În jur de 10.000 lei (100 de milioane lei vechi) primeşte un consilier judeţean într-un an de zile pentru cele 12 şedinţe ordinare lunare, câteva posibile şedinţe extraordinare şi participarea la lucrările comisiilor de specialitate, care au loc, de obicei, o singură dată pe lună. Cu toate acestea, consilierii brăileni uită că au parte de aceste indemnizaţii din banii contribuabililor şi că le primesc pentru a lua decizii în folosul comunităţii, a propune şi adopta proiecte de hotărâre cu adevărat folositoare urbei pe care o gestionează. Un exemplu cât se poate de clar în acest sens îl constituie şedinţa ordinară a CJ Brăila ce a avut loc, ieri, în sala mare a Palatului Administrativ. Întâlnire, începută la ora 11:00 şi încheiată la 15:30, în cadrul căreia consilierii au preferat în special să se certe pe teme mai mult sau mai puţin legate efectiv de proiecte. Nervi, agitaţie, proiecte picate, proiecte votate de mai multe ori, un vot secret adoptat şi urmat de reluarea procedurii din cauza unei greşeli banale, atacuri personale între consilieri, injurii, zeci de contre, ridicări de ton, ameninţări cu suspendarea şedinţei, glumiţe şi chicoteli - cam acestea au fost elementele care au constituit întâlnirea din luna septembrie a reprezentanţilor noştri din mini-parlamentul judeţean.
Scandal pe propuneri
Încă de la începutul şedinţei, consilierii judeţeni ai PNL, în frunte cu Ovidiu Nechita, au solicitat ca rubrica "Alte probleme" (în mod normal, ultimul punct de pe ordinea de zi) să fie dezbătută la începutul întâlnirii. Nechita a motivat faptul că de fiecare dată, grupul PSD - UNPR părăseşte sala când liberalii încearcă să ridice anumite probleme. Preşedintele interimar al CJ Brăila, Viorel Mortu a supus la vot propunerea PNL-iştilor însă aceasta nu a trecut. La rândul lor, liberalii au votat "împotriva" ordinii de zi, afirmând că au procedat aşa deoarece nici de această dată nu au primit în termen legal mapa cu proiectele de hotărâre pentru a o analiza. Adevăratele contre au început însă, în cadrul a unor proiecte care au făcut referire, fie la validarea pe funcţie a lui Valentin Condruz, (inspector şef adjunct al IPJ Brăila) şi Dumitru Budeş (reprezentant al Corpului Naţional al Poliţiştilor) în calitate de membri ai Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică Brăila, fie la numirea altor patru reprezentanţi ai CJ-ului în diferite instituţii subordonate. Problema a constat în faptul că pentru fiecare dintre aceste puncte, fiind vorba de persoane, potrivit legii, adoptarea proiectului a trebuit realizată prin vot secret, iar numărarea voturilor - printr-o comisie specială aleasă, pe loc, de către consilieri în baza propunerilor. Cu alte cuvinte, joaca de-a propunerile pentru comisia de numărare între tabăra PSD şi cea PNL a dat tonul contrelor între consilieri. Mai exact, PSD-istul Ionel Avram l-a propus pe Ovidiu Nechita ca membru în comisia de numărare a voturilor la unul dintre proiectele amintite. "Puţin respect din partea domnului Avram. Cred că ar fi bine să vă limitaţi la a propune pe cei de la dumneavoastră. Noi ştim pe cine trebuie să propunem!", a fost replica lui Nechita, care a refuzat, iniţial, propunerea. "Onoarea vă obligă să acceptaţi că aţi fost numit într-o comisie. Păi, cum nu? Dar ce mare problemă este? Număraţi până la 30", a afirmat la rândul său Viorel Mortu, vizibil şocat de refuzul consilierului. În cele din urmă liberalul a acceptat.
