Mergi la conţinutul principal

Ciocniri între albanezi şi sârbi în nordul Kosovo, soldate cu şapte răniţi

Şapte persoane - cinci albanezi şi doi sârbi - au fost uşor rănite într-o altercaţie interetnică marţi în nordul Kosovo, a anunţat poliţia, relatează AFP.
Incidentul s-a produs marţi în Brdjani (toponim sârb), Kroi i Vitakut (toponim albanez), sat din apropiere de Kosovska Mitroviţa, unde sârbii sunt majoritari.
Circa 100 de sârbi veniseră să protesteze faţă de reconstruirea de către albanezi a unor case din acest sat.
Poliţia i-a ţinut despărţiţi pe protestatari şi muncitorii albanezi, dar taberele au început să arunce cu pietre una în cealaltă.
Unităţi speciale ale EULEX - misiunea UE în Kosovo - au intervenit făcând uz de gaze lacrimogene.
Reconstruirea locuinţelor din acest sat a provocat deja două săptămâni de tensiuni în mai şi face obiectul unor negocieri aprinse între sârbi şi albanezi. Până la urmă s-a decis că fiecare parte poate reconstrui câte cinci case.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro