Comuna Ciocile din judeţul Brăila nu are apă potabilă: reţeaua care a existat cândva s-a colmatat şi nu mai este funcţională de doi ani, iar lipsa de precipitaţii a făcut ca fântânile să sece anul trecut. Singurul loc din care ciocilenii se mai pot aproviziona cu apă potabilă este grupul de fântâni de la marginea satului, de unde oamenii cară cu bidoanele pentru consumul de zi cu zi. "În comună nu există apă potabilă, chiar dacă fiecare are fântână în curte. De când este secetă, nu mai există apă în pânza freatică. Fântânile au secat. Oamenii se descurcă foarte greu. Şi-au făcut fântâni în curţi, dar apa nu este potabilă, chiar dacă au săpat la 60 m adâncime", a declarat Elisabeta Sobaru Coman, primarul comunei. Aşa se face că cea mai "arzătoare" problemă cu care se confruntă comunitatea locală este alimentarea cu apă potabilă, primăria având în derulare un proiect pentru realizarea unei noi reţele de apă. Elisabeta Sobaru Coman a precizat că investiţia se ridică la 48 miliarde lei, bani de la bugetul de stat, alocaţi conform HG nr. 577/1997, pentru aprobarea programului privind pietruirea drumurilor comunale, alimentarea cu apă a satelor, conectarea satelor la reţeaua de electrificare şi la reţelele telefonice. Lucrările vor fi executate de firma "Concivia", la care este implicat, prin Bursagrirom, preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, iar termenul de execuţie este de un an. "Licitaţia a fost organizată de comună, prin serviciul electronic, s-au înscris o mulţime de firme, s-au prezentat 4 şi a câştigat Concivia", a spus Elisabeta Sobaru Coman. Proiectul cuprinde satele Ciocile şi Chichineţu, reţeaua având o lungime de 22,5 km, cu apă din fântâni forate. "Se vor face 7 fântâni forate, plus se vor decolmata 2 din cele vechi. S-a făcut acolo un studiu hidrologic şi s-a constatat că apa este potabilă şi are debit. Este singura zonă în care există apă potabilă, la marginea satului, acolo unde este şi grupul de fântâni folosite în prezent de săteni. Staţia de apă va avea rezervor propriu şi staţie electrică", a precizat primarul. Pe data de 5 octombrie, va avea loc o întâlnire a primarului comunei cu toţi factorii implicaţi în derularea proiectului, respectiv proiectantul, firma Protoby din Iaşi, şi societatea de construcţii care a câştigat licitaţia pentru execuţie, Concivia, pentru predarea amplasamentului. "Aşteptăm cât de curând să înceapă lucrările. S-au adus materialele pentru reţelele tehnologice s-a dat ordinul de începere a lucrărilor. Sper ca la anul, în august, să facem recepţia apei, pentru că este contract pe un an", a mai spus primarul.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.