Circulaţie rutieră dificilă la trecerea peste calea ferată din Lacu Dulce | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Circulaţie rutieră dificilă la trecerea peste calea ferată din Lacu Dulce

mai multe persoane ne-au sesizat faptul că, de multe ori, bariera s-ar bloca pe roşu, deşi nu vine niciun tren, ceea ce duce la formarea unui şir de autoturisme • am discutat la Poliţia Transporturi şi ni s-a transmis că CFR efectuează lucrări de reparaţii şi se circulă pe un singur sens la calea ferată

 

Şoferii se îngrămădesc, mai nou, la trecerea la nivel cu calea ferată din zona cartierului Lacu Dulce. Evident că asta a provocat nemulţumiri, iar unele persoane au transmis sesizări către redacţie. Ni s-a comunicat faptul că bariera de la calea ferată se blochează pe roşu şi se deblochează foarte greu, pentru a permite trecerea autoturismelor, deşi nu trece niciun tren pe acolo. Reclamanţii au spus că, după o bună perioadă cât semaforul stă pe roşu, culoarea se schimbă, în sfârşit. Oamenii au spus că nu înţeleg de ce se lasă bariera, ceea ce interzice accesul maşinilor, dacă nu vine niciun tren.

Pentru a afla care este situaţia, am cerut un punct de vedere de la Poliţia Transporturi Feroviare Brăila, la scms. Suruianu Mihăiţă. Acesta ne-a explicat că nu este vorba despre vreo defecţiune, ci toată întârzierea se produce din cauză că se circulă pe un singur sens, întrucât CFR efectuează lucrări de reparaţie în zonă. “CFR efectuează lucrări de mentenanţă la calea ferată, se circulă pe un singur sens, pe firul 2. Respectiva barieră funcţionează în parametri normali. Trenurile intră pe linie, reduc viteza, nu se schimbă atât de repede culoarea la semafor”, ne-a declarat şeful de la Poliţia Transporturi Feroviare Brăila.

La acest moment, nu se ştie cât vor dura aceste lucrări din zona căii ferate, însă oamenii sunt sfătuiţi să aibă răbdare şi să circule cu prudenţă prin zonă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro