea Egiptului, Cleopatra si Faraonul, cu momentul "Feeria animalelor", au facut un numar de exceptie, pui de tigri siberieni, bizoni din America de Nord si strutul Emu au insufletit atmosfera. Personajul Cleopatrei a fost interpretat de catre frumoasa Kirsztina Adam, care este de asemenea si administratorul circului. "Am venit pentru prima oara la Braila si publicul e minunat, ne-a placut foarte mult orasul chiar dupa repetitii, vom pleca cu totii sa-l vizitam", ne-a declarat aceasta. Dupa "Lumea Egiptului", a urmat o pauza de 15 minute. In acest interval spectatorii au putut vizita gradina zoologica a circului. La "mini zoo", costul biletului pentru cei mici era de 5 lei, iar pentru adulti de 6 lei. Iubitorii de senzatii tari au putut vedea: crocodil de Nil, de 3 metri, testoasa uriasa, de 60 kg, testoasa aligator, ratoni cu trompa, anaconda galbena, scorpion negru si multe altele. Spectacolul a reinceput, in acelasi ritm, voia buna antrenind spectatorii. Cinci cai negri au intrat in arena in pas alergator alaturi de Zorro, trei dintre ei s-au urcat cu copitele din fata pe marginea mai lata a arenei, in cele trei unghiuri, si au salutat publicul, apoi au parasit scena pe rind. Un barbat a realizat tot felul de exercitii pe role, pe role suprapuse sau pe mingi, iar dificultatea probei crestea din ce in ce mai mult pentru "maestru". Penultimul moment a fost realizat de Daniela, suspendata de par sub cupola, aceasta si-a permis sa desfaca o cutie de coca-cola si sa o savureze la citiva metri distanta de sol. Ultimul moment a fost executat de clovni, acrobati ai aerului si acrobati laureati pe cai. Antonio Adams, de numai 27 de ani, vine din Statele Unite ale Americii si este printre putinii dresori care poate lucra cu toate animalele. La sfirsitul spectacolului, Antonio a fluturat in piciore pe cal, steagul Uniunii Europene in semn de multumire pentru finantarea acordata. Circus Zoo a incheiat seara promitind ca vor veni si la anul la noi.