Ameninţări cu suspendarea şedinţei
Un alt punct care a stârnit haos în şedinţa de CJ Brăila a fost proiectul referitor la "aprobarea transmiterii terenului în suprafaţă de 12.100 mp, aparţinând domeniului public al Oraşului Ianca, din administrarea CJ Brăila, în cea a Consiliului local Ianca, urmare a finalizării obiectivului - "Închidere depozit neconform Ianca". Aici, liberalul Marian Sârbu a susţinut că nu este posibil ca CJ Brăila să transmită un teren către Consiliul Ianca şi să rămână totodată responsabil de garanţia lucrării. "E ca şi cum te-ai duce la un CASCO să îi spui: eu am vândut maşina, dar acea persoană s-a accidentat. Repară-i maşina!", a afirmat Sârbu, stârnind o serie de nemulţumiri în rândul social-democraţilor. În cele din urmă, discuţiile între tabăra PSD - UNPR şi PNL au degenerat atât de tare, încât Viorel Mortu, vizibil enervat de situaţie, a ameninţat de câteva ori că va suspenda şedinţa dacă membrii CJ nu revin la un nivel normal de exprimare. "Dar să revenim la un spirit mai responsabil se poate? Sau stăm aşa cu apa la gât, cum se spune, într-un limbaj anume?! Dorinţa mea aceasta este: să revenim la un tip de măsură a lucrurilor!", a afirmat şeful CJ, deranjat de atitudinea consilierilor care încă au continuat scandalul. În cele din urmă, în haosul creat, la proiectul amintit a fost nevoie ca votul să se repete de trei ori pentru a se stabili rezultatul final. Iar pentru că liberalii s-au supărat şi nu au mai participat la vot, ţărănistul Gheorghe Chiru, jenat de situaţie s-a abţinut, urmat de consilierii judeţeni independenţi Marian Căpăţână şi Cristian Ancuţa, proiectul privind terenul din Ianca a picat, neîntrunind o treime din voturi.
Încurcături peste încurcături
Tot la capitolul hilarului a intrat şi proiectul privind adoptarea unui regulament prin care să fie evaluată activitatea managerilor unităţilor sanitare publice aflate în subordinea CJ Brăila. Subiectul i-a revoltat la culme pe liberali care au ţinut să precizeze că din punctul lor de vedere instituţia deja are toate pârghiile pentru a evalua managerii din spitale, fără să fie nevoie de un regulament special. Cum era de aşteptat, reacţia a stârnit alte discuţii între cele două tabere. "Eu văd că există o extraordinară prejudecată şi că lucrurile par deja vu, deja ecrit, cum spun francezii. Adică totul este tranşat, bifat, iar noi suntem în situaţia de a certifica prin document ceea ce se ştie undeva sus. E greşit, domnilor", a afirmat Viorel Mortu.
În acelaşi context, consilierii au propus şi adoptat, tot prin vot secret, componenţa comisiei de contestaţii a evaluării managerilor unităţilor spitaliceşti. Astfel, pentru că au fost nominalizaţi şi trecuţi pe buletinele de vot pe poziţia de preşedinte al comisiei atât pesedistul Ionel Avram, cât şi liberalul Bogdan Minescu, urmaţi de alţi patru funcţionari ai CJ, pe poziţiile de membri, s-a creat o reală confuzie. Mulţi dintre consilieri au votat "pentru" atât pentru Avram cât şi pentru Minescu, rezultatul fiind unul haotic. În cele din urmă, Avram a anunţat că renunţă la post. Prin urmare, votul secret iniţial a fost anulat şi apoi reluată procedura, însă doar cu Minescu pe poziţia de preşedinte. Asta, în ciuda comentariilor ex-PDL-iştilor Marian Sârbu şi Gicu Mitache, care au refuzat să mai primească buletine de vot a doua oară, afirmând că se comite o ilegalitate dacă nu există o demisie oficială din partea lui Avram, urmată de un alt proiect de hotărâre.
Una peste alta, şedinţa ordinară a CJ Brăila din luna septembrie a fost un fiasco aproape total, cel puţin la nivelul modului în care consilierii judeţeni au decis să se contrazică violent la majoritatea punctelor de pe ordinea de zi.
Cu mai multe detalii în privinţa proiectelor adoptate, vom reveni în ediţiile următoare ale cotidianului nostru.