Controlorii au sesizat imediat dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila, iar o patrulă de jandarmerie s-a deplasat în staţia de autobuz de la Cimitirul Catolic. Oamenii legii au constatat că cele sesizate se confirmă. Băiatul, cu vârsta de 16 ani, călătorea cu un abonament falsificat, prin copiere.
"Pentru acest fapt, jandarmii i-au întocmit persoanei actele de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, care au fost înaintate la Poliţia Municipiului Brăila", a precizat plt. maj. Sorin Neftode, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila.