Primăria caută o metodă prin care, în cel mai scurt timp posibil, blocurile ANL să treacă din regim de locuinţă socială în regim de închiriere. Motivul principal invocat de edilul-şef este acela că banii obţinuţi din chiriile pe locuinţe sociale (între 500.000-700.000 lei vechi/lună) sunt mult prea mici şi nu pot acoperi costurile reparaţiilor care vor trebui efectuate pentru întreţinerea clădirilor. "Sunt locuinţe care au fost date în folosinţă prin anii 2003-2004. Ele au fost date pentru 5 ani la momentul acela şi noi va trebui să hotărâm ce facem, pentru că ele acum sunt în regim de locuinţă socială, cu chirii, care sunt undeva între 500.000 şi 700.000 lei vechi. Chirii care sunt cu mult mai mici faţă de ceea ce înseamnă chiriile de pe piaţa brăileană. Deci, în timp, după un anumit număr de ani, fiecare astfel de bloc are şi el nevoie de o serie de acţiuni de întreţinere. Or, pe astfel de formule nu putem să realizăm întreţinerea unui bloc. Deci, noi va trebui, fie că cetăţenii vor dori să cumpere sau nu, să trecem de la regimul de locuinţă socială la regimul normal de închiriere, care înseamnă o sumă substanţial mărită", a explicat primarul Brăilei, Aurel Simionescu, precizând că, la ora actuală, există şi o altă formulă, propusă de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, care ar putea duce la o soluţionare a problemei: "Mai avem atenţionări şi din partea Ministerului Dezvoltării, pentru că sumele care s-ar lua pe aceste apartamente ar trebui să se constituie într-un fond de continuare a construcţiilor în zonele ANL".
Conform celor spuse de Aurel Simionescu, în prezent există circa 400 de apartamente ANL care ar putea fi cumpărate. "Noi avem la ora actuală circa 400 de apartamente care ar putea fi cumpărate. Am înţeles că este pe rol o ordonanţă care spune că după 1 an locuinţele să fie cumpărate. Iar dacă mergem aşa, avem peste 500 de apartamente care ar putea fi cumpărate. Or dacă noi ne ducem cu 2 apartamente care se doresc a fi cumpărate, sigur că avem şi un anumit timp de răspuns de la Bucureşti", a punctat edilul-şef.
Mai exact, declaraţia lui Simionescu se referă la OUG 14/2010, în textul căreia se menţionează că "locuinţele pentru tineri, destinate închirierii, se pot vinde titularilor contractelor de închiriere, numai la solicitarea acestora, după expirarea a minimum 1 an de închiriere neîntreruptă către acelaşi titular şi/sau către persoana în beneficiul căreia s-a continuat închirierea în condiţiile legii, fără ca vânzarea să fie condiţionată de vârsta solicitantului".